În tinereţea mea, aia în care urcam creste şi coboram văi, aveam mereu la mine cartea din Munţii noştri. Tovarăşii mei se obişnuiseră cu această chichiţă a mea şi, desigur, erau destule momente în care îi impresionam ştiind traseul deşi îl străbăteam pentru prima oară. Când apărea câteo ediţie nouă, o cumpăram şi pe aia, iar în călătoriile mele pe munte se întâmpla să am două-trei cărţulii despre muntele respectiv.
Nu mi s-a întâmplat niciodată să urc fără măcar o hartă. Şi drumeţiile prin Retezat le-am făcut, de fiecare dată, cu bibliografia într-un buzunar al rucsacului, deşi cunoşteam cărările muntelui meu drag cel puţin la fel de bine ca autorul cărţilor/hărţilor (preferatul meu a fost Nae Popescu, pe care l-am cunoscut în acei ani, prin Retezat, la cabana Pietrele; într-o primăvară le-am cunoscut şi pe fetele lui, mai ştiu că una din ele avea aproape vârsta mea, era foarte drăguţă şi se numea Romaniţa, mi-a plăcut că a numit-o aşa).
Astăzi am primit o carte despre Retezat. A apărut în acest an la Timişoara, e făcută de Marius Terchilă şi se numeşte simplu: „Munţii Retezat – Poteci, lacuri şi piscuri”. Îmi place că descrie trasee, se vede că e făcută de un om care iubeşte muntele. Mă bucur să-l socotesc printre amicii mei şi, cu siguranţă, când voi merge prima oară prin Retezat (sper, la vară, cu copiii mei!), o voi avea la mine.