Public aici PA-urile primei etape a concursului 24 de ore
Vă reamintesc că deadlineul este miercuri, 30 decembrie 2009, 13.00.
13,00-14,00 Noul roman gabi
Eşti la biroul tău şi ai cartea plasată ca din întâmplare printre hârtiile de serviciu. Se mişcă un dosar iar noul roman îşi iese din copertă făţiş. Îl deschizi cu un aer distrat, îţi spijini coatele pe masă, tâmplele în mâinile strânse pumn, de parcă ai fi concentrat în examinarea unui dosar, dar de fapt explorezi primele pagini ale romanului. Încetul cu încetul îţi sprijini spinarea de spătar, ridici cartea la înălţimea nasului, înclini scaunul şi deschizi un sertar lateral al biroului ca să-ţi pui picioarele pe el. Poziţia picioarelor în timpul lecturii este de maximă importanţă, de aceea în final îţi pui picioarele pe masă, peste dosarele nerezolvate.
Asteptare Lady A
Era de jurna la usa Sefului. Nu trebuia deranjat nicicum, scria. Marea greseala a Sefului era ca nu anunta cine-l poate deranja si cine nu. Marele Traducator astepta cam de vreo ora. Se apropia ora 14.
– Domnisoara, cand am venit Sefu’ a intrat aici. Eram in spatele lui.
– Domnule, de ce insistati?
– Are o scara secreta? Usa… sigur nu are.
– Domnule, exista o poarta in timp.
– Domnisoara, de ce n’ati spus de la inceput asa… Nu pierdeam o ora si ne intalneam in acel spatiu.
Înmugurire Mariana
E ora amiezii, ceas de tihnă pentru ei. Ogorul are un capăt ce dă într-un râu ce şerpuieşte domol străjuit de sălcii pletoase. Se îndreaptă câtre colţul acela de rai, ferindu-se de arşiţa necruţătoare. Umbre şi raze încep a împleti un poem nou, tremurător, precum glasul tănărului însurăţel…Ea, mireasa de ieri, primăvara vieţii lui, se contopeşte lin cu seninul cerului, cu aurul grâului, cu sclipirile râului…Din pieptul de fecioară râzbate un dor, un cântec de leagăn, un murmur sublim:
– Dragul meu, iubirea noastră înmugureşte….
El, bărbatul ce părea mai puternic decât stânca, se topi de drag, privindu-şi mâinile ce vor legăna iubirea înmugurită…
Treispe-paispe ajnanina
ora de mate e cea mai lunga ora din zi. daca n-ar fi picioarele profei, lungi si drepte ca limbile ceasului, ora ar fi chiar siiiii mai luuuuunga…
ma uit la ceas si imi imaginez cum ar arata: treispe si paispe minute: ca sa fie asa, profa ar trebui sa stea pe catedra, lungita pe burta iar picioarele ar trebui sa se miste gratios in timp ce ea frunzareste culegerea…
apoi, pe masura ce trece timpul, piciorul drept indica in continuare usa, iar stangul coboara gratios pe cadran, crescandu-mi pulsul.
e ora paispe fara treispe minute. mai e un pic si se suna. e bine, pentru ca deja imaginatia ma face sa inghit cu greu…
– Xulescu, la tabla!
13.30 Dan
Sediul Primăriei este, de când îl ştiu şi de când mă ştiu, în aceeaşi casă ridicată prin subscripţie publică în urmă cu aproape două secole. Solidă construcţie. Casa Norodului, cum îi spun unii sau, de când un localnic mucalit a rătăcit ceva timp prin Veneţia, chiar Basilica San Marco, datorită asemănării (văzută numai de el) dintre cele două pieţe, ambele populate cu nenumărate columbiforme. Care sunt mai îndrăzneţe, cuibăresc chiar în turnul cu ceas.
Piure Călin
Mami i-a dat azi păpică solidă, un piure de mere cu biscuite ras, pe care a mâncat-o cu linguriţa aia cu Winnie pe care, când o vede, râde, arătându-şi cei doi dinţişori de jos, abia mijiţi. Acum mami îşi ia puiul în braţe şi se murdăreşte cu piure de mere şi biscuite ras, de pe babeţică şi de pe bărbia copilului, dar nu contează, şi-l bate uşor pe spate, iar acesta râgâie.
După deadline
Intervalul 13-14 Simion Cristian
În garsoniera de la etajul 8 domnea o linişte deplină. Arşiţa lunii august intra în voie prin fereastra larg deschisă. Câteva sticle goale stau trântite într-un colţ al camerei. Ceasul de pe noptieră arată ora 12:59. Secundarul îşi urmează impasibil drumul sau… 57,58,59,60. Ţârrrrrrrrr! Tânărul sare din pat, lăsând să se vadă cearceaful ud de transpiraţie.
-Ce dracu!… Doamne ce m-am speriat! S-a făcut ceasu’ 1, începe filmu’!
Dorel ia telecomanda şi porneşte televizorul. Genericul telenovelei apare direct pe ecran. Timp de o oră nu şi-a dezlipit ochii de pe ecran decât în timpul reclamelor.
Ora de trei minute cell61
“Plajă. Nisip fin. Valurile mării care se disipă uşor la mal. Un şezlong. O umbreluţă. Un cocktail în care se află un lichid roz, exact aşa cum pare a fi viaţa ei în acest moment. Of, de aş rămâne veşnic aici, tare bine-ar fi, îşi spuse, şi oftă”.
Telefonul începu să sune, iar ea deschise ochii. Se uită la ceas: 13:31. Da, ora de pauză se terminase. Nici nu apucase să mănânce nimic, stătuse fix 3 minute cu ochii închişi. Are atâtea termene limită pe care trebuie să le respecte! La muncă, deci
13-14ivory
Primul lucru care-i trecu prin minte fu ca a avut un accident si sangereaza intens. Incerca sa se ridice in capul oaselor, sa-si vada picioarele, acolo unde simtea lichidul cald prelingandu-se, insa capul nu i se clinti niciun milimetru. Deschise larg ochii in bezna si clipi de mai multe ori, incercand sa striveasca-ntre gene pacura din jur. Oare am murit, se intreba cu un calm care o uimi. Ridica incet o mana dar bratul i se lovi de un obstacol dur. Scanci. N-am murit, m-au ingropat de vie!
Călin Hera. PA-uri şi mirări 