Archive for februarie, 2009

27/02/2009

îţi ia sufletul – facsimil

iti-ia-sufletul1
NOTĂ. Poezie publicată prin 1987-1988. Cred că în ING. Chiar, ar trebui să vorbesc o dată despre grupul nostru de la ING.

27/02/2009

Notă la „O poezie pe zi”

Operațiunea „O poezie pe zi” a pornit de la un mic schimb de replici (Mihnea – Călin), a ajuns să se nască grație unei sclipiri a lui Mihnea și grație spiritului lui practic (în lumea blogurilor, vreau să spun) și viețuiește datorită mai ales lui Mihnea Măruță, care se ține de cuvânt și publică, zilnic, poezii. Eu am mai notat trei prieteni (mai noi sau și mai noi) care s-au „înscris” în campanie. Este vorba despre:

George Bălan

Anca

Dan Koblicska

O mențiune specială lui ceva care umbla, care urmărește cu atenție zbaterea noastră, iar, într-o zi, a publicat pe acest blog, o poezie a lui Virgil Carianopol.

27/02/2009

Din Pantelimon în Amazon – deschidere

vapor

În luna decembrie am cunoscut-o pe Liana. (Ne-a făcut cunoştinţă colega mea Diana; n-aş fi vrut să rimeze, dar asta e.) În memoria telefonului am scris Peru Liana. Faza e că eu mă ocup, la ziar, şi de pagina de vacanţe şi Liana tocmai urma să plece într-o călătorie prin America de Sud. Singură, cu rucsacul. Deci, un potenţial supersubiect.

untitled2

Liana s-a întors din continentul dominat de Amazon în urmă cu vreo 2-3 săptămâni. Acum vreo zece zile mi-a trimis primele însemnări şi mi-a arătat primele fotografii. În ziarul de astăzi a publicat episodul-pilot al unui fascinant jurnal de călătorie. Dar cuvântul fascinant e prea moale, iar jurnal de călătorie e prea puţin spus.

Dacă aveţi poftă să citiţi literatură pură, să vă lăsaţi purtaţi pe plaiuri la care, probabil, doar cu gândul aţi gândit, urmăriţi povestea adevărată a unei românce (din Pantelimon) prin Sudamerica. Merită, zău!

P.S. Mi-ar plăcea să „imprietenesc” Amazonul Lianei cu Amazonul lui Alin Fumurescu.

canoe-pe-amazon

NOTĂ. Am ales să public aceste rânduri pe ambele bloguri, PA-uri şi mirări, respectiv Naiv prin România fiindcă nu m-am decis pe care e mai bine să o fac. Le cer iertare, astfel, celor care s-ar putea rătăci prin ambele locuri. Sper însă că le va plăcea povestea Lianei, oriunde ar afla de ea. De citit, deocamdată, în Evz.

25/02/2009

Înainte de poem – facsimil

 

inainte-de-poem NOTĂ. Poezie publicată în revista Amfiteatru, 1987.

24/02/2009

Cântec de seară

ca o lăcustă neadormită
de focul rece din lumânare
arbori nebuni prin ceaţa topită
taie cărare

albi cai pur-sânge
aleargă sălbatic prin balta de fum
jar de copite care se stinge
în colbul tăcut de pe drum

jos e căruţa cu oiştea căzută
iar un păianjen adorame pe roţi
sorele-apune şi luna e mută
doar o lucire aleasă de sorţi

paie aduse de pretutindeni
sforăie-n lemnul care-a murit
când căruţaşul cu-n sac de merinde
a coborât şi caii-au fugit

către păşuni necunoscute
unde cosaşul cu stele în păr
strânge în cântec zăpada din munte
şi-mbracă tot fânul în haine de măr

read more »

23/02/2009

am plecat – facsimil

am-plecat1
Poezie publicată prin 1987-1988, în revista Amfiteatru. („De vină” a fost Radu G. Țeposu.)

