Când doi se ceartă, fiecare are dreptatea lui.
Când doi se ceartă
Despre durerea de sine şi de sinele altuia
Nu mă doare dacă mă doare, mă doare dacă nu mă doare.
Ce a aflat Alexandru de la Iano Tamar

Soprana georgiană Iano Tamar, la Hotel Intercontinental Bucureşti. Foto: Alexandru P
Am o veste bună: încă se mai întâmplă lucruri faine în lume, ba, chiar, în Bucureştiul nostru cel de toate zilele! Am descoperit asta în urmă cu mulţi ani, în timpul facultăţii. De aceea şi venisem în Bucureşti: ştiam că se întâmplă lucruri faine, ceva mai multe decât în Hunedoara (mai mulţi oameni, mai multe pretenţii culturale, mai multe teatre, mai mulţi şmecheri pe străzi). Marea mea descoperire a fost aceea că lucrurile cu pricina se întâmplă şi dacă nu sunt eu prin preajmă, aşa că am învăţat să aflu despre ele înainte de a se întâmpla, ca să fiu şi eu acolo când se întâmplă. Aşa am descoperit Teatrul Mic, Club A, momentele cu adevărat faine de la FACS-uri, unele cenacluri, unele expoziţii şi, mai târziu, prelegerile lui Liiceanu, Trilogia montată de Andrei Şerban şi, desigur, simţământul acela unic din Piaţa Universităţii (că tot sunt nişte ani de la Mineriadă). Dar astea sunt amintiri – de care nu scap şi nu vreau să scap, amintiri populate cu atât de mulţi oameni talentaţi, inteligenţi, sclipitori – pe care am avut norocul să-i întâlnesc.
Ieri am descoperit că am ratat
Un ziar vertical

Un ziar vertical: Austin American Statesman. Aici, pus lângă un format clasic din România: revista Dilema Veche. Foto cu telefonul: Călin Hera
Atunci când Jurnalul naţional şi-a lansat un nou format de ziar, în urmă cu destul de mulţi ani, am zâmbit. Marius Tucă, cel care a venit cu găselniţa de a pune zilnic pe tarabe articole care nu sunt la zi, pentru a se proteja cumva (mă gândesc), a încercat să transforme o calitate fizică – raportul dintre lungime şi lăţime – în una morală. Cum raportul obţinut era vădit în favoarea uneia dintre laturi, ziarul lui a devenit „vertical”, preferând în acelaşi timp să se retragă, cum am spus, din cotidian, în favoarea scriiturii atemporale.
Ce spune Vlad Petri despre filmul european
Regizorul român Vlad Petri recunoaşte, întrebat ce este filmul european, că îi e greu să dea „o definiţie globală, care să înglobeze toate tendinţele, căutările, formele de expresie”. Potrivit lui Petri, „e greu de vorbit despre film european mainstream, la nivel de festival şi film independent în aceiaşi termeni”. Vlad Petri mărturiseşte că este interesat de „filme cu impact social, filme care atacă subiecte importante, vulnerabile, marginale.”
Cum i-am cunsocut pe Alexandros Avranas şi Eleni Roussinou (Miss Violence)
Atunci când Roxana Călinescu mi-a spus că vrea să-mi prezinte pe cineva cercetam cu atenţie nişte liste. Am ridicat ochii şi prima oară l-am văzut pe tip. N-am înţeles cum îl cheamă, dar îmi era clar că e un artist. Părul rebel, pe care nu oricui îi dă mâna să-l ţină aşa, jovialitatea aparte, hainele negre, espadrilele, toate acestea îi dădeau un aer tipic. Mi-a strâns mâna cu putere. Abia când am întins mâna sprea ea (strângere puternică şi delicată), m-am prins. Când şi-a spus numele, am confruntat cu pronunţia învăţată de la Claudiu: Eleni, cu accent pe ultima vocală. Una dintre cele mai frumoase grecoaice pe care le-am văzut. Da, tocmai făcusem cunoştinţă cu Alexandros Avranas şi Eleni Roussinou, regizorul şi actriţa principală din filmul Miss Violence, proiectat la Gala de deschidere a Festivalului Filmului European.
Călătoria – un road movie de tip european
Am scris ceva, în Dilema Veche, despre unul din filmele care vor fi proiectate în cadrul Festivalului Filmului European. Mi-ar plăcea ca asta să devină o tradiţie, fiindcă îmi place acest festival şi, bineînţeles, îmi place Dilema Veche. În urmă cu doi ani, scrisesem despre Leii Albi, un film sârbesc interesant (aici, aici şi aici). Acum a venit rândul filmului sloven Călătoria. Mi-a făcut plăcere să văd filmul şi să scriu despre el.
Deocamdată, iată ce am zis despre film:
Cum să dispari de pe internet

Primul pas din How to disappear online. Sursa: Who Is Hosting Us
Am găsit în Time un articol foarte interesant despre modalităţi de a-ţi şterge complet identitatea de pe internet. Sunt prezentaţi, cu ajutorul unui infograf, nouă paşi la capătul cărora, teoretic, nici NSA, nici SRI, nici firme care tranzacţionează baze de date, nici tot felul de inşi şi inse care nu au suficientă treabă la serviciu sau acasă nu se vor mai putea bucura de informaţii despre tine, mai personale decât îţi poţi da seama.
De ce este „12 ani de sclavie” („12 Years of Slave”) cel mai bun film (Oscar 2014)
Am văzut filmul „12 ani de sclavie” („12 Years of Slave„) fără aşteptări prea mari şi am ieşit de la vizionare nici prea-prea, nici foarte-foarte. Povestea pare incredibilă, dacă o priveşti din perspectiva anului 2014, când preşedinte al SUA e Barack Obama, dar se bazează pe o întâmplare reală, din timpul paşoptiştilor (1841 – 1853), anterior războiului civil din America.
Oscar 2014. Gravity, 100 de milioane de dolari pentru o legendă în cheie nouă

Sandra Bullock în Gravity, nominalizată la Premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal
Am văzut filmul Gravity destul de târziu, mult după lansarea lui în România, fără să am aşteptări prea mari (aşa cum avusesem atunci când am auzit prima oară despre acest film care îi aduce pe generic pe Sandra Bullock şi George Clooney). Părerea mea: fără a fi un film remarcabil, Gravity este o încercare decentă de a readuce în prim-plan, în cheie nouă, scene, faze, mituri din film clasice.
E o reinventare. De exemplu, n-ai cum să nu faci
Oscar 2014. Her. Unde începe şi unde se sfârşeşte iubirea
Ce e dragostea? Ce-i lipseşte unui om ca să simtă/să se amăgească că şi-a găsit jumătea? Care e limita dintre a fi fericit şi doar a ţi se părea că eşti fericit şi că ai cui împărtăşi asta? Unde începe şi unde se sfârşeşte iubirea? Şi ce au calculatoarele, smartphone-urile, sistemele de operare, tot felul de roboţi şi roboţei cu toate acestea?
Filmul Her, nominalizat pentru titlul de Cel mai bun film la ediţia din acest a Premiilor Oscar, este, într-un fel, o prelegere filosofică. E prima poveste de dragoste dintre un om şi un computer, poveste venită dintr-un viitor care, de ce nu?, ne paşte.
655 de cuvinte despre Olimpiadă

Olimpiada Soci 2014. Imagine din timpul probei feminine de coborâre. Printscreen după transmisia TVR
Am avut timp ieri să văd finala probei feminine la coborâre (Olimpiada de la Soci 2014 – am scris ceva dincolo). Mi se par uriaşe aceste evenimente, olimpiadele, campionatele mondiale, competiţiile sportive, concertele. Fac parte din vieţile noastre şi nu doar ca entertainment. Sunt prilejuri în care socializăm global. Sunt un fel de rugăciuni, spirale magice (dau acest exemplu pentru cei care îşi mai aduc aminte de Grig Bivolaru şi grupul lui, MISA). Ne exprimăm umanitatea, civilizaţia, luăm parte, deodată, la întâmplări ale speciei noastre.
Când eram copil şi la înfăţişare, nu doar la minte (sic!), eram fascinat de
Oscar 2014. All Is Lost – one man show. (Am găurit yachtul, cum procedăm?)
Am găurit yachtul, cum procedăm? Ce te faci dacă mica ambarcaţiune pe care te afli singur, în mijlocul oceanului, la peste o mie şapte sute de mile de cea mai apropiată insulă, se găureşte în urma unui accident stupid? Totul pare pierdut din start.
Aşa începe All Is Lost, ultimul film cu Robert Redford, pe care am vrut mult să-l văd pentru că m-am aşteptat să fie ceva special. Buget mic (9 milioane de dolari), încasări şi mai mici (sub 100.000 $ în primul weekend, puţin peste 6 milioane de dolari până azi – detalii despre câte parale fac filmele nominalizate, aici).
Oscar 2014. American Hustle, cel mai nominalizat film al anului
Film american tipic, American Hustle are cam tot ce-i trebuie pentru a câştiga multe statuete la ediţia din acest an a Premiilor Oscar, inclusiv pe aceea pentru cel mai bun film. Mai mult decât atât, careul de aşi (Christian Bale, Amy Adams, Bradley Cooper şi Jennifer Lawrence) şi cu regizorul David O. Russell cinci, sunt favoriţi, fiecare, pentru câte o statuetă individuală (Russell e nominalizat chiar la două: regie şi scenariu). Aşadar, aşteptările sunt uriaşe. Meritat? Eu zic că da.
Un tip şi-o tipă s-au specializat în a da mici lovituri, din care îşi asigură venituri mai mult decât decente şi o viaţă palitantă împreună. Tipul are şi o nevastă, plus copilul acesteia, şi o spălătorie. Cam pe când tocmai se gândesc să mai dea două-trei lovituri şi s-o întindă din SUA, departe, unde să nu-i urmărească agenţii FBI, adică fix în România
Câte parale fac filmele nominalizate la Oscar 2014

Cifrele, în dolari, realizate până acum de filmele-vedetă ale Premiilor Oscar 2014 (faza nominalizării) – grafic de Călin Hera LEGENDĂ. Prima coloană: buget estimat, a doua: încasări oppening weekend, a treia: încasări până în data de 24 ianuarie 2014
Înainte de a face pronosticuri în legătură cu filmele care vor câştiga vreun premiu Oscar 2014 (deocamdată ne ocupăm de cele nominalizate la categoria „Cel mai bun film”), recomand două lucruri:
- să le vedem (ca să ştim despre ce vorbim)
- să ne uităm la câteva cifre
Eu am început să văd filmele nominalizate. Am reuşit până acum să-mi fac o părere despre The Wolf of Wall Street, Captain Philips şi American Hustle (click aici pentru lista filmelor nominalizate la categoria „Cel mai bun film” pentru Oscar 2014). Mai e mult până departe.
Oscar 2014. The Wolf of Wall Street, un film didactic
La pomul lăudat e bine să ai sacul la tine (altfel ar putea să-ţi pară rău după aceea), dar atenţie că se pune comision pe orice! Îmi permit această remarcă în debutul pseudocronicii filmului „The Wolf of Wall Street„, nominalizat pe premiul Oscar 2014 pentru cel mai bun film (am promis că voi scrie despre filmele nominalizate).
Filmul arată povestea unui tip ambiţios, talentat în vânzări, genial chiar, care a reuşit să dea câteva lovituri răsunătoare pe Wall Street, acumulând în scurt timp o avere măsurată în zeci de milioane de dolari, risipită apoi după o condamnare (FBI i-a făcut dosare cu numeroase capete de acuzare, spălarea de bani fiind una dintre ele) şi un al doilea divorţ mai dureros decât primul – la al doilea el a fost cel părăsit. Eroul principal este foamea de bani, uşurinţa cu care pot / puteau fi făcuţi înainte de criză şi câteva moduri de utilizare. Sex, droguri, limbaj obscen – ingrediente nelipsite. Vorbim despre un film didactic,
Oscar 2014. Cele mai bune lucruri
Îmi propun să văd cât mai multe filme dintre cele nominalizate la premiile Oscar 2014 şi să vă spun ce părere am despre ele, aşa cum am mai făcut-o în trecut (iată ce am mai scris despre premiile Oscar în anii trecuţi – îmi place ce scriam la ziar chiar înainte de decernarea premiilor din 2011). Voi încerva să scriu la scurt timp după ce voi fi văzut un film, să fie impresii proaspete. Prin urmare, nu pun pariu pe o cadenţă previzibilă, dar încerc să-mi programez timpul astfel încât.
















