Lupita Nyong’o şi Chiwetel Ejiofor în 12 ani de sclavie (12 Yearsof Slave)
Am văzut filmul „12 ani de sclavie” („12 Years of Slave„) fără aşteptări prea mari şi am ieşit de la vizionare nici prea-prea, nici foarte-foarte. Povestea pare incredibilă, dacă o priveşti din perspectiva anului 2014, când preşedinte al SUA e Barack Obama, dar se bazează pe o întâmplare reală, din timpul paşoptiştilor (1841 – 1853), anterior războiului civil din America.
Un violonist de culoare din Saratoga, N.Y., Solomon Northup (interpretat de Chiwetel Ejiofor) este invitat la Washington pentru a susţine câteva reprezentaţii la vioară, dar este îmbătat de cei doi domni care l-au adus acolo şi predat unui vânzător de sclavi. Omul nostru se trezeşte peste noapte transformat dintr-un intelectual la patru ace, cap al unei familii respectate în comunitatea sa, într-un sclav pe o plantaţie de bumbac din sud. Urmează 12 ani în care învaţă ce înseamnă să faci tot ce îţi stă în puteri pentru a supravieţui. Departe de a fi un erou „ca-n filmele americane”, Solomon, botezat „Platt” de cel care l-a vândut (inclusiv pentru a i se pierde urma), experimentează umilinţa dusă până la extrem, exerciţii de laşitate, colaborare cu stăpânii, dezamăgiri (trăite sau provocate) şi, în final, o eliberare venită în anul al doisprezecelea şi o revedere emoţionantă a copiilor pe care îi lăsase mici.
Chiwetel Ejiofor, actorul principal al filmului 12 ani de sclavie (12 Years of Slave)
Povestea, plină de dramatism, e conturată coerent, construită ca o suită de PA-uri, dacă-mi permiteţi alăturarea: mici poveşti, mici secvenţe care alcătuiesc un puzzle complex. Cam ca viaţa.
Câteva exemple, fără comentarii.
- Momentul primei vânzări, când „Platt” a fost cumpărat de un proprietar de sclavi milos şi slab, împreună cu o femeie care făcuse totul ca să rămână împreună cu copiii săi, dintre care unul rezultat în urma legăturii cu fostul conaş (se culcase inclusiv cu unul dintre tâlharii care o vânduseră, în timpul transportului în sud, cu un mic vas), dar care n-a mai avut ce face când a fost cumpărată separat de micuţii pe care nu avea să îi mai vadă vreodată. Apoi, plânsul continuu al femeii, care locuia în aceeaşi colibă cu Solomon, enervarea acestuia, la un moment dat, în faţa văicărelii continue a femeii şi non-răspunsul lui la chemarea disperată a acesteia, atunci când o vede pentru ultima dată, luată pe sus de slujitorii albi ai conaşului.
- Invenţia lui Solomon, care aduce profit conaşului: transportul buşetnilor cu pluta, pe un braţ al mlaştinei.
- Înfruntarea dulgherului şef John Tibeats (Paul Dano), salvarea in extremis de la spânzurare şi şederea ore în şir cu funia la gât, pe vârfuri, în noroi, plus laşitatea celorlalţi sclavi (cu excepţia lui Patsey – Lupita Nyong’o, Oscar pentru rol secundar feminin), care îşi vedeau de treabă în jurul lui, ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla.
- Momentul în care Solomon trece mai departe, neavând încotro, atunci când, în mijlocul unui drum care taie o pădure, un alt conaş spânzură doi sclavi.
- Înfruntarea celui mai dur stăpâni de sclavi din zonă.
- Momentul Patsey – Lupita Nyong’o, când frumoasa sclavă împleteşte păpuşi din foi de păpuşoi.
- Refuzul de a o ucide pe Patsey, care s-a recunoscut insuficient de puternică astfel încât să-şi ia singură viaţa.
- Respingerea avansurilor stăpânei, care venise peste Solomon într-o noapte.
- Biciuirea lui Patsey, care fusese, în ziua liberă, la ferma vecină, să-şi ia un săpun; stăpâna ei, geloasă, îi refuzase acest lux.
- Trădarea unui beţiv alb, căruia îi ceruse să trimită o scrisoare către ai lui.
- Întâlnirea norocoasă / discuţia cu canadianul Bass (Brad Pitt) şi eliberarea nemaisperată.
- Întâlnirea cu copiii, acum oameni cu familii, cărora le cere scuze că nu e îmbrăcat prea bine şi cam mototolit după drum.
Un film închegat, aşadar, o poveste dramatică (nu îmi amintesc nici măcar un moment în care să fi zâmbit măcar, eu, spectatorul), despre o perioadă neagră din istoria Americii, un film prestigios cu buget mic (în comparaţie cu altele) şi fără vedete pe generic, a cărui premiere nu supără pe nimeni, dar nici nu aduce în faţă ceva senzaţional. Ar fi nedrept să spun că a fost răul cel mai mic, pentru că toate filmele nominalizate pe care le-am văzut (vezi lista mai jos) mi-au plăcut; unele mai mult, altele mai puţin. „12 ani de sclavie” („12 Years of Slave”) e un laureat decent.
Afişul filmului 12 ani de sclavie (12 Years of Slave)
Fişa tehnică
- Premii Oscar 2014: 3 (cel mai bun film, cea mai bună actriţă în rol secundar, cel mai bun scenariu adaptat) / 9 nominalizări
- Regia: Steve McQueen (ce nume poartă regizorul ăsta!; pentru o clipă, mi-am amintit de The Steve McQueen)
- Scenariul: John Ridley, după o carte a adevăratului Solomon Northup
- Distribuţia: Chiwetel Ejiofor, Lupita Nyong’o
- Durata: 134 de minute
- Buget: 20 milioane de dolari / încasări primul weekend: 923.715 $ / încasări până în 21 februarie: 49 milioane de dolari
- Premiu pentru cei care au ajuns aici: trailerul oficial (mai jos)
https://www.youtube.com/watch?v=z02Ie8wKKRg
NOTĂ.
Mai jos, ceea ce am scris deja despre ediţia din acest an a Premiilor Oscar:
Călin Hera. PA-uri şi mirări 