Călin Hera. PA-uri şi mirări

Iată o poezie scrisă cândva prin anul 1986. Are încă ceva ce-mi place în ea, deci v-o propun, prieteni. În cadrul campaniei „O poezie pe zi”.

.

.

.

 

însă nicicând n-am ucis vreun porumbel

 

însă nicicând n-am lovi vreun porumbel

picioarele mele n-au strivit macii

chiar dacă de zburat nu știu încă

 

între cele două faze ale vieții

plutirea deasupra zilei și prăbușirea

tăceam și visele mele erau mișcătoare

 

o singură dată crezând că ard

flacăra îmi cuprinsese ochii

și nisipul fierbea în mare

 

deschiși ochii mei căutau

acel petec de înțelepciune

dincolo de zgomotul ninsorii

 

dacă m-am născut o dată

sau de nesfârșite ori nu știu

pașii mei tot ridică praful în urmă

 

verde îmi cântau pridvoarele cerului

bătând aerul cu degetele

câteodată reușeam să-mi ating fruntea 

 

însă nicicând n-am ucis vreun porumbel

picioarele mele n-au strivit macii

chiar dacă de zburat nu știu încă

Priviți, vă rog, cu îngăduință, versurile următoare.

Eu le privesc cu drag, sunt scrise de un puștan de 17-18 ani, ăla despre care vorbesc aici.

 

 

Nebunul satului

 

Cu bocceaua-n mână

nebunul

satului bolborosind

se-mpleticea. Colo-i fântâna

 

și ochii, ochii-i, privirea-i

felii tot mai subțiri de viață

taie.

 

Din iarbă-i

cânt-o păpădie

(sau o lăcustă?).

Prietenă furnică te-ai

rătăcit în părul lui?

 

Vântul

mirat animă

crânguri.

 

Phii, ce obraz,

îngustă frunte, buze

bolborosind.

 

 

 

Nimic

 

Un mic nimic

mai nimic

decât nimic

a ridicat și el ochii

spre vânt

spre plooaie

spre ninsoare

spre stele și spre soare

 

și s-a bătut în piept

că e voinic

și mare

 

dar

săracul

a rămas tot

un nimic

 

 

 

Un cal

 

La căruță

înhămat

un cal

ca toți caii care trag

la ham

 

dar calul ăsta era

un nobil animal

și câteodată

mai gândea

 

atunci

stăpânul său

l-a împușcat

 

 

Cade cerul

 

Cade cerul licărind

din noaptea aștrilor

ridicați la rang de luceferi

 

Cade cerul lăsând

dorința aproape

egală cu neputința

 

Cade cerul strivind

totul sub

bărbia albastră

 

Cade cerul

din susul său și niciun

muritor romantic nu îl

mai sprijină

(Au căzut și morile de vânt)

 

 

 

Licitație

 

Vând din noapte eclipsa

altei ireversibil liniștite lumi.

 

Lume lume este timpul

licitației.

Preț țintesc chiar roșul

lăptind din-năuntrul luminii

imposibile.

 

 

 

Din zi

 

… douăsprezece ceasuri

 

Alunecă în razele ochilor

de gheață topind

topind

 

noapte

ah noapte albă

pahar-clopotul toamnei 

plouă sărat plopii

mai tremură păsări

zgribulind

tăcerea

cea nemaipotolită

 

ci eu deocamdată beau

somn și veghez

să înceapă visul

 

 

 

desen pe nisipul (busola aceasta)

 

busola aceasta nu arată nordul

e debusolată

vinele vină ca vinul prin nodul

de la cravată

 

sirena aceasta nu-i cântec frumos

e alarmantă

poate podișul din pieptul mâlos

are amantă

 

fruntea scobită în ghiulul trândav

m-a înfruntat

ci în trezirea-mi din somnul de sclav

sunt înfundat

 

dar coala aceasta în degete cinci

s-a-ncolăcit

uite nămolul de pe opinci

curge plutit

 

 

 

desen pe nisipul (curge nămolul fierbinte)

curge nămolul fierbinte

după măseaua de minte

printre papilele sfinte

                     gustative

 

 

nămol de Techirghiol

îmbibat cu tournesol

cu bule de aer domol

                    rarefiat

 

un surf sfida nămolul viu

săltând pe valuri pirpiriu

pocnind din degete hazliu

                            altfel

 

ca un cuvânt tăiat de mare

aruncat la întâmplare

de o apă curgătoare

                              arsă