Mi-a intrat un fluture în bec. Nu ştiu cum a reuşit, probabil şi-a dorit asta atât de mult încât restul sunt amănunte.
20/12/2009
1989. A început
În acest sfârşit de săptămână facem prima ieşire mai serioasă pe munte, cu Şcoala de Ghizi. În Bucegi. Urcăm, coborâm, urcăm, coborâm. E frumos, e o zi de decembrie perfectă, nu-s nici noroaie, nici zăpadă de nerăzbătut. Înnoptăm la cabana Scropoasa. Dormim doar trei ore, după navete de bere. Facem jocuri de cabană. Ne distrăm fain.
Ajung acasă pe înserat şi mă culc pe nemâncate. Dorm 12 ore, neîntors. Intru la curs după prof. Mă aşez la două bănci de Marco. Pare mai fresh decât mine, deşi a tras la fel ca mine pe coclauri, în ultimele două zile. Se tot chinuie să-mi zică ceva. Într-un târziu, ne înţelegem:
– Ai auzit de Timişoara?, mă întreabă.
– Nu, ce să aud?
Profu’ se postează între noi şi stă aşa vreo jumătate de oră. Marco mai apucă să-mi spună doar atât:
– A început.
Era dimineaţa zilei de 18 decembrie 1989. Sfertul de oră care a urmat, până la pauză, a fost probabil cel mai lung din viaţa mea. Ştiam ce vrea să-mi spună, dar voiam să confirme că despre asta e vorba şi să-mi dea amănunte.
19/12/2009
Bilet de la fiica mea
Copiii mei sunt, câteva zile, la Câmpina. Înainte de a pleca, fiică-mea mi-a zis să caut sub pernă, când ajung acasă. Am găsit un bilet A4 care m-a dat gata.
19/12/2009
Ultima ţigară a şarpelui de casă
Primise ultima ţigară şi nu ştia
dacă trebuie să o savureze sau doar încerca
să respire, ca un vulcan pricăjit.
Lăcusta i se aşezase pe solzi, din greşeală.
Ulmii înfipţi în baltă urcau, cu fereală.
Era un joc de culori. Negreşit.
Nu demult, şerpuind, iarba foşnea.
Nu demult vânase o broască în balta ca o balama
între câmpie şi deal.
Nu demult venise băiatul cu julituri la genunchi,
ca un vânător nemişcat, ca un mănunchi
de muşchi încordaţi în asemenea hal
încât părea un lemn neted, un lemn nemişcat.
Apoi, ca un strănut din senin, ca un viscol uscat,
linia a fost întreruptă.
Atunci a plutit peste câmpia abruptă,
a muşcat din bucata de cârpă murdară şi ruptă
(aşa a rămas fără dinţi),
apoi a muşcat, ştirb, robinetul ruginit.
I s-a umflat burta de apă. Apoi, răstignit,
a scuipat broasca. L-a durut (de parcă ar fi avut zimţi).
Apoi a muşcat din ultima ţigară, cu ciudă,
a respirat ştirb ca printr-un tub, parcă vrând să audă.
Dar limba despicată n-a mai pipăit. Nu pe aici.
Acum se aude pielea şarpelui dată cu sare şi uscată.
Acum şuieră, când bate vântul. Acum e pătată.
Acum cade printre lemne. Acum e drum de furnici.
18/12/2009
Terorista revine (însă foarte putin)
Blogul teroristei. Printscreen
„Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale, de Ion Iovan, e o carte formidabilă. E o combinaţie incredibilă de ficţiune, biografie, jurnal, istorie literară, roman de mistere. Cred că e fixarea definitivă a personajului Mateiu în literatura română. Nimeni n-o să-l mai schimbe de-acum încolo, cel puţin nu în punctele esenţiale. E mare, mare lucru.”
Recunoasteti stilul?
Chiar mă întrebam zilele trecute, răsfoind blogul teroristei, ce-o mai face. Mihnea Mărută a făcut mai multe decât mine: un excelent interviu cu luciat!
Recomand!
18/12/2009
1989. Flămând
E seară. Ies la o plimbare cu Lia. Alegem parcul din curtea Politehnicii. E o seară plăcută, o noapte promiţătoare. N-avem răbdare. O ridic în braţe. Îmi muşcă buzele. Ne năpustim unul în celălalt. Suntem o năpustire. Un fulger care porneşte de jos în sus şi dă naştere unei stele. Pe feţele noastre explodează lumina proiectată de o lanternă. Lumina se stinge. Aud un glas. Se vrea impersonal, dar jur că e al lui Ovidiu:
– E mai bine să plecaţi. Tocmai au fost ridicaţi trei studenţi care stăteau pe o bancă, lângă TCM.
Nicio şansă să urc la Lia. Portarul e incoruptibil. Poate din cauza uniformei de gărzi patriotice pe care o poartă un tip cât uşa.
Plec spre casă. Pe drum, droaie de patrule. Tanti Ani e stresată. Mă simt tot mai sărac. Asta îmi dă o oarecare beatitudine. Nu mai am cartelă. Am pierdut-o. Mi-e foame. În casa asta n-am mai mâncat nimic de o săptămână. Cred că n-am mai mâncat cam nimic în răstimpul ăsta. Mi-amintesc cu jind de ospăţul de la cămin: pâine uscată, muiată în uleiul întărit din tigaie, cu multă apă între două dumicate. Găsesc un rest de gutuie. Îl devorez. Mai bine mă culc. Oare cum e să te trezeşti din somn de foame?
NOTĂ.
Episoadele anterioare
1. Fuga până-n toamnă
2. Se miscă tările
3. Fata aia
4. Ninge în noiembrie
5. Mă uit la bulgari
6. Jos zborurile în Cosmos!
7. Nadia
18/12/2009
1989. Nadia
30 noiembrie.
Mă şochează fuga Nadiei Comăneci. Mi-e greu s-o interpretez altfel decât un fapt simbolic. Sufăr.
8 decembrie
Un tip de la ASE a trimis o scrisoare la Europa liberă. Colegii s-au strâns în jurul lui. Au spus că, dacă i se întâmplă ceva, nu mai calcă pe la şcoală. Mi-ar plăcea să fie adevărat. Ceea ce e cert e că, după momentul ăsta, bursele au fost majorate cu 10%.
Străzile sunt patrulate în continuare. Simt tot mai mult nevoia să vorbesc cu tata. E prea mult până când voi ajunge acasă (22 decembrie, probabil), mai e aşa mult. I-aş scrie să-i spun ce-mi trece prin cap, dar mi-e teamă de violabilitatea corespondenţei.
Îmi amintesc întâmplarea de la Iustin, din urmă cu câteva luni. Am vut să-l vizitez, dar nu era acasă. I-am lăsat un bilet în cutia postală. Pentru că n-aveam pe ce scrie, am rupt prima foaie dintr-un almanah, aia cu tabloul. Am scris pe verso ce am avut de spus si am pus un P.S.: După ce citeşti, poţi arunca asta în veceu. Seara, m-a căutat Iustin. Mi-a spus că n-are rost să risc asa, ca fraierul, pentru o glumiţă. Dacă vreau să fac într-adevăr ceva, să-i spun.
În urmă cu alte luni, am fost în Cişmigiu cu Laura. Am pus pe bănci foi pe care am scris „Jos Ceauşescu!”. Mi-a fost teamă. Curajul Laurei mi-a făcut bine.
Azi-dimineaţă am scris acelaşi lucru în câteva toalete de la facultate. Am dat peste câteva inscripţii asemănătoare.
Aud că Jivkov şi familia vor fi aduşi în boxa acuzaţilor, la Sofia. Gorbaciov şi Bush s-au întâlnit la o discuţie pe care o bănuiesc foarte importantă. Cum se simt, oare, aceşti doi oameni? Ce presiune e pe ei? Sunt marionetele cuiva? Sunt pe cont propriu? Cum se simt să fie atât de importanţi? Şi totuşi, sunt oameni. Semeni.
18/12/2009
1989. Jos zborurile în Cosmos!
23 noiembrie.
Mâine se termină Congresul. Nimic nou. Nimic vizibil. Mi-am cumpărat Scânteia. Mi-am notat, din cuvântările lui Ceauşescu: „Este bine cunoscut că nicio clasă socială, nici stăpânii de sclavi, nici feudalii, n-au cedat locul de bună voie, ci au trebuit să fie izgoniţi de la putere, pentru a asigura progresul societăţii omeneşti”. E gura păcătosului care ameninţă? Oricum, am senzaţia că adevăr grăieşte.
Ceauşescu mai condamnă „experienţele nucleare şi zborurile în Cosmos”, vrea să reducă raportul dintre retribuţiile mari şi cele mici, care acum sunt de 1/4,5. „Aceasta înseamnă dreptate socială, reprezintă preocuparea pentru bunăstarea generală a poporului”, zice şi îmi pare atât de ipocrit. Ce bunăstare? Cum poţi să-i zici cuiva căruia îi micşorezi leafa că ar duce-o mai bine?!
Mai notez că „socialismul a devenit un voinic puternic, un Făt-frumos, care a crescut într-o lună cât alţii într-un an – cum se spune în poveste -… reprezintă viitorul… trebuie să avem permanent în vedere de a face totul pentru ca acest voinic, socialismul, să triumfe nu numai în România, ci şi în întreaga lume!”.
Cred că a luat-o razna. Mă întreb cum naiba l-au aplaudat ăia când l-au auzit. Cum naiba să nu-l aplaude, dacă sunt morţi de frică?
17/12/2009
1989. Mă uit la bulgari
În Bulgaria, Jivkov demisionează. Cum o fi să? Petr Mladenov pare pus pe fapte mari. Mă uit la bulgari, la TV, şi nu-mi vine să cred că şeful statului umblă pe jos, printre oameni.
Demonstraţii la Praga. Universitarii sunt în frunte. Nemţii din RDG dau iama în magazinele din RFG, de la graniţă. Zidul Berlinului pare doar piesă de muzeu. E incredibil vârtejul ăsta!
Între timp, la Bucureşti începe, mâine, Congresul al XIV-lea al PCR. Văd un afiş la cinema, „Noimebrie, ultimul bal”. Îmi place să cred că nu e o coincidenţă şi atât.
Regia e suprasaturată de controale. Nimeni n-are voie să intre în alt cămin decât în cel în care locuieşte. Portarul din P6 se face că nu mă mai cunoaşte, face urât când îi întind „taxa”.
Băieţii din Comitet sunt rupţi de somn. Ovidiu face planton în facultate, noaptea, cu un profesor şi un asistent, râd de el, râd de el, râd de noi, ce frică îi e lui Ceauşescu, ce sistem uns are, nu mişcă nimeni, nu?, eu cred că o să ne mişcăm, cine mişcă nu mai mişcă, cine mişcă mişcă-n drişcă, ba o să mişcăm, ştiu eu, nici delegaţii nu se mai fac, pe cât posibil, toată lumea trebuie să stea acasă sau la serviciu sau la şcoală, să poată fi controlat, dacă lipseşti de la ore trebuie să dai explicaţii, să spui unde ai fost, ce-ai făcut, cu cine te-ai întâlnit, toţi îi suspecteazş pe toţi, la naiba, doar n-or să pună lângă fiecare câte un securist, nu sunt zece milioane de securişti în ţara asta, Gorbaciov l-a chemat pe nea Nicu, da’ a zis că e ocupat, ungurii nu trimit delegaţie la Congres, se sparge buboiul, cred, nici comuniştii italieni nu trimit delegaţie.
Alimentarele din centru sunt pline cu caşcaval, şuncă, brânză. Nimeni nu cumpără pentru că toţi şi-au terminat deja cartelele pe luna asta. Pe Calea Victoriei, de la Palatul telefoanelor la Mignon, magazinele sunt închise. Toate clădirile sunt drapate cu steaguri tricolore şi roşii. Între ele, tablouri mari, cu tovarăşu’.
Staţiile de metrou sunt controlate de patrule (miliţian, gărzi patriotice, soldat şi civil). Am treabă la BCU. Dau peste un afiş: „Biblioteca e închisă pentru perioada…”. strivesc o înjurătură. Un individ îmbrăcat regulamentar, cu pardesiu cenuşiu, cămaşă albă, cravată albastră, să se asorteze cu ochii, apare din senin. „Probleme?”. Tac şi plec. Nimeni nu vorbeşte. Se aud doar paşi, încoace şi încolo.
17/12/2009
În PA-uri să ne adunăm
Deschid discutia despre viitorul concurs de PA-uri. Vă rog să spuneti aici ce idei si ce observatii aveti în general si în special în legătură cu jurizarea si, fireste, cu temele/felul noului concurs.
În principiu, mă ofer să găzduiesc eu un nou concurs, dar asta nu exclude ideea ca fiecare dintre voi să o puteti face, pe blogurile voastre, dacă doriti. Salut ideea drawforjoy si vă invit să luati cu asalt blogul Roxanei!
Despre clasament.
Eu cred că trebuie să păstrăm ideea de clasament. Unele texte sunt mai bune decât altele si cred că acest lucru trebuie să fie reflectat într-un clasament, chair dacă acesta poate fi acuzat de subiectivism. Nimeni nu are pretentia că dă verdicte. E un fel de vot al publicului. Repet, cred că o competitie e folositoare. Una amicală, fireste.
Despre regulamentul de jurizare.
O variantă, pe care o experimentez deja în Pahico, este aceea ca arbitrii să împartă cele 10 voturi la cel putin 4 PA-uri si cel mult sapte. În functie de pozitia PA-ului în clasamentul de etapă, autorii primesc puncte în clasamentul general, astfel:
Locul 1 = 10p
Locul 2 = 7p
Locul 3 = 6p
Locul 4 = 4p
Locul 5 = 3p
Autorii care primesc cel putin un vot, primesc 2p în clasamentul general. Simpla participare oferă 1p în clasamentul general.
Autorii mai multor PA-uri punctează în clasamentul general numai corespunzător celui mai bine clasat PA în clasamentul de etapă.
– Varianta cell61: Fiecare arbitru trebuie să acorde voturile după schema 6-5-4-3-2-1 sau 5-4-3-2-1.
Posibile variante de concurs.
În acest moment, cel mai mult mă tentează să facem un concurs de tip PAlink. Pe lângă provocarea de a lega cuvinte, grupuri de cuvinte aparent fără legătură în texte cu noimă, există si farmecul punctelor în Zelist (sper că blogurile voastre au profitat, măcar un pic, de experimentul ăsta).
– Propunere Leo: să propuna fiecare participant inscris la concurs ori un titlu, ori o tema, ori un cuvant.
Despre anonimat.
S-a desprins ideea ca numele autorilor să fie aflate doar după jurizare. N-am nimic împotrivă.
17/12/2009
1989. Ninge în noiembrie
Citesc în metrou Bedros Horasangian, „În larg”, o carte foarte bine scrisă. Mă bucură lecturile din Sorin Preda („Plus-minus o zi”), Cătălin Țârlea (deşi la prima lectură, la cenaclu, nu mi-a plăcut), Mircea Cărtărescu („Visul”).
Pe 17 noiembrie a fost prima ninsoare a sezonului. Va fi o iarnă lungă şi grea? Nu ştiu. Deocamdată, mă bucur de peisaj. Dincolo de piaţă, soarele tocmai dă colţul după blocurile de 10 etaje. E roşu. Aruncă o culoare caldă în cameră, prin balcon. Ninge cu disperare şi mă surprind zâmbind. Îmi face bine această imagine.
NOTĂ.
Episoadele anterioare
1. Fuga până-n toamnă
2. Se miscă tările
3. Fata aia
16/12/2009
1989. Fata aia
noiembrie 1989.