21/02/2009

Ziua a treia dupã proiectul Mãruţã-Hera, ca sã-i zic acum aşa

Astãzi voi continua sã ţin în viaţã proiectul „O poezie pe zi”, pornit de Mihnea Mãruţã dupã cu o poezie scrisã de Ion Mircea. Un lucru vreau sã vã mai spun: pe Ion Mircea l-am descoperit întâi pe când aveam vreo 17 ani. Eram crud ca un burete uscat. Deci, ca sã zic asa, m-am înfruptat din versurile lui si, încet-încet, m-am tot umflat. Nu c-as fi acum vreun obez, Doamne ai milã!

Un fel de clar
Autor: Ion Mircea
„Sunt cel mai frumos din oraşul acesta”
Radu Stanca

Eu nici nu sunt din oraşul acesta,
eu am venit odată cu aurul, cu bezna,
cultiv în fiere perle din Zend-Avesta,
unduitoare ca pămătuful mi-e glezna.

Un fel de clar revărs prin palme, prin păr,
tiara din coroanele regale mi-este piele,
peste tot sunt dus şi arâtat ca un adevăr,
oamenii vin cu vase la cuvintele mele.

Dar unde nu am fost? La Epidaur,
îmi forfecasem venele.Acum e bine.
Visez că e noapte şi curge pe podea sângele meu de aur.
O ţară săracă şi-a întors privirile spre mine.

(Piramida împădurită, 1989)

Etichete: ,
20/02/2009

Culoarea ochilor tăi – facsimil

culoarea-ochilor-tai

P.S. Pentru că am început campania asta de recuperări, n-o să mă las până ce n-o voi termina. Habar n-am dacă va fi cu folos, deocamdată sunt doar un recuperator. Drept pentru care adaug mai jos câteva cuvinte scrise de Radu G. Țeposu în revista Amfiteatru, prin 1987-1988, cuvinte care au însoțit câteva poezii scrise de junele Călin Hera, lăudat fie-i numele.

radu-g-teposu-despre-calin-hera

Etichete:
19/02/2009

Despre pauzele de poezie

Provocat de un articol* surprinzător din blogul lui Mihnea Măruţă, voi ridica mănuşa.

Despre ce este vorba: Mihnea a publicat, ieri, câteva poezii scrise de Radu Tudoran. Nu știu ce l-a apucat, dar l-a apucat bine. I-am zis că n-ar strica să citim măcar o poezie pe săptămână; hai, lunar. De ce nu zilnic?, mi-a răspuns. I-am zis că mi-am imaginat că eu sunt cel mai naiv om din România.

Dar, de ce nu?
Așa că, o vreme, vă voi asasina cu poezii scrise de mine. Mai precis, de Călin Hera, cel de acum 20 de ani. Acela care era, probabil, mai bun decât cel de acum. Mă plec astfel în fața lui și încerc să-mi amintesc cât mai des că trebuie să-ncerc să-i semăn.

UPDATE. Deocamdată, după știința mea, la „proiectul” O poezie pe zi va participa amicul meu Dan Koblicska, clever pentru colegii din Pahico.

* Iertați-mă că nu sunt încă familiarizat cu limbajul specific. Cum se numește ceea ce publicăm pe blog? Postare sună aiurea.

18/02/2009

Criza din patiserii

Autor: Tudor Pop, al cărui blog îl găsiți aici.

– Hai noroc, ce faci dom’le?
– Uite, pe plantatie. In pauza.
– Daa… si eu la fel. Si ce mai plantezi?
– Pai la fel ca inainte, gogosi.
– Gogosi, deci. Tot simple?
– Cum simple?! Nu…am avansat. Si eu odata cu clientii. Acum am numai superclienti. Toti cu educatie. Si cu bani. Stramba din nas la gogosile simple.
– Deci umbli cu gogosi umplute.
– Pai da, gogosi umplute cu ciocolata. Si tavalite prin zahar.
– Zahar?
– Da, zahar-pudra
– Aaa, ala de-i spunem noi “praf in ochi.”
– Ala. Praf, nepraf, e dulce. Prinde.
– Pai zi asa.
– Da
– Si ia zi-mi, sunt multumiti sefii dumitale? Merge bine treaba?
– Eu cred ca da. Vad e, clientii sunt fideli, si…
– …vrei sa-ti zic un secret?
– Mhm?
– Dom’le, nu se mai satura lumea de gogosi.
– Simple?
– Hai ca razi de mine. Simple, nesimple, cum or fi, dar nu se mai satura…
– Nu rad dom’le, aproape ca te invidiez. Asa gogosi de succes…
– Eh, lasa-ma pe mine. Tu ce mai faci ?
– Pai si eu, ce sa fac… Tot plantatie.
– Si ce mai cultivi ?
– Pai la fel ca inainte. Fantezii.
– Deci tot asa creativ ?
– Tot asa.
– Si merge treaba?
– Dom’le, se vand foarte bine. De astea chiar ca nu se satura nimeni.
– Si zici ca pune lumea…botu’, ca sa zic asa. Nu se uita la bani.
– E, ce nu face omu’ pentru o gogoasa, daramite pentru o fantezie.
– Deci si dumneata esti un om implinit.
– Mdaa, nu-i rau.
– Nu-i rau ? Patronii ce zic?
– Pai deocamdata sunt multumiti. Desi avem o mica problema.
– Ce problema ?
– Pai cu vremurile astea …ne cam ameninta si pe noi criza.
– Cum asa?
– Pai in curand o sa intram in criza de rahat.
– Aoleu, cum asa?
– Distribuitorii. Ajung cam rar pe la noi. Si cand ajung nu mai e aceeasi marfa. Nu stim ce se intampla, dar de cateva ori, am prins si rahat expirat.
– Au!
– Si stii dumneata, o fantezie fara un rahat de calitate la mijloc, nu mai e aceeasi. Plus ca si clienti au inceput sa strambe din nas.
– Mda. Saracii… Si ce-o sa faceti?
– Pai patronii se intreaba daca sa scoata sau nu rahatul din reteta. E o decizie foarte grea. S-ar putea sa scada mult vanzarile.
– Mda, stiu ce zici. Ca si noi avem o problema. Cativa clienti s-au plans de ciocolata. Cica nu mai aluneca asa usor pe gat. Si se mai plang si de gust.
– Serios?
– Da. Nu stie nimeni de ce. Am verificat ciocolata. Dilutia e aceeasi, culoarea nu s-a schimbat. Ce-i drept, de o luna o luam mai ieftin. Ar trebui s-o gustam, poate o fi expirata.
– Mai, la noi e suficient sa mirosim rahatul si stim daca e stricat sau nu
– Las’ ca-l pun pe sefu’ sa guste din ciocolata.
– Hahaha. Tare asta.
– Auzi ma…dar stii ce ma gandeam…poate s-o fi saturat lumea de fantezii si de gogosi. Cine stie…
– E, s-au saturat pe naiba. Dar vorba ta, poate…
(Pauza)
– Pai bine…hai ca tre sa ma intorc pe plantatie.
– Si eu
– Hai, bafta cu ciocolata.
– Si tie cu rahatul.
– Vorbim.
– Da.

NOTĂ. Inaugurez, cu acest text, o nouă categorie de postări: Musafiri. Voi posta aici, cu acordul și spre onoarea autorilor(!) , unele texte care mi se par interesante.

18/02/2009

Zece fotografii de pe munte

Un grup de amici care-și spun munțomani (pe vremea mea eram montaniarzi) a făcut un concurs de fotografii de pe munte. Cu voia lor, vă arăt cele 10 fotografii finaliste. Dacă reuăesc să le pun într-un poll, o fac și o să vă rog săDacă nu, vă îndemn doar să vă uitați la ele.

bucegi-caraiman-noiembrie1
1. Bucegi, Caraiman

cabana-dochia-cu-vedere-la-ocolasu-mare-mtii-ceahlau1
2. Vedere spre Ocolasu Mare, Ceahlău

intre-saua-gargalau-tarnita-la-cruce1
3. Între Saua Gărgălău si Târnita, Rodnei

natura-moarta-la-beusnita1
4. Natură moartă la Beușnita

ochiul-beului1
5. Ochiul Beului

panoramaapuseni021
6. Apuseni, panoramă

pe-vf-gargalau1
7. Vf. Gărgălău

rasarit-de-soare-paltinis1
8. Răsărit de soare, Păltins

somn-in-asteptarea-celor-lenti-vedere-bucegi-mtii-piatra-mare1
9. Bucegi, vedere spre Piatra Mare

zona-la-lanturi-piatra-craiului1
10. La Lanturi, Piatra Craiului

13/02/2009

Retezatul, înainte de hei-rup!

Retezatul a coborât două locuri în clasamentul celor 7 minuni naturale ale lumii. Acum e pe locul 6 la categoria Parcuri Naționale. Asta nu e o veste bună; sper să nu vorbim despre un trend.

Romeo, un cititor al blogului meu, căruia îi mulțumesc pentru răbdare, face referire la un eveniment care încă nu s-a produs: cooptarea mea în Comitetul de susținere a candidaturii Parcului Național Retezat. Comitetul încă nu există oficial, din câte știu, dar confirm că am avut câteva discuții preliminare pentru a participa la „acțiune”. Săptămâna viitoare voi lua o decizie. Iar dacă mă voi băga mai adânc în povestea asta, atunci voi avea nevoie de toate ideile voastre pentru a face o figură măreață.

Până atunci, vă mai delectez cu câteva fotografii ale lui Remus Suciu, căruia îi mulțumesc încă o dată că mă ajută să vă arăt felii de frumos.

dsc01858

rhododendron-sub-varful-retezat

09/02/2009

Sărăcia şi mizeria

Într-una din zilele săptămânii trecute, am dat o raită până la Sf. Gheorghe (Covasna). Văzut de departe, orașul nu m-a impresionat. Mi s-a părut banal, oraș tipic comunist, cu blocuri cutie-de-chibrituri, cu alb-cenușiu. Când am parcat, lângă Consiliul local, o tanti de acolo mi-a cerut 3 lei pentru o oră de parcare. Mi s-a părut mult.

La colțul clădirii am intrat într-o expoziție de pictură (spațiul era un fel de ”Fond plastic” de pe vremuri), dar nu rețin cine expunea. Erau câteva tablouri ok, dacă aș fi fost în toane financiare bune poate chiar aș fi cumpărat unul. După colțul clădirii era parcul central. Niște oameni culegeau de prin copaci beculețele instalate înainte de sărbători. Am văzut și câteva grupuri de copii aflați în excursie, înainte de a urca la un local pitit bine dincolo de bibliotecă. Gulașul a fost bun, supa cremă de țelină așijderea, localul decent, cu muzică bună.

Apoi ne-am plimbat prin oraș. Am zărit statuia lui Mihai Viteazu, șantierul din jurul ei, și mi-am imaginat manifestările de 1 decembrie, printre săpături. Orașul, ridicat în trepte, pe deal, m-a dus cu gândul la Hunedoara mea. Mi-a plăcut aerul provincial, liniștit, calm, orientat spre oameni, nu spre stres, agitație.

În tot ținutul, am observat drumuri execrabile, dar peisaje minunate. Multă sărăcie, dar și multă decență. O cumsecădenie aparte. (Și mulți ulii prin copacii desfrunziți de pe marginea durmului. Am numărat cel puțin patru pe traseul Sf. Gheorghe – Brașov și, nota bene!, am fost atent și la cuibul berzei ăleia căreia i-au pus oamenii cioc artificial.)

După ce am trecut munții și am coborât de la Sinaia către Târgoviște, am avut alt fel de sentiment. Drumurile au erau la fel de proaste și peisajul chiar mai frumos (cel puțin până ce am ieșit dintre munți.) Am numărat și aici, până înspre Găești, patru-cinci ulii. Sărăcie am văzut și în partea respectivă de Regat. Dar, dacă înspre și la Sf. Gheorghe am simțit sărăcie, aici am văzut mizerie. Și asta mi s-a părut nașpa, mi-a dat un sentiment de deznădejde. În aer plutea o lipsă de speranță teribilă, o lipsă de vlagă cronică.

09/02/2009

deocamdată dimineaţa – facsimil

deocamdata-dimineata
Această poezie a fost publicată în perioada 1988-1989, cel mai probabil în revista studenţească ING

09/02/2009

Poezia (I) şi (II)- facsimil

 poezii-i-si-ii
Aceste poezii au apărut într-o revistă literară (Vatra, Familia, Amfiteatru?) prin anii 1986-1988

 

06/02/2009

Întâlnirea de la Riviera

În aproape-săptămâna în care am fost la munte am avut parte de mai multe suprize. Cea mai mare a fost cea de marţi. Eram cu copiii la patinoar, în Sinaia. Pe mine mă durea capul de-mi venea să-l smulg. Mi-l îndesasem în căciulă şi îi priveam pe copii cum se căzneau să înveţe să patineze. Pe Mona o durea gâtul. Se trata cu o ţigară. (Nu mă pot opri s-o taxez pentru fumat.)

După ora jumate de patinoar (20 de lei de căciulă închirierea patinelor tip A, 10 lei de căciulă intrarea, 30 de lei instructorul), ne-am strecurat în maşină. În clipa aceea am realizat că-mi lăsasem telefonul înăuntru. Nu m-a străfulgerat vreo brumă de memorie ca să-mi dau seama de asta, capul mă durea cumplit, prea tare ca să prelucreze ceva. Mi-am dat seama că n-avusesem telefonul la mine pentru că atunci l-am auzit sunând. (Aveam opt apeluri nepreluate.) Era sixty, nici nu l-am recunoscut.

„Salut, am auzit că eşti prin Sinaia”. „Ai ghicit, să nu-mi zici că şi tu”. „Ba da, hai să ne vedem”. „Hai”, zic, încercând să găsesc în minte vreun loc decent şi liniştit şi întrebându-mă cum de ştie sixty că sunt acolo. „Te aştept la Riviera”, mă scoate din încurcătură bătrânul meu amic, şi-mi dă şi răspuns la întrebare: mă turnase Alexandru.

Când am intrat în restaurantul hotelului Riviera, am rămas paf. Erau acolo, împreună cu sixty, alţi trei amici vechi: amby, Aditzzu şi pasadia (o bună parte din falanga braşoveană a Grupului Pahico), plus perechile lor, plus Irina, fiica lui sixty. „Am zis să-ţi facem o surpriză”, mi-a spus sixty. Cu el mă mai întâlnisem. Şi cu Aditzzu. Pe amby şi pe pasadia îi ştiam doar din scris.

Mi-au amintit că marţea e ziua lor de „pahicenaclu” şi mi-au spus că, aflând de la vereics că sunt în Sinaia, s-au gândit „sa vină să-mi aducă un omagiu”. Pe mine chestia asta m-a mişcat. M-au dat gata şi m-au lăsat fără cuvinte. Dacă Pahico s-ar fi născut fie şi numai pentru întâlnirea de marţi, de la hotelul Riviera, şi tot aş zice că a meritat cu prisosinţă. Sunt onorat că am atâţia prieteni care au venit lângă mine şi lângă care am venit împreună cu cele 500 de semne!

Şi ca să fie şi o cireaşă pe tort, cei patru muşchetari braşoveni ai PA-ului mi-au făcut cadou un ceas de birou, într-o cutie pe care au scris Douăzeci şi patru de ore (cutia se vede in dreapta jos).

Acum trebuie să mă gândesc bine ce titlu să dau următoarei serii de PA-uri ;). Cum ar fi „Vilă în Buşteni„?

%d blogeri au apreciat: