Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
http://www.youtube.com/watch?v=aFd-qaLGoj0
Francesco Totti. Omul ăsta a făcut ceva. A însemnat ceva. A pus preț pe munca lui. A primit aplauze pentru munca lui. Talentul? Bineînțeles. Dar în cazul celor care într-adevăr contează mai e un schepsis. În afară de clasicul 99% muncă.
– De unde naiba vine asta?
– De la cocaină, aș zice eu.
Acesta este ultimul comentariu pe care l-am văzut azi-noapte la probabil cel mai haios videoclip postat în ultima vreme pe YouTube.
Imagine din timpul schimbului de mingi Mattenet – Gerell. Sursa: YouTube / printscreen
Cum altfel să spui, văzând și revăzând probabil cel mai lung schimb de mingi dintr-un meci oficial la un asemenea nivel la tenis de masă, decât că e o operă de artă? Ce altceva este această lucrare de 91 de schimburi de mingi, cu peste 40 de atacuri și tot atâtea apărări incredibile? Nu vă spun deznodământul, vă las să descoperiți singuri; mărturisesc doar că acest schimb de mingi s-a terminat altfel decât am crezut eu (noroc că n-am pariat).
Dl. Lică se bărbierește. Îi place să aibă obrazul neted și ajunge la această performanță în fiecare dimineață. Tacticos, altfel cum?
Mai sunt 13 zile până la debutul Festivalului Filmului European 2015 (ediția a 19-a). Fimele vor fi proiectate în București (7-14 mai) la Cinema PRO, Studio, Elvira Popescu, respectiv la Craiova, Iași, Tîrgu Mureș și Hunedoara – detalii aici. Mai sus e animația care anunță evenimentul pe ecranele din Centrul Vechi.
Valentin Leahu şi Mircea Diaconu în secvenţa de la min. 10 a filmului „Dragoste pierdută” (2008). Sursa: captură YouTube
În această dimineaţă, deschizând eu ca tot omul pagina-mi de Facebook, mă trezesc întâmpinat de un mesaj de la un vechi coleg de redacţie – o redacţie frumoasă, care nu mai există de mulţi ani decât în amintiri.
Secvenţă din filmul Captain Phillips, cu Tom Hanks în prim plan
Nu te pune cu americanii, c-o păţeşti! Cam asta ar fi morala acestui film despre eroism, trupele SEAL, piraţi somalezi şi happy end.
Captain Phillips e un film despre primul vapor american capturat de piraţii somalezi. Acţiunea are oarecare suspans, are darul de a prezenta lucrurile şi din perspectiva piraţilor (deşi începe promiţător, această perspectivă cade în superficial şi loc comun) şi oferă un happy end clasic, graţie trupelor SEAL. Nu e filmul anului, dar te ţine în faţa ecranului şi nu te dezamăgeşte la final (până la urmă, e o poveste bazată pe o întâmplare reală), dar nici nu înseamnă vreo provocare intelectuală deosebită. Tom Hanks, pentru care pare făcu filmul, face un nou rol bun, apreciez, iar barba cu care e dotat îl ajută enorm, zic.
Afişul filmului The Wolf of Wall Street
La pomul lăudat e bine să ai sacul la tine (altfel ar putea să-ţi pară rău după aceea), dar atenţie că se pune comision pe orice! Îmi permit această remarcă în debutul pseudocronicii filmului „The Wolf of Wall Street„, nominalizat pe premiul Oscar 2014 pentru cel mai bun film (am promis că voi scrie despre filmele nominalizate).
Filmul arată povestea unui tip ambiţios, talentat în vânzări, genial chiar, care a reuşit să dea câteva lovituri răsunătoare pe Wall Street, acumulând în scurt timp o avere măsurată în zeci de milioane de dolari, risipită apoi după o condamnare (FBI i-a făcut dosare cu numeroase capete de acuzare, spălarea de bani fiind una dintre ele) şi un al doilea divorţ mai dureros decât primul – la al doilea el a fost cel părăsit. Eroul principal este foamea de bani, uşurinţa cu care pot / puteau fi făcuţi înainte de criză şi câteva moduri de utilizare. Sex, droguri, limbaj obscen – ingrediente nelipsite. Vorbim despre un film didactic,
Blogul despreopera.wordpress.com
Regăsesc bucuria de a citi bloguri, descoperind unele scrieri minunate în locuri de care nu aveam habar. Ceea ce mă ambiţionează şi mai mult să rămân în această lume, în care îmi doresc să-i regăsesc pe mulţi dintre vechii prieteni* de blog, inclusiv pe cei care s-au lăsat.
