Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Valentin Leahu şi Mircea Diaconu în secvenţa de la min. 10 a filmului „Dragoste pierdută” (2008). Sursa: captură YouTube
În această dimineaţă, deschizând eu ca tot omul pagina-mi de Facebook, mă trezesc întâmpinat de un mesaj de la un vechi coleg de redacţie – o redacţie frumoasă, care nu mai există de mulţi ani decât în amintiri.
Mă bucur să vă spun, prieteni, că planul lui Zolty prinde să se concretizeze. Pe scurt, pentru cei care încă nu au aflat: Zolty, un blogger special, a hotărât să ofere un cărucior electric cuiva care are nevoie. Ca lucrurile să fie duse la bun sfârşit, avea nevoie de un sponsor care să transporte cadoul şi să achiziţioneze acumulatorii necesari căruciorului, astfel încât câştigătorul să se poată aşeza liniştit şi să se plimbe.
Ardei iute tocat „Ştefan cel tare”. Sursa: Facebook
Uneori, Facebook bate filmul. Într-o discuție despre granița tot mai subțire dintre real și virtual, cineva spunea foarte hotărât că online-ul, cu rețelele sociale cu tot, face parte din viața reală, să nu ne mai amăgim că n-ar fi așa. Deci, a nu se eluda.
Prin urmare, mă dau și eu pe Facebook, atunci când am răgaz. Azi m-a amuzat o etichetă, cea cu care deschid această postare, alaltăieri mi-au sărit în ochi, iar apoi pe pagină şi, iată, aici, patru poveşti de care nu pot trece aşa, pur şi simplu. Una mai fascinantă decât alta, deşi fiecare e aparte.
Elena Moşuc, cu afecţiune pentru cititorii lui Alexandru. Sursa: despreopera.ro
Prietenul Alexandru este autorul unei noi acţiuni de toată isprava: întreabă artiști pe care îi aplauzi pe scenă ce ascultă ei în timpul liber – acasă sau în mașină. Astfel, grație autorului excelentului blog Despre operă, aflăm că dirijorul Tiberiu Soare ascultă Pink Floyd (The Dark Side of the Moon), pe când se luptă cu traficul bucureștean, combinat cu integrala simfoniilor de Gustav Mahler, dirijate de Leonard Bernstein la pupitrul New York Philharmonic Orchestra.
Coperta programului Falstaff (ONB), r. Graham Vick
A venit şi premiera de la Opera Naţională Bucureşti (Falstaff, în regia lui Graham Vick). Am citit o cronică foarte bună (unde altundeva decât?) pe site-ul Despre operă – recomandată atât celor care au fost la premieră cât şi celor care nu au apucat încă să vadă spectacolul.
„Un purcel verde de dimensiuni uriașe, vegetal și artificial, pârțâie confetti peste o adunare de oameni costumați caraghios, veniți să celebreze o nuntă. Asta este o imagine pe care n-o voi uita multă vreme. Eu unul mi-o voi aminti cu mare amuzament. A fost o seară în care m-a pufnit râsul mereu și la capătul căreia m-am emoționat contemplând un final în care bătrânețea ajunge la limita cea mai de jos a ridicolului, iar viața își reia ciclul obișnuit, prin căsătoria lui Fenton cu Nanetta. Așa de bătrâni și de ridicoli vom ajunge și noi, cel mai probabil. Și vom privi totuși cu o înțelepciune salvatoare cum tinerii o iau de la capăt, la fel ca noi, fără să fi învățat nimic din experiența noastră. Privită așa, viața este o comedie nebună.
La fel ca orice comunitate, și publicul de operă se împarte în tineri și bătrâni. În special la operă, publicul bătrân este mai numeros decât proporția sa demografică. De aceea, aseară au fost spectatori scandalizați de regia modernă a lui Graham Vick.” (Alexandru Pătraşcu, Despre operă)
Printscreen după blogul Despre Operă
Un regizor de mare clasă, unul dintre cei mai mari ai momentului (este vorba despre britanicul Graham Vick), a pus în scenă la Opera Naţională Bucureşti un spectacol-eveniment: Fals taff, de Giusepe Verdi. Premiera va avea loc în data de 19 februarie. Distribuţia e alcătuită din artişti români, cu Ştefan Ignat în rolul principal. Bineînţeles că am aflat despre acest eveniment de la Alexandru, întrucât presa culturală de la România are lucruri mai bune de făcut decât să aducă în faţa cititorilor personaje importante ale culturii mondiale. Dar de aceea a fost inventat Alexandru, cu al său blog de mare ţinută, Despre operă, pe care vi l-am propus în mai multe rânduri.
Amicul meu pe care îl ştiu de o viaţă de om, să tot fie vreo 20 de ani, Cristian Ştefănescu, cel care era tipu’ ăla ca lumea de la Externe şi cu care n-am mai vorbit decât pe Facebook în ultimii ani, deşi deseori mă îndemn să ies naibii la o bere sau la un vin fiert cu amicii, are, printre multe calităţi, una la care eu ţin foarte mult: scrie al naibii de bine!
Mihai Vasile în anul 2002, în redacţia Evz. Via Facebook Alexandru Molovata
Ar fi exagerat din partea mea să spun că i-am fost prieten. Dar ne-am înţeles bine atât timp cât am lucrat împreună, într-una dintre cele mai bune redacţii ale ziarului Evenimentul zilei. M-am înţeles bine cu toţi fotografii cu care am lucrat, dacă stau să mă gândesc bine, dar la Mihai am întâlnit ceva în plus, în afară de talent, unghiuri, viziune (ştia ce dă mai bine în pagină, dar nu îmi aduc aminte ca el să îşi fi urlat în gura mare adevărul). Avea un suflet mare. Iar amănuntul ăsta pe mine întotdeauna m-a dat gata.
Eram în clasa a şasea. Aveam o temă cool la Zoologie: să aducem la şcoală un animal împăiat. Şi pe vremea aia, uneori, ca acum, cu teme date ca să le facă părinţii. Dar noi, N şi cu mine, aveam ambiţia să ne facem temele de unii singuri, chiar şi pe cele mai grele. Dar cum naiba să împăiezi un animal?! Ca să câştigăm timp, am convenit că vom răspunde la această întrebare după ce vom avea animalul, aşa că ne-am concentrat pe rezolvarea primei părţi a problemei: identificarea victimei, apoi capturarea ei.
Doina Doru, în mijlocul foştilor colegi de la Pro TV
E o zi mohorâtă azi, a şi plouat azi-dimineaţă când, dintr-un loc aflat în sudul Bucureştiului, s-a ridicat o dâră de fum, care s-a risipit apoi. Am amânat să scriu aceste rânduri, pentru că mi-e greu. Dar mă întorc în timp şi atunci totul se transformă.
„Mureşul meu sălbatic, atât de calm în astă seară” (Sorin Stanciu)
Sorin Stanciu publică pe Facebook două fotografii însoţite de o scurtă explicaţie: „Mureşul meu sălbatic, atât de calm în astă seară”. Diacriticile îmi aparţin. Atât.
Pagina de Facebook Sonete Shakespeare
Public azi Sonetul XIV al lui Shakespeare, tradus de Laurean. Traducerea a fost postată pe pagina de Facebook şi are o încărcătură aparte.
Telefonul lui Daniel, localizat cu precizie
Înainte chiar de cafeaua de dimineaţă am făcut ceva ce rareori fac: am dat o tură pe la câţiva amici vechi, cu care nu m-am mai văzut de multicel. Aşa am ajuns la Daniel P. şi, ce mai tura-vura, vă las să citiţi ce şi cum i s-a întâmplat. Poate discutăm un pic dup-aia.
Soprana georgiană Iano Tamar, la Hotel Intercontinental Bucureşti. Foto: Alexandru P
Am o veste bună: încă se mai întâmplă lucruri faine în lume, ba, chiar, în Bucureştiul nostru cel de toate zilele! Am descoperit asta în urmă cu mulţi ani, în timpul facultăţii. De aceea şi venisem în Bucureşti: ştiam că se întâmplă lucruri faine, ceva mai multe decât în Hunedoara (mai mulţi oameni, mai multe pretenţii culturale, mai multe teatre, mai mulţi şmecheri pe străzi). Marea mea descoperire a fost aceea că lucrurile cu pricina se întâmplă şi dacă nu sunt eu prin preajmă, aşa că am învăţat să aflu despre ele înainte de a se întâmpla, ca să fiu şi eu acolo când se întâmplă. Aşa am descoperit Teatrul Mic, Club A, momentele cu adevărat faine de la FACS-uri, unele cenacluri, unele expoziţii şi, mai târziu, prelegerile lui Liiceanu, Trilogia montată de Andrei Şerban şi, desigur, simţământul acela unic din Piaţa Universităţii (că tot sunt nişte ani de la Mineriadă). Dar astea sunt amintiri – de care nu scap şi nu vreau să scap, amintiri populate cu atât de mulţi oameni talentaţi, inteligenţi, sclipitori – pe care am avut norocul să-i întâlnesc.
Ieri am descoperit că am ratat
Ochiul FFE
Eu, unul, n-am ajuns încă la Lisabona, deşi e una din destinaţiile aflate pe lista mea scurtă. Acum e o ocazie excelentă, de care însă nu am cum să profit, aşa că v-o pun vouă pe tavă :). E un concurs pe Blogal Initiative, legat de Festivalul Filmului European (FFE), aflat în plină desfăşurare, al cărui mare premiu tocmai ăsta este: o invitaţie la Festivalul Filmului Românesc de la Lisabona, 19-23 noiembrie 2014 (masa, cazarea şi transportul oferite de organizatori). Se poate participa scriind despre FFE (o grămadă de detalii sunt adunate aici, inclusiv jurnal zilnic, fotografii şi tot ce trebuie). Desigur, preferabil e să mergeţi măcar la un film-două, pentru articole cu grad sporit de originalitate. Ce ziceţi?
Împreună cu Irina Cornişteanu şi stickerele Festivalului Filmului European. Foto: Călin Hera (cu telefonul)
P.S. Poate că ştiţi, poate aflaţi acum (îmi reproşez că n-am zis-o mai clar): ajut la promovarea Festivalului Filmului European. Aici găsiţi programul de azi.
Încă un P.S. Există şi o chestie drăguţă, legată de stickerele festivalului (le găsiţi la cele două cinematografe, la Cărtureşti, la La Un Ceai etc.): dacă lipiţi un sticker d-ăsta într-un loc inedit şi vă fotografiaţi acolo, eventual cât mai haios, puteţi câştiga. Detalii, aici.
Al treilea P.S. Am scris şi o cronică a unui film din cadrul Festivalului Filmului European, cea pentru filmul sloven Călătoria. Am publicat-o în Dilema Veche.
Cititorii acestui blog au fost obişnuiţi, într-o vreme, cu numeroase concursuri de Proză Arhiscurtă. Cineva menţionase chiar acest blog printre cele care au reuşit să adune în jurul lor o comunitate. Mi-e dor de acea comunitate. Îmi doresc să recidivăm, pentru că ştiu că vă place Proza Arhiscurtă. Sper să nu treacă prea mult timp până când voi suna iar adunarea.
Până atunci, vă provoc, dragi cititori ai acestui blog, să citiţi textele de Proză Arhiscurtă de mai jos. Au fost scrise de autori din Grupul Pahico (tema: să scrie un text de 500 de semne, fără spaţii, plecând de la expresia „A fi prins cu mâţa-n sac„). Apoi, vă invit să votaţi. Să spuneţi care v-au plăcut mai mult. Fiecare cititor are dreptul la trei voturi. Vă mulţumesc frumos.
Am întâlnit la Alexandru Petria un anunţ care mi se pare interesant şi pe care îl dau mai departe, fără alte cuvinte, în afara îndemnului de a vă înscrie, că merită!
Site-ul citatepedia.ro
Am primit un comunicat potrivit căruia „Citatepedia a depăşit 300.000 de citate în 37 de limbi”. Vestea m-a bucurat din trei motive:
Călin Hera. PA-uri şi mirări 