Am visat-o azi-noapte, acum sunt treaz.
Era ca o briză, ca un talaz.
Avea un parfum de toamnă, în orice caz.
M-am pierdut. Mi-e necaz.
M-aş întoarce. Îmi vine să sar peste pârleaz.
Pentru că ea există. O ştiu.
E femeia cu ochii turcoaz.
Am visat-o azi-noapte. O vreau azi.
18/03/2009
Femeia cu ochii turcoaz
17/03/2009
Din Pantelimon în Amazon – opere complete
Liana Oprea, pe care o consider amică fie şi numai fiindcă am vorbit (constructiv) zi de zi, timp de aproape trei săptămâni, a încheiat jurnalul călătoriei sale de două luni şi jumătate, cu rucsacul, prin America de Sud. Finalul a fost un pic cam abrupt, sunt sigur că mai are marfă de încă vreo 7-8 episoade pline.
Oricum, Evz a publicat 16 episoade pline, scrise excelent (cine mă cunoaşte ştie că sunt foarte pretenţios cu scrisul altora!) şi foarte foarte multe fotografii. Vă invit să citiţi jurnalul cap-coadă şi sper ca Liană să aibă timp să adune toată povestea într-o carte. În final, trec aici ultimul fragment din ultimul episod:
„Aşa am ţinut-o până la Bucureşti, perpetuă câştigătoare a loteriei controalelor aleatorii, şi excepţie nu a făcut nici poliţia de pe aeroportul Otopeni. N-am putut să mă supăr pe ei. Mă simţeam prea bine. Şi n-aveam marijuana în rucsac. Nici coca. Ce adusesem eu cu mine din America de Sud, ei nu aveau aparate să detecteze.”
NOTĂ. M-am gândit cât de greu mi-a fost să găsesc jurnalul amazonian al lui Alin Fumurescu, aşa că vreau să va fac căutarea mai uşoară. Iată, mai jos, aici lista celor 14 episoade ale Lianei. Lectură făină!.
1. O româncă prin jungla amazoniană
2. Rio de Janeiro, nimic periculos
3. Brazilienii, când nu au ce face, cântă
4. Tatuaje în Golful Tuturor Sfinţilor
5. Favelele din Fortaleza
6. Locul în care, atent la el, uiti de tine
7. Belém, oraşul de pe axa cauciucului
8. 250 de oameni pe Lebăda Albă
9. Let’s rock and roll, Jesus, baby
10. Şlagărele româneşti ajung în Amazonia
11. Clandestini la frontiera fatală
12. Orasul plutitor care înghite copiii
13. Peruanii, mai nepunctuali decât românii
14. De la Mazán la Santa Clotilde, cu „rapida”
15. Opt zile în satul de pescari Ayampe
16. Poveste fără sfârsit
Si pentru a-i da lui Fumi ce-i al lui, iaca, adun aici si episoadele povestirii lui amazoniene.
Asadar:
1. În sfârsit, la portile Amazonului
2. Ultima noapte în civilizatie
3. Tablouri din junglă (I)
4. Tablouri din junglă (II)
5. Tablouri din junglă (III)
17/03/2009
fii dârz şi luptă, Nicuşor – facsimil
NOTĂ. Eu n-am fost atât de bine organizat ca Mihnea Măruţă, deci nu ştiu a câta poezie e asta. Dar încerc (nu mi-e greu) să ţin ritmul. Acum, despre versurile de azi: le-am scris în anul 1990, după mineriada din 13-15 iunie şi le-am publicat în revista studenţească ING despre care tot vă voi povesti până la urmă!
16/03/2009
Pe deal –
Dealul e ca o câmpie înclinată,
ca o fotografie grăbită, stricată, reparată.
E ca şi cum te-ai fi aşezat oblic pe o hârtie.
În iarba înaltă s-ar putea pierde un copil, asta se ştie.
E arsă de soare iarba ca o căpiţă de fân iminentă.
Uite livada de pruni, livada de meri, poiana cu mentă.
Faci un pas, sar cât colo zeci de lăcuste.
Sunt verzi, înfricoşătoare, dacă le studiezi, lungi şi înguste.
Se aud o grămadă de gâze, se strecoară, ţârâie, trăiesc.
Undeva e un nuc. Într-un loc – o cărare, gândesc.
Într-o parte-i o fântână cu ciutura ruptă.
Cât de înclinată ziceai că-i câmpia? E aproape abruptă.
15/03/2009
poem de sărit pârleazul (îmi pun singur miere în ceai)
îmi pun singur miere în ceai
ea stă cuminte pe scaun şi mă priveşte
se miră că mână nu-mi tremură
e atât de dimineaţă încât
în ochii ei soarele încape
numai cât să se mai lăfăiască o dată
apoi iese din mare
ea nu mai stă pe scaun dar mă priveşte
are mâinile reci şi peretele
dintre noi a devenit transparent
12/03/2009
Câinele
Un câine trece strada. E grăbit. Unde se grăbeşte?
Pe trotuarul celălalt e o pisică. Una neagră. Câinele a văzut-o şi vrea să o prindă. De aceea se grăbeşte.
Pe stradă circulă multe maşini. Câinele e atent să nu-l calce vreuna.
O maşină roşie vine în viteză. Câinele o vede târziu. O să-l calce?
Maşina frânează. Roţile scârţâie. Câinele închide ochii.
Îi deschide după câteva secunde. A scăpat. Maşina oprise la timp. Chiar lângă el a oprit.
Soferul deschide geamul şi strigă:
– Marş, potaie! Era să te calc.
Câinele traversează strada. Ajunge pe trotuarul celălalt.
Tremură. A uitat de pisică. Putea să moară călcat de maşină. Pentru ce?
S-a grăbit ca prostul şi nu a fost atent. A alergat după o pisică. Ce prostie mare!
Pisica a urcat pe un gard şi se uită la câine.
Îi e milă de el, deşi câinele a vrut să-i facă rău.
Acum, câinele e mai înţelept. Ştie că viaţa lui e importantă.
Ştie că trebuie să fie atent de fiecare dată când traversează strada.
Cum se va întoarce pe trotuarul lui?
12/03/2009
Ziua de ieri
Deschid astăzi o nouă categorie în lista de articole: Poveşti pentru copii. Deocamdată, sunt câteva texte scrise în propoziții simple pentru fiul meu, pe când avea 5-6 ani și începea să citească. Primele lui lecturi au fost din Călin Hera. Ceea ce ar putea fi ciudat.
Ziua de ieri
Radu şi Carina merg în parc.
Se joacă la nisip. Sar pe saltea.
– Mami, vreau o jucărie cu Ben 10, zice Radu.
– Eu vreau o păpuşă Barbie, spune Carina.
– Vreau şi suc, mai zice Radu.
– Şi eu o acadea, adaugă Carina.
După două ore se întorc acasă. Tata conduce maşina.
Carina vrea în braţe la mama. Ea e mai mică.
Acasă, mama pregăteşte masa.
Radu ar vrea pilaf. Carina vrea lapte cu cereale. Tata bea bere.
După masă, toţi fac nani.
12/03/2009
Rolls-Royce cu pisică
Campania „O poezie pe zi” continuă, cu nesaţ. Astăzi vă fac cunoştinţă cu o masină de lux, dar nu despre asta e vorba. Versurile au fost scrise în fostul meu apartament de la etajul IV al cărui balcon „dădea” în Parcul IOR.
Rolls-Royce cu pisică
să vezi numai cum dormeam în poziţia mea preferată
şi inevitabil te-am visat
erai mai frumoasă decât în realitate
te priveam aşa dintr-o parte zău
şi parcă-mi venea să cobor coboram
să vezi maşina parcată în curte era un Roll-Royce
aşa că m-am grăbit să închid poarta am închis-o
şi atunci a apărut un fel de pisică
urcam repede scările până la etajul patru descuiam
încet şi intram tiptil înăuntru
erai a naibii de frumoasă aveai ochii închişi
ţi se zbătea luna sub pleoape uite-aşa
te visam când deodată m-am trezit
şi am început să scriu versuri tembele
11/03/2009
Poem de sărit pârleazul (zidul, depărtarea, necazul)
Poftim de citiți încă o „poezie pe zi”, scrisă în aceeași perioadă în care am scris și celelalte pârleazuri:
Poem de sărit pârleazul (zidul, depărtarea, necazul)
se întâmplă să
mă plimb printre ziduri vechi
nu scapă nimeni de chestia asta
piatra are o culoare cvasicenusie
dincolo de ea trăieşte un fel de andaliebchen
totul pare autentic cel puţin aşa îmi place să cred
în realitate am adus vorba despre pietre
doar pentru că mi-era teamă că începi să mă uiţi
poate chiar începând cu noaptea asta dactilografiata greşit
(dotată ce-i drept cu luna plină)
şi la o grămadă de kilometri tu
cine ştie cărui gând îi zâmbeşti
11/03/2009
14.00-15.00: Un om cunoscut
Toată ziua s-a gândit că, iată, a ajuns un om cunoscut. În metrou, parcă toţi oamenii se uitau la el.
Da, preferă să meargă cu metroul. În felul ăsta evită traficul ucigător de neuroni; în plus, mai citeşte câte o carte.
Revenind, şi pe drumul de la metrou la birou a observat, roşind de plăcere, multe priviri care îl fixau. „Da, mă ştie lumea. În meseria mea, vizibilitatea e importanta”, cugetă el, după masa de prânz, fix în momentul în care doamna Mimi i-a şoptit:
– Îţi iese cămaşa prin şliţ.
10/03/2009
Cum să şlefuieşti un microcip
Dacă ar trebui să mă descriu, aş zice că sunt un tip cu programul încărcat. Genul „vreau o zi cu măcar 25 de ore”. Când apuc să văd un film la TV, aproape niciodată nu-l văd cap-coadă. Pierd începutul, finalul, ori le pierd pe amândouă. De cele mai multe ori, văd doar o bucată din cuprins.
Prima oară, chestia asta m-a enervat. Acum mă fascinează. Mi se pare ceva foarte rafinat să reconstruiesc povestea, în mintea mea, aşa cum îmi imaginez că ar fi trebuit să se desfăşoare până în momentul în care o văd la TV. Să descopăr şi să încerc să înţeleg personaje despre care n-am suficiente elemente sau nu le am, în orice caz, pe cele la care a avut acces telespectatorul obişnuit.
Cine e mai câştigat? Eu, că-mi pun la lucru imaginaţia ori, vorba aceea, creativitatea, sau vecinul meu, telespectator normal, că-şi îmbogăţeşte cultura generală şi nu e condamnat doar la propriile-i idei?
Habar n-am. Cred, în orice caz, că varianta la care am fost împins e un exerciţiu excelent, pe care îl recomand oricui. E de încercat, nu e de generalizat. E mai degrabă un rafinament, un experiment util, e o fascinaţie intelectuală, poate. Dar nu calea de a dobândi cultură.
Discuţia mai are un aspect interesant. Pentru că, e adevărat, un film suprinde doar o secvenţa, o parte a poveştii. Cele mai multe creaţii valoroase sunt, de obicei, acelea care, după ce le-ai parcurs, îţi provoacă mintea, ţi-o antrenează pentru a zburda, pentru a scormoni, pentru a crea, la rândul ei.
Aşa îmi place să cred că am ajuns la ceea ce, împreună cu un grup de amici, denumim proză arhiscurta (PA). Dacă e s-o definim superficial, este vorba despre texte foarte scurte, de aproximativ 500 de semne. Sunt texte care încearcă să surprindă esenţa unor gânduri, trăiri sau poveşti cu mai mult sau mai puţin tâlc. Sunt poveşti în sine care trăiesc pe un spaţiu concret extrem de mic, dar care îşi propun să vieţuiască mult mai mult şi mai profund în mintea cititorului.
Foarte pretenţios spus, ambiţia ar fi să vorbim astfel despre un soi de curent literar care încă nu există dar care ar putea semăna cu ceea ce se experimentează în Japonia (unde altundeva?), patria haiku-urilor şi a cip-urilor din ce în ce mai minuscule. Aflam deunăzi, că la Tokio merge foarte bine afacerea literaturii sms. E vorba de texte literare pe care le poţi citi pe telefonul mobil. Abonaţii primesc, de câteva ori pe zi, sms-uri cu texte scrise special pentru a fi citite în metrou sau texte clasice adaptate noii tehnologii şi noului obicei de consum. Scriitorii de sms-uri literare câştiga frumuşel, se pare.
Un prieten bun mi-a spus că literatura sms nu e literatură. Afacerea la care pun botul mii de japonezi e o prostie pentru că nu mai lasă loc fiorului, e doar o cale spre robotizare, e spălare de creier. Poate că are dreptate.
Eu cred, totuşi, că proza arhiscurta merge către şlefuirea giuvaierului. Şi mă încăpăţânez să cred că are o şansa. Poate că e o şansa minusculă ca un microcip japonez. Dar ea există. Mărturie stă cinstită noastră adunare, Grupul Pahico, care vieţuieşte de aproape patru ani în jurul celor 500 de semne. Uneori, ne place să credem că am creat o lume din câteva cuvinte.
10/03/2009
Poem de sărit pârleazul (degetul, nasul, extazul)
Supliment: al doilea poem de sărit pârleazul, scris în aceeași perioadă, stare, mirare ca primul poem de sărit pârleazul. Iată-l:
Poem de sărit pârleazul (degetul, nasul, extazul)
ea e o femeie cu nasul atât de normal
încât te întrebi de ce n-ai remarcat
o altă parte a corpului
degetul de exemplu cu care îţi face semn să taci
nu mai spune la nimeni ce nevoie are
lumea să afle
mai bine să-şi închipuiască aşa se dezvoltă imaginaţia
10/03/2009
Poem de sărit pârleazul (ca o bucată de brânză, obrazul )
Vă prezint o nouă etapă a campaniei „O poezie pe zi”. Astăzi, versuri scrise în timpul facultății, prin anul 1988-1989. Asadar:
Poem de sărit pârleazul (ca o bucată de brânză, obrazul)
pleci pe uşa din dos aşa cum păţesc atâţia
sub paşii tăi nisipul e moale
ca un obraz de femeie care îţi spune să taci
acum între noi doi restul nu mai contează
e târziu ea vine tot mai aproape
obrazul ei e într-adevăr moale
parcă ai săruta o bucată de brânză
iată o întâmplare ca atâtea altele
pentru care te dai peste cap până ţi se ciufuleste părul
09/03/2009
O fotografie de primăvară, marca Sorin Stanciu
Am primit o fotografie și urări pentru doamna mea de la bătrânul meu prieten Sorin Stanciu. Vă arăt și vouă fotografia, are primăvară în ea. Și mă leg că voi mai posta aici fotografii ale lui Sorin, pe care îl consider a fi în top3 fotoreporteri români. Din păcate, cei mai mulți nu-l știți. Dar voi avea grijă să vă spun măcar câteva lucruri despre el și să adaug și foto. Promit!
P.S. Știu că am rămas restant cu alte două povești, o călătorie cu trenul, în anul de grație 2009, și povestea revistei ING și a câtorva tineri entuziaști din jurul ei, așa cum mi-o mai aduc eu aminte. Dar va veni și ziua aceea!
09/03/2009
poem pe prund – (o poezie pe zi)
viaţa însăşi îmi pare o trăsură
acolo stă un călător le fură
tăcerilor rămase-m prundul ud
câte-un cuvânt cu foşnet ca de dud
(fete cu baticuri de tutun
fiecare vers îl dau cu fum)
NOTĂ. Versuri scrise prin 1987. Cred că le-am publicat, în acelaşi an, în ING şi/sau în Echinox.
06/03/2009
Despre nevoia de a depăşi
– Tati, hai să-l depășim p-ăsta, spune fetița.
Bărbatul se conformează, oarecum mândru. Acum are în față un VW Golf, deci o mașină mai serioasă decât Solenza dinainte.
– Depășește-l, tati, spune fetița, mieros.
Bărbatul fură startul la semafor și trece în fața mașinii germane. Ajunge după o frumusețe de Chrysler C300. Povestea se repetă până când Fordul după care tati aleargă, deja îndârjit, o ia pe o străduță laterală. Fetița își vede tatăl încordat:
– Lasă, tati, că-l depășește altcineva.
05/03/2009
însă nicicând n-am ucis vreun porumbel
Iată o poezie scrisă cândva prin anul 1986. Are încă ceva ce-mi place în ea, deci v-o propun, prieteni. În cadrul campaniei „O poezie pe zi”.
.
.
.
însă nicicând n-am ucis vreun porumbel
însă nicicând n-am lovi vreun porumbel
picioarele mele n-au strivit macii
chiar dacă de zburat nu știu încă
între cele două faze ale vieții
plutirea deasupra zilei și prăbușirea
tăceam și visele mele erau mișcătoare
o singură dată crezând că ard
flacăra îmi cuprinsese ochii
și nisipul fierbea în mare
deschiși ochii mei căutau
acel petec de înțelepciune
dincolo de zgomotul ninsorii
dacă m-am născut o dată
sau de nesfârșite ori nu știu
pașii mei tot ridică praful în urmă
verde îmi cântau pridvoarele cerului
bătând aerul cu degetele
câteodată reușeam să-mi ating fruntea
însă nicicând n-am ucis vreun porumbel
picioarele mele n-au strivit macii
chiar dacă de zburat nu știu încă
05/03/2009
Versurile unui adolescent visător
Priviți, vă rog, cu îngăduință, versurile următoare.
Eu le privesc cu drag, sunt scrise de un puștan de 17-18 ani, ăla despre care vorbesc aici.
Nebunul satului
Cu bocceaua-n mână
nebunul
satului bolborosind
se-mpleticea. Colo-i fântâna
și ochii, ochii-i, privirea-i
felii tot mai subțiri de viață
taie.
Din iarbă-i
cânt-o păpădie
(sau o lăcustă?).
Prietenă furnică te-ai
rătăcit în părul lui?
Vântul
mirat animă
crânguri.
Phii, ce obraz,
îngustă frunte, buze
bolborosind.
Nimic
Un mic nimic
mai nimic
decât nimic
a ridicat și el ochii
spre vânt
spre plooaie
spre ninsoare
spre stele și spre soare
și s-a bătut în piept
că e voinic
și mare
dar
săracul
a rămas tot
un nimic
Un cal
La căruță
înhămat
un cal
ca toți caii care trag
la ham
dar calul ăsta era
un nobil animal
și câteodată
mai gândea
atunci
stăpânul său
l-a împușcat
Cade cerul
Cade cerul licărind
din noaptea aștrilor
ridicați la rang de luceferi
Cade cerul lăsând
dorința aproape
egală cu neputința
Cade cerul strivind
totul sub
bărbia albastră
Cade cerul
din susul său și niciun
muritor romantic nu îl
mai sprijină
(Au căzut și morile de vânt)
Licitație
Vând din noapte eclipsa
altei ireversibil liniștite lumi.
Lume lume este timpul
licitației.
Preț țintesc chiar roșul
lăptind din-năuntrul luminii
imposibile.
Din zi
… douăsprezece ceasuri
Alunecă în razele ochilor
de gheață topind
topind
noapte
ah noapte albă
pahar-clopotul toamnei
plouă sărat plopii
mai tremură păsări
zgribulind
tăcerea
cea nemaipotolită
ci eu deocamdată beau
somn și veghez
să înceapă visul
desen pe nisipul (busola aceasta)
busola aceasta nu arată nordul
e debusolată
vinele vină ca vinul prin nodul
de la cravată
sirena aceasta nu-i cântec frumos
e alarmantă
poate podișul din pieptul mâlos
are amantă
fruntea scobită în ghiulul trândav
m-a înfruntat
ci în trezirea-mi din somnul de sclav
sunt înfundat
dar coala aceasta în degete cinci
s-a-ncolăcit
uite nămolul de pe opinci
curge plutit
desen pe nisipul (curge nămolul fierbinte)
curge nămolul fierbinte
după măseaua de minte
printre papilele sfinte
gustative
nămol de Techirghiol
îmbibat cu tournesol
cu bule de aer domol
rarefiat
un surf sfida nămolul viu
săltând pe valuri pirpiriu
pocnind din degete hazliu
altfel
ca un cuvânt tăiat de mare
aruncat la întâmplare
de o apă curgătoare
arsă
05/03/2009
Din întâmplările unui ardelean rătăcit prin Bucureşti
Vedere din staţia de metrou Piaţa Victoriei 2
Se spune că după maşină (tramvai, troleu, autobuz) şi după femei nu trebuie să alergi niciodată, fiindcă mereu va veni următoarea. În principiu, nu-mi plac bancurile misogine (puteţi să mă acuzaţi c-aş fi ipocrit).
Despre femei nu vreau sa vorbesc acum; cu alergatul după mijloacele de transport în comun însă am o problemă. Adevărul e că niciodată
read more »
Călin Hera. PA-uri şi mirări 