Încep aşadar să fac o dare de samă. Voi încerca să vă atrag atenţia atât de des pe cât îmi va sta în putinţă (poate chiar zilnic) asupra unor bloguri care îmi plac.
Hilary Hahn, fotografie de Michael Patrick O’ Leary
Violonista Hilary Hahn, care va concerta miercuri la Ateneul Român, alături de Camerata Salzburg, este unul dintre artiştii cărora le place să ţină legătura cu fanii lor şi să le împărtăşească gândurile prin intermediului blogului personal şi al reţelelor sociale. Pentru Hilary Hahn, este important să se ştie făcând parte din Cetate, o cetate care numără şapte miliarde de oameni.
De exemplu, Hilary Hahn îşi invită fanii să-i aducă, după concerte,
Fazil Say în concert la Ateneul Român, cu Lucerne Symphony Orchestra. FOTO Andrei Gîndac
Să-l vezi pe Fazil Say cântând e aproape la fel de minunat pe cât e să-l auzi cântând. Omul e un spectacol şi, chiar dacă s-a declarat ateu, cântă dumnezeieşte. Ateneul Român a fost miercuri seară plin de norocoşi. M-am numărat printre ei.
Roger Waters la 70 de ani, fotografiat la concertul din Bucureşti (28 august 2013). Foto: Alexandru Şerban
Mi-a plăcut atmosfera. Mi-au plăcut oamenii civilizaţi (cei mai mulţi, de vârsta mea). Mi-a plăcut cum au sunat piesele – cred că a fost cel mai bun sunet auzit de mine la un concert în România. Mi-a plăcut show-ul sofisticat. Îmi place să cred că doza de kitsch a fost căutată anume. În fine, mi-a plăcut să fiu acolo (şi îi mulţumesc prietenului meu din Cluj care a răspuns apelului meu disperat 🙂 şi mi-a făcut rost de bilet.
Roger Waters la 70 de ani, fotografiat cu ocazia concertului de la Bucureşti, 28 august 2013. Foto: Alexandru Şerban
Cred că Roger Waters a riscat
Da. Pentru etapa a treia a Concursului de Proză Arhiscurtă vă rog să ascultaţi Rapsodia Română nr. 2, cu care se va deschide Festivalul George Enescu în acest an şi să scrieţi, în timp ce ascultaţi sau după aceea, ce vă trece prin cap. Descrieţi ceea ce „vedeţi” (nu mă refer la imaginile folosite în videoclip, care ar putea să deruteze). În aproximativ 500 de semne (cca 85 de cuvinte). Textele de fix 500 de semne vor primi bonus, conform regulamentului.
Yuja Wang. Foto:Felix Broede. Sursa: yujawang.com
N-o să vă ţin prea mult de vorbă (vă las să ascultaţi şi să priviţi) dar, în căutările mele plăcute mi-am pus Concertul pentru Pian nr. 1 (Op. 23) de Ceaikovski, în interpretarea unei meseriaşe: Yuja Wang. Fix cu asta va veni Yuja Wang la Bucureşti, în data de 3 septembrie, la Festivalul Enescu. Asta e vestea bună. Vestea rea: nu mai sunt bilete 😦
Priviţi înregistrarea de mai jos. Începe în forţă şi o ţine tot aşa. E, zic cei care se pricep, un fenomen.
Jackie Evancho. Sursa: jakieevancho.com
Unde dai şi unde crapă: am început prin a semnala un falset al Angelei Gheorghiu, am aflat că şi la case cel puţin la fel de celebre (de ex. la Sarah Brightman) se mai întâmplă neîntâmplate din astea şi am ajuns la o voce incredibilă, a unei fetiţe care, la 10 ani, câştiga Americanii au talent (America’s got talent): Jackie Evancho (în clipul de mai jos cu Barbara Streisand, aici găsiţi colecţia completă de pe YouTube, iar aici puteţi da like paginii ei de Facebook).
Ascultând-o, pur şi simplu te ia cu fiori.
Unde dai şi unde crapă: un prieten de pe Facebook, care a intrat în dezbaterea despre falsetul Angelei Gheorghiu, atrage atenţia că există falseturi şi la case mai celebre – ceea ce nu e o scuză, ci un fel de explicaţie. Vasile ne-a arătat fragmentul din videoclipul de mai sus, în care celebra Sarah Brightman, care are probabil cea mai bună interpretare alături de Andrea Bocelli a piesei Time To Say Goodbye, aruncă în aer câteva note false atunci când cântă aceeaşi melodie împreună cu o începătoare (chiar la începutul intervenţiei vedetei).
Călin Hera. PA-uri şi mirări 