Archive for decembrie 18th, 2009

18/12/2009

Terorista revine (însă foarte putin)

Blogul teroristei. Printscreen

Blogul teroristei. Printscreen

Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale, de Ion Iovan, e o carte formidabilă. E o combinaţie incredibilă de ficţiune, biografie, jurnal, istorie literară, roman de mistere. Cred că e fixarea definitivă a personajului Mateiu în literatura română. Nimeni n-o să-l mai schimbe de-acum încolo, cel puţin nu în punctele esenţiale. E mare, mare lucru.”

Recunoasteti stilul?

Chiar mă întrebam zilele trecute, răsfoind blogul teroristei, ce-o mai face. Mihnea Mărută a făcut mai multe decât mine: un excelent interviu cu luciat!

Recomand!

18/12/2009

1989. Flămând

E seară. Ies la o plimbare cu Lia. Alegem parcul din curtea Politehnicii. E o seară plăcută, o noapte promiţătoare. N-avem răbdare. O ridic în braţe. Îmi muşcă buzele. Ne năpustim unul în celălalt. Suntem o năpustire. Un fulger care porneşte de jos în sus şi dă naştere unei stele. Pe feţele noastre explodează lumina proiectată de o lanternă. Lumina se stinge. Aud un glas. Se vrea impersonal, dar jur că e al lui Ovidiu:
– E mai bine să plecaţi. Tocmai au fost ridicaţi trei studenţi care stăteau pe o bancă, lângă TCM.
Nicio şansă să urc la Lia. Portarul e incoruptibil. Poate din cauza uniformei de gărzi patriotice pe care o poartă un tip cât uşa.

Plec spre casă. Pe drum, droaie de patrule. Tanti Ani e stresată. Mă simt tot mai sărac. Asta îmi dă o oarecare beatitudine. Nu mai am cartelă. Am pierdut-o. Mi-e foame. În casa asta n-am mai mâncat nimic de o săptămână. Cred că n-am mai mâncat cam nimic în răstimpul ăsta. Mi-amintesc cu jind de ospăţul de la cămin: pâine uscată, muiată în uleiul întărit din tigaie, cu multă apă între două dumicate. Găsesc un rest de gutuie. Îl devorez. Mai bine mă culc. Oare cum e să te trezeşti din somn de foame?

NOTĂ.
Episoadele anterioare

1. Fuga până-n toamnă
2. Se miscă tările
3. Fata aia
4. Ninge în noiembrie
5. Mă uit la bulgari
6. Jos zborurile în Cosmos!
7. Nadia

18/12/2009

1989. Nadia

30 noiembrie.
Mă şochează fuga Nadiei Comăneci. Mi-e greu s-o interpretez altfel decât un fapt simbolic. Sufăr.

8 decembrie
Un tip de la ASE a trimis o scrisoare la Europa liberă. Colegii s-au strâns în jurul lui. Au spus că, dacă i se întâmplă ceva, nu mai calcă pe la şcoală. Mi-ar plăcea să fie adevărat. Ceea ce e cert e că, după momentul ăsta, bursele au fost majorate cu 10%.

Străzile sunt patrulate în continuare. Simt tot mai mult nevoia să vorbesc cu tata. E prea mult până când voi ajunge acasă (22 decembrie, probabil), mai e aşa mult. I-aş scrie să-i spun ce-mi trece prin cap, dar mi-e teamă de violabilitatea corespondenţei.

Îmi amintesc întâmplarea de la Iustin, din urmă cu câteva luni. Am vut să-l vizitez, dar nu era acasă. I-am lăsat un bilet în cutia postală. Pentru că n-aveam pe ce scrie, am rupt prima foaie dintr-un almanah, aia cu tabloul. Am scris pe verso ce am avut de spus si am pus un P.S.: După ce citeşti, poţi arunca asta în veceu. Seara, m-a căutat Iustin. Mi-a spus că n-are rost să risc asa, ca fraierul, pentru o glumiţă. Dacă vreau să fac într-adevăr ceva, să-i spun.

În urmă cu alte luni, am fost în Cişmigiu cu Laura. Am pus pe bănci foi pe care am scris „Jos Ceauşescu!”. Mi-a fost teamă. Curajul Laurei mi-a făcut bine.
Azi-dimineaţă am scris acelaşi lucru în câteva toalete de la facultate. Am dat peste câteva inscripţii asemănătoare.

Aud că Jivkov şi familia vor fi aduşi în boxa acuzaţilor, la Sofia. Gorbaciov şi Bush s-au întâlnit la o discuţie pe care o bănuiesc foarte importantă. Cum se simt, oare, aceşti doi oameni? Ce presiune e pe ei? Sunt marionetele cuiva? Sunt pe cont propriu? Cum se simt să fie atât de importanţi? Şi totuşi, sunt oameni. Semeni.

18/12/2009

1989. Jos zborurile în Cosmos!

23 noiembrie.
Mâine se termină Congresul. Nimic nou. Nimic vizibil. Mi-am cumpărat Scânteia. Mi-am notat, din cuvântările lui Ceauşescu: „Este bine cunoscut că nicio clasă socială, nici stăpânii de sclavi, nici feudalii, n-au cedat locul de bună voie, ci au trebuit să fie izgoniţi de la putere, pentru a asigura progresul societăţii omeneşti”. E gura păcătosului care ameninţă? Oricum, am senzaţia că adevăr grăieşte.
Ceauşescu mai condamnă „experienţele nucleare şi zborurile în Cosmos”, vrea să reducă raportul dintre retribuţiile mari şi cele mici, care acum sunt de 1/4,5. „Aceasta înseamnă dreptate socială, reprezintă preocuparea pentru bunăstarea generală a poporului”, zice şi îmi pare atât de ipocrit. Ce bunăstare? Cum poţi să-i zici cuiva căruia îi micşorezi leafa că ar duce-o mai bine?!
Mai notez că „socialismul a devenit un voinic puternic, un Făt-frumos, care a crescut într-o lună cât alţii într-un an – cum se spune în poveste -… reprezintă viitorul… trebuie să avem permanent în vedere de a face totul pentru ca acest voinic, socialismul, să triumfe nu numai în România, ci şi în întreaga lume!”.
Cred că a luat-o razna. Mă întreb cum naiba l-au aplaudat ăia când l-au auzit. Cum naiba să nu-l aplaude, dacă sunt morţi de frică?

%d blogeri au apreciat: