Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Fotografie cu diploma și trofeul Blogger european 2015
S-a întâmplat într-o zi de martie. A început însă de vreun an. În realitate, cu mai mulți ani în urmă. V-ați simțit vreodată ca la Premiile Oscar, cu statueta în mână, aducând mulțumiri? Cred că e o senzație faină. Momentul meu, fără covor roșu, s-a nimerit să fie într-o seară, într-un subsol (Hanul Gabroveni).
Vedere din București. Frezii amorțite de frig în Piața Râmnicu Sărat. Foto: Călin Hera
În probabil cea mai răcoroasă dimineață din acest an, fiindcă adia ușor dar constat o boare de crivăț târziu, am fost în Piața Râmnicu Sărat, sectorul florilor. Florăresele erau zgribulite, înfofolite cu pufoaice gri, scoțând abur pe nări. Florile, la locul lor. Am ales niște narcise, lalele, frezii. Dar freziile nu miroseau. Brrr!
Conpetiție de fotografie organizată de Ambasada Olandei
Mă bucur să vă anunț un nou concurs foto. Și nu unul oricare! Ambasada Olandei lansează Competiția de fotografie „ÎmprEUnă”, prin care îi provoacă pe fotografii amatori și profesioniști să propună o fotografie, una singură, care să surprindă cel mai bine și mai creativ ideea de Europa, „locul în care ne regăsim cu toții – cu valorile noastre, cu gândurile și visurile noastre”.
„O fotografie face cât o mie de cuvinte, iar una bună cât un aparat foto profesional și ceva în plus. Pentru că o fotografie înseamnă a-i aduce împreună pe cel care a realizat-o, cel care o privește și ceea ce înfățișează cadrul surprins”, glăsuiește comunicatul de presă.
Vedere din București. Porți închise la Arena Națională în zi de meci, fără meci (MfC). Foto: Călin Hera
Egon Schiele, Portretul lui Wally Neuzil (1921), Muzeul Leopold, Viena. Foto: Călin Hera
Ce este femeia? Întrebarea asta ar fi trebuit să-i preocupe pe bărbați încă de pe vremea lui Adam. Chiar dacă e genul de întrebare al cărei răspuns nu va fi, poate, niciodată mulțumitor, importantă e căutarea răspunsului. Citește în continuare
Tu cui îi redirecționezi 2% din impozit?
Pentru dl. Lică și câțiva prieteni ai lui, tocmai ne aflăm în acea parte a anului. Partea în care contribuabilii redirecționează 2% din impozit către cine vor ei. În urmă cu câțiva ani, atunci când a apărut această posibilitate, dl. Lică i-a chemat pe amicii lui cei mai buni, Ilarion și Inginerul, la o bere misterioasă. Mă rog, berea a fost banală: blondă și la halbă. Misterios a fost dl. Lică atunci când i-a chemat.
Diferite tipuri de zâmbet. Colaj de Călin Hera
Eu mi-am ales baba. Nu mi-a fost greu. Există formule mai mult sau mai puțin sofisticate. Unele țin de data nașterii. Altele de vreun capriciu de februarie. De data asta, am făcut alegerea punând unul lângă altul mai multe chipuri.
Scott Kelly pe stația spațială. Lipsa gravitației l-a ajutat să crească 5 cm în înălțime. Sursa: NASA
Astronomul american Scott Kelly s-a întors pe Pământ mai înalt, după un an petrecut pe Stația Spațială. Capsula în care s-a aflat împreună cu inginerii de zbor Mihail Kornienko și Serghei Volkov, a aterizat în Kazahstan într-o capsulă Soyuz, potrivit NASA.
Premiați la Oscar 2016
Nu știu alții cum au comentat, dar eu când mă gândesc că Alejandro González Iñárritu a câștigat Premiul Oscar pentru regie și Leonardo DiCaprio Premiul pentru cel mai bun actor, dar filmul lor, The Revenant, nu a primit Oscarul, am impresia că ceva nu se potrivește.
Satul de pe Lună
Directorul general al Agenției Spațiale Europene, Jan Woerner, își dorește nici mai mult nici mai puțin decât să construiască o bază permanentă pe Lună. Un sat pe Lună.
Dl Lică (detaliu). Desen de Roxana Soare
Dl. Lică este un om periculos de înțelept pentru vârsta lui. Săptămâna viitoare va împlini 14 ani. OK, e vorba de 14 ani bisecți, precizarea trebuie făcută, dar orișicât. Dacă te-ai născut într-o zi de 29 februarie, poți să te joci de-a tinerelul. Ești o raritate. Ar trebui inventată special pentru tine cea de-a 13-a zodie, Zodia Bisectului.
Cei 8 odioși ai lui Tarantino
Filmul The Hateful Eight (Cei 8 odioși în varianta Ro) începe, ca să mă exprim academic, mișto. Prim-plan pe un chip cioplit. Peisaj hibernal. Aproape alb-negru. Zoom out pe îndelete. Chipul cioplit e un Iisus pe o cruce aflată la marginea unui drum pe care vine, la început ca un punct, apoi din ce în ce mai deslușit, o diligență trasă de șase cai, unul alb. Cadru lung, cel puțin două minute. Șmecherie a la Tarantino. Quentin.
Cal pe domeniul boierilor Golescu din Ștefănești, Argeș. Foto: Călin Hera
Aveam de cărat un bolovan de vreo patruj’ de kile. Nu știu de ce, nu știu cât, dar asta am de făcut. Problema e că aveam de trecut un munte. Nu prea puteam să-l rostogolesc. Mergea mai greu asa, cu el în brațe, dar mergea. La un moment dat, poteca s-a îngustat foarte mult. Citește în continuare
The Revenant. Leonardo DiCaprio este Hugh Glass și se târăște aprox. 100 de minute
Alejandro González Iñárritu, după ce a dat lovitura anul trecut cu Birdman, și-a făcut socoteala că o poveste venită din primii ani ai secolului al XIX-lea, filmată cool și îmbunătățită pe ici, pe colo, americănește, este rețeta cea mai bună pentru a mai împușca niște Premii Oscar. Până acum, când încă nu s-au decernat premiile, i-a ieșit figura, pentru că The Revenant are 12 nominalizări, după ce a obținut deja trei Globuri de Aur (cel mai bun film – dramă, cel mai bun regizor și cel mai bun actor în rol principal – Leonardo DiCaprio).
Ilarion stă cu capul în mâini şi crede că nu-l vede nimeni. E ca un copil care se ascunde închizând ochii. „Am terminat prost anul vechi, l-am început prost p-ăsta nou. Ce-am greşit?”. Ilarion face parte din generaţia celor care sunt prea tineri ca să se dea bătuţi şi prea bătrâni ca să mai aibă timp s-o ia de la capăt.
De-ar fi o poartă de fotbal fix unde e uşa de la intrarea în hala în care se află redacția unui mare ziar din România şi eu ar veni spre mine o minge numai bună pentru un voleu, ar trebui să şutez zdravăn, dar cu boltă. Iar când spun „zdravan”, ignor cu bună ştiinţă şnitelul sleit de pe birou, de care nu m-am atins şi de care, fireşte, nu mă voi atinge decât atunci când, în grabă, îl voi arunca, cu o mișcare elegantă și sigură, în mijlocul coşului de gunoi de la intrarea în hală, coș pe care o doamnă cu părul oxigenat l-a îmbrăcat pe dinăuntru cu o pungă de plastic neagră.
În plus, i-aş telefona colegei cu blugii rupți (așa se poartă), la care nu pot striga, c-aş răguşi.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 