Soprana georgiană Iano Tamar, la Hotel Intercontinental Bucureşti. Foto: Alexandru P
Am o veste bună: încă se mai întâmplă lucruri faine în lume, ba, chiar, în Bucureştiul nostru cel de toate zilele! Am descoperit asta în urmă cu mulţi ani, în timpul facultăţii. De aceea şi venisem în Bucureşti: ştiam că se întâmplă lucruri faine, ceva mai multe decât în Hunedoara (mai mulţi oameni, mai multe pretenţii culturale, mai multe teatre, mai mulţi şmecheri pe străzi). Marea mea descoperire a fost aceea că lucrurile cu pricina se întâmplă şi dacă nu sunt eu prin preajmă, aşa că am învăţat să aflu despre ele înainte de a se întâmpla, ca să fiu şi eu acolo când se întâmplă. Aşa am descoperit Teatrul Mic, Club A, momentele cu adevărat faine de la FACS-uri, unele cenacluri, unele expoziţii şi, mai târziu, prelegerile lui Liiceanu, Trilogia montată de Andrei Şerban şi, desigur, simţământul acela unic din Piaţa Universităţii (că tot sunt nişte ani de la Mineriadă). Dar astea sunt amintiri – de care nu scap şi nu vreau să scap, amintiri populate cu atât de mulţi oameni talentaţi, inteligenţi, sclipitori – pe care am avut norocul să-i întâlnesc.
Ieri am descoperit că am ratat un spectacol interesant, „Noua Tosca de la București (care) a făcut multă vâlvă într-un oraș care tânjește după superstarurile operei ajunse atât de rar pe scena națională”. Aşa spune Alexandru, în ale cărui gusturi în materie de operă mă încred în totalitate, pentru că ştie. Poate aţi văzut afişul spectacolului. Poate aţi trecut pe lângă el fără a-l băga în seamă sau, cine ştie, poate că aţi fost la spectacol (dacă da, vă rog să-mi povestiţi).
Alexandru este printre aceia care nu doar merg la operă. Având o cultură muzicală fabuloasă, Alexandru înţelege, compară, apreciază, valorizează şi, lucru important, pentru care îi mulţumesc în mod special, transmite, comunică. Alexandru povesteşte opera şi o face comestibilă (iertaţi-mi barbarismul!) şi celor care, probabil, preferă manele în loc de o arie din Tosca. Cunoaşteţi, desigur, blogul lui, vi l-am mai lăudat.
Ultima lui „ispravă” este un interviu cum mi-ar plăcea să citesc în revistele culturale din România (dacă aş lucra pentru vreuna din ele, l-aş „vâna” pe Alexandru). Este un interviu cu Iano Timar, o soprană din Georgia despre care eu nu auzisem – mărturisesc :(. Alexandru a reuşit un dialog minunat cu artista, în timpul căruia e vorba şi despre muzică, tehnici de interpretare, culise, despre film şi folclor, dar şi despre o ţară incredibilă, care şi-a păstrat cultura şi dârzenia chiar dacă a fost răvăşită de comunişti şi lovită teribil de Rusia în momentul în care părea că se va fi putut desprinde de imperiul denumit odinioară URSS.
„… politica s-a schimbat, generația de acum este mai închisă politic, după anii 90, când nu aveam nici lumină, nici gaz, s-au schimbat multe. Era greu pe atunci, nu erau nici bani de mâncare, dar să mai mergi la teatru.. Și totuși, teatrul funcționa, opera la fel, chiar dacă nu erau nici gaz, nici lumină, mergeam fără bani, făceam ce puteam. Georgienii iubeau mult arta, făceau sacrificii. Am făcut un concert, desigur, fără să primesc vreun ban. Dar acum oamenii nu mai au timp pentru cultură, acum se discută mult politică. Probabil știți că rușii avansează pe teritoriul nostru… Plus că mulți georgieni au plecat spre Europa sau America.”
Vă las să descoperiţi singuri discuţia iniţiată de Alexandru şi vă rog să-mi spuneţi ce părere aveţi (dar comentaţi şi la el pe blog, îi va face plăcere!).
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns