Instantaneu despre un instantaneu din tribunele Arenei Naţionale, la meciul Steaua-Ludogoreţ. Foto: Călin Hera (cu telefonul)
Probabil nedus suficient la meciuri prin Bucureşti*, n-am apucat să mă obişnuiesc cu unele lucruri, care mă deranjează. Mi-am amintit despre asta aseară, la meciul Steaua-Ludogoreţ. Am fost în tribune pe Arena Naţională.
Pe la şi jumate, când tribunele nu se umpluseră, am auzit întreg stadionul vuind. Se huiduia puternic, cu entuziasm, cu energie, dinamic. M-am prins târziu de ce: pe cub se difuzau imagini cu fani bulgari…
Următoarele huiduieli au venit, firesc, câteva minute mai târziu, atunci când galeria bulgarilor şi-a permis insolenţa de a-şi încuraja favoriţii, de a-şi striga bucuria cş se află pe ditamai Arena Naţională, în faţa celei mai iubite echipe din România.
Al treilea rând de huiduieli puternice, izvorâte din sufletele neînfricate ale steliştilor, s-a pornit atunci când pe ecranele aceluiaş cub au fost prezentaţi, unul câte unul, fotbaliştii echipei din Bulgaria.
Nu mai insist. Cel mai fluierat a fost fundaşul Moţi, ex-dinamovist, deci a meritat de două ori mai mulţi decibeli. Hamza a primit mai puţine huiduieli decât Latovlevici, poate fiindcă a fost mai puţin prezent în meci, deci nu a greşit atât.
O menţiune specială că tot am pomenit de Moţi, pentru cântecul care a animant cel mai mult tribunele, ceva cu “M..e Dinamo!”.
La începutul anilor ’90, a existat în România o revistă scrisă de studenţi, revista NU. Numele venea de la Napoca Universitară şi, tradus, era o negare a comunismului şi a tuturor tarelor sale. Prin investigaţiile, interviurile, opiniile exprimate, jurnaliştii de la revista NU s-au opus Partidului Comunist rebotezat, securiştilor, mitocanilor. Era o opoziţie intelectuală, ca să spun aşa, nu o huiduială. Când se spunea NU în revistă, se explica şi de ce, şi se prezenta şi DA-ul. Huiduiala noastră cea de toate zilele e însă altceva. E zgomot, ură, lipsă de civilizaţie, mizerie.
În rest, Steaua e cea mai iubită echipă din România. Într-un fel, Steaua e România, cu tot cu fanii ei, care pot reprezenta un foarte interesant grup sociologic numai bun de studiat de sociologii angajaţi de partidele cu candidaţi la prezidenţiale.
Text publicat într-o primă variantă pe dribling.ro
*Recunosc, meteahna era întâlnită şi la Hunedoara, dar mi se pare mai degrabă bucureşteană decât românească, dacă înţelegeţi ce vreau să spun
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns