Recitesc cu plăcere în această zvăpăiată lună august cărţulia lui Joyce (Portret al artistului în tinereţe), varianta tradusă de Frida Papadache, editura Univers, colecţia Globus, 1987 (ediţia a doua). Cartea a costat 13,50 lei şi sunt convins că tata a cumpărat-o „la pachet” cu cine ştie ce alte cărţi nevandabile, cum era obiceiul atunci. În 1987 eram în armată, deci nu îmi amintesc ziua în care tata a adus pachetul cu cărţi acasă. Citește în continuare
Huiduiala noastră cea de toate zilele

Instantaneu despre un instantaneu din tribunele Arenei Naţionale, la meciul Steaua-Ludogoreţ. Foto: Călin Hera (cu telefonul)
Probabil nedus suficient la meciuri prin Bucureşti*, n-am apucat să mă obişnuiesc cu unele lucruri, care mă deranjează. Mi-am amintit despre asta aseară, la meciul Steaua-Ludogoreţ. Am fost în tribune pe Arena Naţională. Citește în continuare
În părculeţ, cu gândul la ciorba de salată
Câţiva bunici stau la taclale ici, pe bancă. Câţiva nepoţei joacă şotron, colo. Părculeţul e atât de mic încât, dacă strănuţi la intrare, ţi se strigă „Noroc!” la ieşire. Sunt trei alei de-a latul şi una de-a lungul, bifurcată la mijloc, să ocolească fântâna arteziană. Samoilă vine vorbind la telefon. Lipăitul şlapilor se opreşte la arteziană, apoi o apucă pe bifurcaţia din dreapta. Copiii se dau la o parte, bunicii dau a se ridica, să meargă la masă şi fac semn către odraslele odraslelor. Se simte miros bun, de ciorbă de salată cu afumătură, dreasă cu smântână.
Ardeleanul la telefon. Smartphone
Din aparat se aud acordurile melodiei „Noi suntem români”. Samoilă caută butonul potrivit, îl apasă, apoi duce aparatul la ureche.
– No, servus, mă!
Samoilă vorbeşte tărăgănat şi tare la telefon, de parcă s-ar mira că aparatul funcţionează.
– No, nu ştiu. Băiatul pare sincer.
Apoi tace puţin, concentrat la ceea ce aude.
– No, bine, zice tare, să acopere un foşnet de tei.
Băiatul păşeşte legănat, parcă şi-ar cânta sau pur şi simplu i-ar face plăcere să fie împreună cu el însuşi.
– No, ciau, mai zice Samoilă, la final, apoi merge mai departe, cu o seninătate de pizmuit.
Bacşişul potrivit
Dl. Lică e incapabil să ofere bacşişul potrivit. Ba e prea generos, ba de-a dreptul zgârcit. Uneori îl ajută schema 10%, dar nu mereu. Citește în continuare
Real
Ascult imnul Champions League şi nu-mi vine să cred c-am ajuns pe celebrul stadion. Rodriguez îmi intinde mâna zâmbind. Ciupiţi-mă! Citește în continuare
Călătorului îi şade bine cu drumul şi viceversa
Călătorului îi şade bine cu drumul, iar salariatului în concediu. Uneori, viaţa amestecă lucrurile aşa încât călătorul să fie pe drum şi salariatul în concediu. Mulţi trăiesc între drumuri şi concedii. Alţii n-au noroc de niciunele (decât foarte rar). Citește în continuare
Când doi se ceartă
La moartea ta, nu va mai fi nimic (SHAKESPEARE – Sonet XIV)
Public azi Sonetul XIV al lui Shakespeare, tradus de Laurean. Traducerea a fost postată pe pagina de Facebook şi are o încărcătură aparte. Citește în continuare
Bună ziua dragi. Am ales un interes în tine

Cine este Doris Chanpatrick? Probabil că singura legătură între nume şi poză e vreun puştan cu coşuri din cine ştie ce ungher al lumii
Mărturisesc că am privit întotdeauna cu amuzament mesajele primite pe Facebook de la tot felul de doamne-şi-domnişoare-posibil-robot, am încercat să îmi imaginez amărâtul care a conceput spamul-mesajul abuziv, modul în care a trecut textul cu pricina, în cât mai puţine mişcări, prin vreun Google translate şi apoi l-a transmis la sute, mii, zeci de mii de useri aleşi probabil după câteva criterii simple (de ex., bărbat european de peste 40 de ani). Citește în continuare
Dezvăluiri senzaționale despre începuturile Pahico
Am găsit, în arhivele personale, un text care cred că a apărut în primul Letopiset. Sau nu. Iată o parte. E despre începuturile Pahico şi toată lumea ştie că Pahico înseamnă începuturile Prozei Arhiscurte.
Saptamana trecuta s-a mai infiintat o federatie. Partea interesanta e ca fondatorii ei au skill ridicat la scris. Numele federatiei, Press Announcement High Council, e destul de explicit.
Cei cinci fondatori spun ca au descoperit o latura neutilizata suficient a Hattrick-ului: anunturile de presa, adica locul acela in care toti platitorii de supporter pot scrie ce cred ei de cuviinta.
Ce-si propun cei cinci?
Sa incurajeze emiterea unor anunturi de presa cat mai interesante, care sa faca din rasfoirea paginilor HT ale diferitelor cluburi apropiata de rasfoirea unor carti. Deoarece simion_popescu, heraoc, poclea, Maniero și Ticorosu cred de cuviinta sa scrie lucruri care lor li se par simpatice. Uneori vesele, alteori amare, de fiecare data cu un anumit talc. Multe din anunturile lor au fost preluate de duru pe forumul de pe computergames, in revista anunturilor de presa…
Ce v-a apucat?
simion_popescu: O mica mincarime in virfu’ stiloului si mici presiuni in buricele degetelor cu care il tin.
heraoc: Dorul de liceu, cand scrijeleam cu lama pe banca mesaje despre profi, colegi si colege
poclea: Nimic
Maniero: Nu-mi place cum suna “apucat”, are o nota peiorativa in intrebarea asta. O sa emit un comunicat de presa sub forma unui protest oficial.
Ticorosu: Pe mine m-a apucat un dor. Dorul de litera.
Un PA trebuie să fie scurt, lung sau mediu?
simion_popescu: Un PA trebuie sa fie foarte scurt, cuprinzator, dar sa aiba suficiente cuvinte incit sa umple spatiu de 500 de caractere. In cazuri exceptionale poate fi mediu.
heraoc: In acest caz, chiar nu conteaza marimea
poclea: Un PA nu trebuie sa fie nicicum. Un PA este un dar, si trebuie luat asa cum este. Singura limita este cerul. Si limitarea de 500 de
caractere (parca) a jocului.
Maniero: “Marimea nu conteaza” e valabila doar atunci cand e mica. Din pacate HT-ul ne limiteaza la 500 caractere (adica f putin), ceea ce inseamna ca putem zice si noi acelasi lucru: marimea nu conteaza.
Ticorosu: Pe termen scurt, un PA trebuie sa fie mediu (max. 500 caractere). Pe termen mediu, speram sa poata fi mai lung.
Ce formula folositi? Foileton, proza scurta, cimilitura, vers alb?
simion_popescu: Da.
heraoc: Sint in cautarea unui stil care sa imi exprime mai bine trairile din jocul de hattrick. Momentan, ma incearca un soi de deznadejde, ca echipa joaca prost. Asa incat ma gandesc sa creez o lume paralela, sub forma unui scurt foileton.
poclea: Nu folosesc formule. Cum spuneam, PA-ul este un dar, iar cand apare eu nu fac decat sa-l reproduc. In orice forma sau formula ar fi.
Maniero: Ma bucur ca ai amintit de formule; ma fascineaza si sunt mereu in cautarea lor. De altminteri, acest lucru este vizibil la Coltul Tacticienilor.
Ticorosu: N-am ajuns inca la o formula castigatoare. Mie mi-e greu, inca, sa ma decid ce litera sa aleg. Asa ca le pun pe toate de-a valma, cum imi vin in minte. P-orma vad ca a rezultat un anunt de presa.
Pana la urma, ce face federatia voastra?
simion_popescu: Face misto de loturile de jucatori.
heraoc: Ofera sansa unica de a scrie alaturi de cei 4 mari maestrii; eu fireste, nu ma numar printre ei.
poclea: Deocamdata conferinta federatiei gazduieste niste dezbateri deosebit de interesante pe teme agricole. In plus, federatia asta am facut-o ca sa fim si noi sefi undeva (cel putin asta vreau eu). Deocamdata nu e prea bine, pentru ca nu avem pe nimeni dedesupt. Din punct de vedere administrativ vorbind, desigur.
Maniero: Ceea ce face orice federatie care se respecta: aduce in viata membrilor un strop de inedit, chestiuni interesante si complet inutile.
Ticorosu: Este o intrebare pe care nu incetam sa ne-o adresam, unii altora. Caci ce este un raspuns decat urmarea fireasca a unei intrebari istete?
Cine si cum poate intra in federatie? Cine poate ramane?
simion_popescu: Oricine scrie 3 fraze pe anunt. Sa ramai e mai greu.
heraoc: Deocamdata, e treaba Maestrilor Marii Loje. Eu sunt doar Baron pe langa Marea Loja.
poclea: Pot intra cei care merita. Pot ramane cei care intra.
Maniero: Fiind un club elitist, accesul este atent controlat si se face doar pe baza de recomandari din partea membrilor. Pentru pastrarea statutului de membru n-am impus inca nici o regula, asteptam pana clubul va deveni suprapopulat.
Ticorosu: Intr-o carte celebra era un enunt de genul “Cere si ti se va da”. In calitate de Maestru al Marii Loje ma simt dator sa adaug: “Daca meriti”. Odata intrat, nu ai decat de castigat. Launtric vorbind. Cu cat te apropii mai mult de Marea Loja, cu atat intelegi mai bine ce inseamna HTNirvana.
Sunteti francmasoni?
simion_popescu: Meandrele concretului.
heraoc: Nu, dar sintem pe drumul cel bun.
poclea: Desigur
Maniero: No comment.
Care e telul vostru final?
simion_popescu: Integrarea in UE.
heraoc: Eu vreau sa nu mai fiu pe langa ci in Marea Loja.
poclea: World Domination, evident. Pe langa asta as dori ca echipa HT sa mareasca spatiul pentru PA-uri (limita aia de 500 de caractere pur si simplu imi sufoca creativitatea). A, si as vrea sa-mi iau si un gip.
Maniero: Fireste, acesta nu poate fi decat unul singur (strigati cu mine sa ne auda Masi): Woooooooorld Dominatioooooon !!!
Ticorosu: Mie imi place sa cred ca dominatia primordiala a literei asupra skill-ului. Caci la inceput au fost cuvantul, anuntul de presa si abia apoi Hattrick 6.6.2. Oricum, cred ca 6.6.3-ul va fi mai literar.”
NOTĂ. Acest text a apărut mai întâi pe Blogul Grupului Pahico şi reprezintă o discuţie purtată într-o perioadă foarte incipientă a ceea ce avea să devină ulterior Proza Arhiscurtă.
Ce poţi face cu 96 de lei într-un mall, dacă ai şi fiţe-n cap

Tricoul pe care îl poartă cu fală Ilarion. Cumpărat cu banii daţi de dl. Lică în cadrul unui experiment bizar. Sursa foto: tinar.ro
De-o vreme, Ilarion a uitat câţi ani are. Mai precis, îi place să se dea mai tânăr decât i-o arată buletinul. „Vârsta mi-o dă sufletul, nu ridul”, spune, şi dl. Lică râde de el: „Care din ele?”. Amândoi sunt de-o seamă, dar Ilarion, cum spuneam, se dă mai tânăr. Citește în continuare
Cârd de gâşte la poartă. Ieşiră

MFC. Cârd de gâşte la poartă. Ieşiră. Foto: Călin Hera (cu telefonul)
Mirodenul
De vrei să-ntâlneşti Catrenul,
Să-ţi iasă cu rima şmenul,
Să ţi se albească tenul
Să se bucure Edenul,
Trebuie să faci ca trenul,
Să se umfle abdomenul,
Să te strângă sutienul.
(Ăsta este Mirodenul).
Incredibilele întâmplări ale prietenilor mei, de care aflu graţie domnului Facebook
Înainte chiar de cafeaua de dimineaţă am făcut ceva ce rareori fac: am dat o tură pe la câţiva amici vechi, cu care nu m-am mai văzut de multicel. Aşa am ajuns la Daniel P. şi, ce mai tura-vura, vă las să citiţi ce şi cum i s-a întâmplat. Poate discutăm un pic dup-aia. Citește în continuare
Panait
Ploua cu bulbuci. Aşchiile de lemn se adunau una-n alta în glod. Curând, tumultul a rupt poarta de la şanţ şi dulăul lăţos, atras de chemările disperate ale puilor separaţi de cloşcă şi speriaţi de potop, a intrat, greu, în bătătură. Era lihnit. Când l-a văzut pe Panait s-a oprit. Din laţe-i curgea apă murdară. Panait a făcut un pas, dulăul şi-a arătat colţii, mârâind. O lovitură scurtă şi capul lighioanei a crăpat ca o ceapă roşie zdrobită de pumn.
– Ghioagă de stoler, şi-a zis Panait în gând.
Despre istoria cu omuleţul de aur
Cea mai complicată poveste pe care a trebuit s-o născocesc vreodată m-a marcat pe viaţă. Povestaşul face o pauză (calculată).
Erau oameni buluc, gata să-i linşeze pe cei care intraseră în joc (aşa mi se părea). Cineva îţi zicea un cuvânt şi tu trebuia să spui o istorie. Mi-a căzut plocon cuvântul lostriţă. Nici nu ştiam bine ce-i aia. Eram tânăr şi prost, dar cu tupeu. Am început să înşir ceva despre un omuleţ de aur care a căzut într-un râu de munte. Povestea mă captiva în timp ce o inventam.












