Cei 8 odioși ai lui Tarantino
Filmul The Hateful Eight (Cei 8 odioși în varianta Ro) începe, ca să mă exprim academic, mișto. Prim-plan pe un chip cioplit. Peisaj hibernal. Aproape alb-negru. Zoom out pe îndelete. Chipul cioplit e un Iisus pe o cruce aflată la marginea unui drum pe care vine, la început ca un punct, apoi din ce în ce mai deslușit, o diligență trasă de șase cai, unul alb. Cadru lung, cel puțin două minute. Șmecherie a la Tarantino. Quentin.
Găselnița 8 a lui Quentin Tarantio
Afiș al filmului The Hateful Eight
Mr. Quentin Tarantino își vinde ultimul film plecând de la găselnița 8. Opt filme majore până acum, opt odioși în cel de-al optulea film. Pe lângă odioșii de până acum, de la Pulp Fiction și Kill Bill încoace, către Inglorious Basterds și Django Unchained, cei din ultimul film trebuia să fie și mai și. Trebuia să-i îndrăgești pentru câte o surprinzătoare trăsătură de caracter, pentru vreo suprinzătoare întorsătură de frază și apoi, imediat, să-i detești (cu simpatie, totuși) pentru odioșenile biografice sau tocmai întâmplate. Dacă i-a reușit? Eu cred că, în foarte mare parte, da.
Nu voi povesti filmul. Spun doar că e foarte Tarantino. Mor toți :). Printre primii care părăsesc scena se află, desigur, cei care te-ai aștepta cel mai puțin. Pentru că, am aflat de la Tarantino, alegerile lui Dumnezeu (și ale regizorului) au înțelesul lor, care nouă, spectatorilor de rând, poate să ne scape, dar nu ne împiedică să privim cu interes.
O atmosferă plăcută, caldă, cu dor de cafea și acadele
Șase cai, dintre care unul alb – în filmul Cei 8 odioși
Două faze m-au impresionat imens. Penultimul episod (al cincilea) în care autorul ne explică ce s-a întâmplat înainte. Pur și simplu am îndrăgit atmosfera din han, femeile acelea grase și de treabă, tipa care a venit cu diligența (Six-Horse Judy, interpretată de Zoë Bell). Mi s-a făcut poftă de cafeaua aia, de acadele. Mi-a fost ciudă. N-am putut accepta măcelul.
M-am gândit, cu mintea mea de om de PR, dacă n-ar fi fost posibilă o înțelegere – mergeți voi un pic la plimbare până ne terminăm treaba și nimeni nu va fi rănit. În seara în care am văzut filmul la cinema m-aș fi simțit mai bine dacă s-ar fi întâmplat astfel; mai bine dar mai puțin Tarantino.
Bucurie spulberată cu un glonț. Frați de sânge
Alta, în ultimul episod: când Channing Tatum (Jody) a ieșit de unde se ascunsese și a privit-o pe soră-sa. Bucuria de a o revedea, chiar în asemenea condiții limită, s-a citit atât de bine pe chipul lui! Așa și-a încheiat viața, pentru că în secunda următoare acestei bucurii, capul i-a fost spulberat ca un pepene roșu. Sângele nefericitului a stropit fața deja tumefiat-sângerie a soră-sii (apropo, Jennifer Jason Leigh ar merita Oscarul nu doar pentru jocul bun-bun făcut în acest film, ci și fiindcă a acceptat ceea ce unei femei frumoase ar trebui să îi fie greu – să se lase mutilată de cei de la machiaj, să-și ascundă bine frumusețea; de dragul celei de-a șaptea arte și de amorul artei de a lucra cu Quentin Tarantino).
Imagine emblematică pentru The Hateful Eight
Titlul meu ezitant, care face referire la 8-9 odioși, pornește de la existența în film tocmai a personajului Jody, care merita și el să fie considerat odios. Zău așa!
Provocarea generalului
O fază care a deranjat pudicul din mine este cea în care Warren (Samuel L. Jackson) îl provoacă pe generalul Smithers, ca să-l împuște bărbătește. Și îi povestește despre ultima ispravă a lui Smithers jr.
Cele trei nominalizări la Premiile Oscar ale filmului The Hateful Eight
Cea mai bună coloană sonoră – Ennio Morricone
Cea mai bună imagine – Robert Richardson
Cea mai bună actriță în rol secundar* – Jennifer Jason Leigh
*Aici concurența e măcirică: Kate Winslet – Steve Jobs, Rachel McAdams – Spotlight, Alicia Vikander – The Danish Girl, Rooney Mara – Carol
Buget modest, încasări asemenea
The Hateful Eight a avut un buget mai degrabă modest, raportat la numele de pe afiș (62 milioane de dolari) și încasări de asemenea sub ceea ce te-ai fi așteptat (53 milioane de dolari la 19 ferbruarie, adică la două luni de la lansare).
Trailerul, care arată, desigur, doar o anume perspectivă a filmului
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns