Despre capriciile femeilor
Bătrânețea aceea
Ești bătrân atunci când cărțile scrise de tine sunt puse pe raft la Anticariat.
Despre prostie
Zodia aforismelor
Zice lumea bună că în ultimii ani a crescut pofta de aforisme a românilor, ceva de speriat! Nu contrazic. Mai ales că lumea bună înseamnă, în acest caz, echipa de la Citatepedia, care mă anunță (și nu țin pentru mine, vă zic și vouă) că vineri, 22 iulie, vom avea parte de o dublă lansare: a unei edituri și a unei cărți.
Care e treaba cu Wagner

Vedere din București. Christian Badea dirijând Parsifal la Ateneul Român – repetiția deschisă presei, cu o seară înainte de premieră. Foto cu telefonul: Călin Hera
Fac parte din categoria celor care au știut toată viața că Wagner e ceva sobru. Prea sobru. O definiție a „muzicii grele”, orice ar însemna asta. Ceva de nepătruns. Ceva pentru inițiați. Când ziceam „inițiați” mă gândeam la un fel de extratereștrii.
Se întâmplă din nou: Festivalul Filmului European vine la Hunedoara

Afișul Festivalului Filmului European, ediția Hunedoara, fotografiat la Cinema Pro. Foto: Calin Hera
În speech-ul rostit la Cinema Pro din București, prezentatorul Galei de deschidere a ediției a XX-a a Festivalului Filmului European a spus că, anul acesta, festivalul are un număr record de ediții locale și merge în cele mai mari orașe din țară. Apoi a enumerat, în ordine: Hunedoara, Cluj, Timișoara, Baia-Mare și Tîrgu Mureș. Jur că n-am făcut niciodată exerciții de telepatie, deci nu eu i-am dictat această ordine. Dar așa a spus.
Carmen: „A ignora un agresor în virtual are același efect ca în viața reală”
Am ajuns la a cincea parte a discuției cu Carmen (primele patru: 1, 2, 3, 4). După ce am vorbit despre Carmen ca bloggeriță, începuturile fenomenului „Miercurea fără Cuvinte”, întâlnirile din virtual și cele din real, dacă și cum se fac bani din blog, astăzi am fost curios să aflu părerea doamnei MfC despre nevoia sau nu a reglementării Internetului.
Despre pierdere și câștig
Cel care pierde știe mai bine ce a pierdut decât știe ce a câștigat cel care câștigă.
Banane verzulii, amintirea unui gust din copilarie
Am în față trei banane verzi. Mă pregătesc să le abordez. Să simt gustul acela prețios din copilărie.
Ce înseamnă „dar și”
Sunt câțiva ani de când un editor al televiziunii Realitatea TV a devenit obsedat de alăturarea „dar și” a două conjuncții simple. Și a tot folosit-o. Șmecheria a prins. Auziți acest „dar și” astăzi la mai toate transmisiile live la toate televiziunile de știri. De aceea abordez subiectul, că e de interes.
Fotografiile păstrează. Clădirile păstrează
Fotografiile sunt fascinante nu doar fiincă spun cât o mie de cuvinte la un loc, ci și pentru că păstrează.
Cum poți deveni gospodină de succes
Prestigiosul site Citatepedia, care m-a cam răsfățat de-a lungul timpului, a preluat un citat dintr-o Proză Arhiscurtă scrisă recent.
Astă-seară mergem la teatru acasă (HomeFest 2016)
Bloc de cartier. Banal. Ușă cu interfon. Ușă normală la etajul șapte. Sonerie. Vizor. Culoare incertă. Cabluri care vin de la un panou aflat la mijlocul palierului și străpung peretele, deasupra ușii. Tablou electric. Preș de șters pantofii. Welcome, scrie pe el. De atâta șters pantofii, s-a șters și Welcome-ul, dar încă se vede.
Dl. Dostoievski se plimbă cu metroul (la braț cu Aleksei, Jucătorul)
Alții nu știu cum sunt, dar pentru mine călătoriile cu metroul au ajuns de o vreme să fie întâlniri/reîntâlniri cu un vechi prieten rus. Uneori îi văd în treacăt barba rămânând în urmă pe după câte o coloană de la Piața Unirii, îi văd alteori pardesiul, din spate, pe scările rulante. Nu știu de ce, câteodată mi se pare că stă la coadă să-și cumpere o merdenea cu brânză sărată. Dar cel mai mult și mai mult îi văd pe prietenii noștri comuni (karamazovi, mîșkini, verhovenski, stavroghini și alte personaje cu nume complicate la primele pagini). V-ați prins, vechiul meu prieten rus este dl. Dostoievski.
Oscar 2016. Nominalizările
Cea de-a 88-a ediție a Premiilor Oscar a intrat de azi în linie dreaptă, odată cu anunțul oficial privind nominalizările din acest an. Fără surprize, cu un film-vedetă, „The Revenant”, care a împușcat 12 nominalizări. Din păcate, „Aferim!” nu se află printre filmele nominalizate (avem însă un actor, Levente Molnar, aflat pe afișul lui „Son of Soul”). Dar hai să vedem lista completă a nominalizărilor, alături de promisiunea mea de a vedea cât mai multe și de a scrie ce părere am, așa cum am mai făcut-o cu filmele de Oscar.
Beethoven. Probabil cel mai bun Google Doodle
Dacă ar fi existat pe vremea aceea elixirul tinereții fără bătrânețe și viață fără de moarte, astăzi ar fi împlinit 245 de ani. Sau ieri. Probabil că ar fi fost surd, mut, orb, șchiop, paralizat și foarte-foarte mic (știe toată lumea că oamenii încep să se micșoreze vizibil după ce trec de o sută de ani). Pe vremea aia nu exista însă acest elixir, nu fusese inventat. Așa că s-a descurcat și el cum a putut. Şi-a zis: La un moment dat, voi muri. Ar fi cool dacă aș găsi o chestie care să mă facă să trăiesc și după aceea. O aroganță, firește. Dar, dacă tot i-a trecut asta prin cap, și-a zis Hai s-o facem! (Lass es uns tun, într-o germană pentru care nu bag mâna în foc). I-a ieșit. Azi, Ludwig van Beethoven e viu. Trăiește. În fiecare dintre cei care i-au ascultat măcar o dată simfoniile, concertele, sonatele, cvartetele ori incredibila operă Fidelio.
Revanşa tristă a cuvintelor
Fum negru, înecăcios, ucigaş. Aşa arată iadul. Iadul de vineri noaptea, Club Colectiv, Bucureşti, România. Iadul tăcut. Locul în care bucuria a dispărut în 60 de secunde, izgonită de hidoşenie. Tăcerea iadului, unde nici tânguieli nu se mai aud, a fost spartă, povesteşte unul dintre pompierii care au intrat acolo, în căutare de supravieţuitori miraculoşi (n-a găsit…), de tânguiala telefoanelor mobile rămase pe o boxă. „Erau o grămadă de telefoane şi sunau întruna. Sunau rudele. Am văzut pe unul că suna Naşa”, spune salvatorul, care n-a mai putut salva dinăuntrul iadului decât această imagine teribilă…