La ziua lui Florin, văru-meu, cunosc o tipă, Gabi, cu un mini negru, strivindu-i funduleţul, colanţi negri şi o bluză neagră, cu mult relief. Ne mozlolim vreo oră, pe balcon. Un balcon destul de strâmt. Trece o săptămâna până când ne întâlnim iar. Nu ştiu cum se face, dar niciodată nu sunt acasă când telefonează. Tanti Ani îmi spune, de fiecare dată, „iar te-a căutat fata aia!”, şi face cu ochiul.
Într-o seară am ieşit, ne-am plimbat un pic, apoi am mers la un apartament de unde avea ea o cheie (nişte cunoştinţe care lipseau până a doua zi). Nu ştiu ce, dar înainte de a urca în bloc s-a întâmplat ceva. Habar nu mai am ce. Poate am zis eu ceva aiurea. Chestia e că mi-a spus „Hai să dăm o tură, să vedem dacă au plecat”, şi la fereastra îndărătul căreia zicea c-ar urma să ne aflăm era mereu lumină, vreo oră, cât ne-am învârtit ca proştii. „Avem ghinion”, am concluzionat amândoi. Ne-am sărutat la despărţire. Fără respiraţie, dar totuşi fals. Ne vom telefona a două zi, ne-am zis. Fireşte, nu ne-am mai găsit de atunci.
16 noiembrie. Îl conduc pe Dan F. la gară. Se întoarce la Timişoara. Ieri a fost meciul cu Danemarca. Cel mai mult m-a impresionat nu victoria alor noştri, ci reacţia suporterilor danezi, la sfârşitul meciului: ne-au aplaudat pe noi, care-i eliminaserăm. Ne-au dat o lecţie. Într-un fel, ne-au încurajat.
NOTĂ.
Episoadele anterioare
16/12/2009
1989. Se mişcă ţările
E toamnă şi e ceva în aer. Sunt entuziasmat că basarabenii au obţinut scriere latină şi româna ca limbă oficială (ei îi zic limbă moldovenească acum, e de discutat despre asta!), de succesele Solidarităţii lui Lech Walessa*, de mişcările din Ungaria (mă minunez că se dă liber la alcătuirea de partide politice, cu număr minim de membri, chiar 2-3!). Mă înfiorează masacrul din Piaţa Tian An Men.
Mă intrigă ideea reunificării Germaniei**. Mă sperie soliditatea regimului Ceauşescu, deşi încep să simt ceva în aer.
Singurul lucru de care mă tem e tăvălugul. Mi-e teamă de scăparea de sub control a situaţiei. În acelaşi timp, mă întreb: de sub controlul cui? Adică, până la urmă, de ce ar fi bine să fie sub controlul cuiva?
NOTE
* În prima notiţă din jurnal referitoare la Lech Walessa scriam Vanenza
** Nu ştiu de ce, e un gând care apare la un moment dat în însemnările de atunci; însemnările sunt făcute sporadic, sunt pagini întregi scrise dintr-una, desfăşurarea evenimentelor e mai rapidă decât pot eu, studentul, consemna – n. mea)
16/12/2009
Ciupiţi-mă!
Am îndrăznit, azi-dimineaţă, să plec de acasă cu maşina. Ştiu, veţi spune că am fost un fraier. În timp ce curăţăm parbrizul, mi-au îngheţat mâinile. Deci, fraier.
De la Piaţa Mihai Bravu încolo era ticsită şoseaua, de-aia am luat-o pe traseul ocolit. Şi am călătorit absolut civilizat, nefiresc de civilizat, până la birou. În condiţii de iarnă, cum se zice, cu 35 km/h. Aproape fără frâne. Maşina din faţa mea era, mereu, la 6-7 m distanţă, iar cea din spatele meu la fel. Fără claxoane, fără înjurături. Să mă ciupească cineva, că doar n-o fi real!
P.S. În intersecţia Petricani cu Dimitrie Pompeiu mi-am permis un derapaj simpatic, o rotire de aproape 90 de grade. A fost cool!
Am fotografiat bd. Dimitrie Pompeiu, din maşină. Era OK
16/12/2009
1989. Fuga până-n toamnă
A fost un an interesant până acum. La facultate: aşa şi aşa. Astă iarnă am picat Rezistenţa. Am greşit o virgulă, la calculul final. Din cauza unei zecimi de milimetru, structura „proiectată” de mine n-ar fi rezistat în nustiu ce condiţii vitrege. Dar examenul ăla e istorie. Astă vară, l-am trecut cu aplauze (m-am aplaudat!).
În luna aprilie am încasat un „Avertisment” de la Comitetul de cămin. Motivul: am chiulit de la „Duminica gospodarului” (program de muncă patriotică în jurul căminului). În afară de avertisment, am mai încasat două servicii în jurul căminului, peste rând, şi o „adresă la decan”.
Tot în luna aprilie notam în jurnal că, la începutul Plenarei CC al PCR, Ceauşescu spunea că „Romania a plătit complet datoria externa”. Probabil asta era surpriză pe care lumea o aştepta pentru discursul de Revelion. A întârziat un pic.
Mă adun cu câţiva prieteni (trebuie neapărat să vorbesc despre asta!) la aşa-zise cenacluri literare, în general în camera mea de la cămin.
Am luat un premiu la FACS, pentru poezie. M-a impresionat faptul că ştiau de mine câţiva mari: Radu G. Teposu, Al. Cistelecan, Laurenţiu Ulici.
Era să pic un examen, MUCD, pentru că, în loc „să îngras porcul” am citit continuu studiul lui Silviu Dragomir despre Avram Iancu.
Fac foamea, pentru că vând cartela de trei mese şi-mi cumpăr una de o masă, ca să am ceva mărunţiş în buzunar.
Am adunat o droaie de poveşti cu gagici. Mă exprim aşa ca să fiu cinicul naibii. În realitate, am trăit cu inima şi cu sufletul fiecare poveste.
Între timp, aflu, seară de seară, la Europa liberă şi la Vocea Americii, că lumea se mişcă. Aşa începe anul III.
15/12/2009
Clasamentul PA
Aici sunt PA-urile ultimei etape. Îi rog pe arbitri să-mi trimită voturile lor până miercuri, 23.59, la ticorosu@yahoo.com.
Vă multumesc frumos că ati făcut parte din acest concurs. A iesit mai frumos decât îmi imaginam. Dincolo de clasamente, care sunt subiective, cred că familia PA s-a înmultit si are sanse să reziste. Numai împreună putem reusi. Pentru că, desi ne cunoastem doar asa, virtual, am început să ne stim. Sunt mândru de comunitatea PA care s-a schitat, deocamdată în jurul acestui blog. Dar stiu că există deja cititori de PA-uri, care apreciază acest gen de texte, si în jurul altor bloguri – ale voastre. Să avem drum bun!
Clasament etapa PA
1. Cum să faci un PA delicios LordDIf 9/5
2-4. O formă de mut gabi, Marile iubiri se întâlnesc din întâmplare Leo, Dâra Călin9/4
5. Un PA de dor Mariana 9/3
Au mai primit voturi si punctează cu 1p în clasamentul general:
Reconstituire Simion Cristian 6/3
Monologul pietrei cristian 5/4
Let’s PA LePetitPrince 4/4
NOTĂ.
Au fost 6 arbitri: Dan, cell61, gabi, Leo, Mariana, Călin. Am acceptat, în mod exceptional, votul lui Dan, care a împărtit punctele la opt PA-uri. Oricum, îi eram dator – în două rânduri am omis voturile lui, dintr-o neatentie pentru care merit un bobârnac.
NOTĂ PERSONALĂ.
Mi-a plăcut în mod deosebit „Reconstituirea” lui Simion Cristian. Mi-ar fi plăcut să prindă un loc bun în clasamentul de etapă. În mod cert, la următoarele concursuri vom retusa nitel regulamentul.
Iar acum:
clasamentul general final
1. Leo 68p
2. gabi 54p
3. Călin 50p
4. LordD’If 40p
5. Teodora 32p
6. Paul Gabor 28p
7-8. Mariana, cell61 25p
9. LePetitPrince 20p
10. cristian 18p
11. Simion Cristian 12p
12-13. Dan, starsgates 9p
14. Maria 8p
15. Ioana 6p
16. Mikal Eon 4p
17. Zazuza 3p
18. zbordefluture 2p
19-22. shanta4uall, A.Dama, Amrita, Maria Postu 1p
În primul rând, felicitări, Leo! Este al doilea concurs de PA-uri pe care îl câstigi. Noul tău site va urca, în curând, pe Pagina de Onoare. Dacă pot să adaug ceva la acest premiu, e dreptul tău să alegi ce.
Vă felicit pe toti. Gabi, ai făcut un concurs excelent, ai venit de fiecare dată cu PA-uri foarte bune, apreciate cum se cuvine de cei care au arbitrat.
Da, le multumesc mult tuturor celor care au arbitrat. Unii dintre voi au făcut-o etapă de etapă, chiar si atunci când n-ati scris PA-uri.
Le multumesc prietenilor vechi, că au rămas aproape: Leo, gabi, LePetitPrince, starsgates, Paul Gabor.
Mă bucur foarte mult că, în urma acestui concurs, grupului PA i s-au adăugat încă alti prieteni: Mariana, Teodora, LordDIf, Simion Cristian, cristian, Dan, Ioana, Maria, zbordefluture.
Va trebui să găsesc secretul de a-i aduce alături de noi si pe altii si de a-i păstra pe ajananina, Maria Postu, A.Dama si de a-i cunoaste mai bine pe Mikal Eon, Zazuza, shanta4uall, Amrita.
Si, desigur, trebuie să găsim o cale de a-i aduce aici pe Vania, Cristian Lisandru, Geanina Codita, Andi Bob, Ioan Bistriteanu, Angela, adc, Marius Ola, Cristina Airinei si n-ar fi trebuit să mă apuc să enumăr, ci să dau link cel putin la tot blogroll-ul meu. A, să nu uit, Mircea Popescu (polimedia) e gata să intre si el în joc ;)!
Gata cu felicitările.
Vă multumesc frumos.
15/12/2009
Servesc patria. Index parțial
15/12/2009
Zăpada văzută prin parbriz
Deci.
Dacă tot mi-era dor, am primit zăpadă. Deocamdată, m-am bucurat doar de traficul legendar din Bucuresti, pe vreme naspa. N-am simtit mirosul de zăpadă, dar tot m-am bucurat.
1. M-am gândit să fotografiez la intrarea în Piata Victoriei. Deja nu mai stiam ce să fac cu mâinile. Chestia e că tocmai atunci s-a terminat bateria de la aparatul foto, ca un făcut
2. Am stat câteva minute în Piata Victoriei, asa că am fotografiat, de data asta cu telefonul, si Guvernul. Undeva, mic, e Emil Boc (nu se vede bine)
3. Aici am îndrăznit să cobor un pic geamul, pt foto. Eram, deja, în Primăverii.
14/12/2009
poem de dimineaţă
afară-i întuneric văd doar un felinar
cu nimb în jurul frunţii ori poate-i un pahar
din care beau lumină la orele târzii
toţi călătorii vorbei care ştiau că vii
aşa ca-ntodeauna mai mult decât firesc
aproape fără zgomot şi totuşi pământesc
ca o tăcere-nalta adâncă întocmai ca un drum
tăiat printre cuvinte întors la mal acum
ca barca legănată de un mister anume
ca haina ne-mbrăcată cu mâneci fără nume
şi buzunare multe şi flori la subţiori-
cuvinte potrivite de nesfârşite ori
e încă întuneric luceşte-un felinar
chiar în fereastră parcă în camera mea chiar
Călin Hera. PA-uri şi mirări 