Probabil nedus suficient la meciuri prin Bucureşti*, n-am apucat să mă obişnuiesc cu unele lucruri, care mă deranjează. Mi-am amintit despre asta aseară, la meciul Steaua-Ludogoreţ. Am fost în tribune pe Arena Naţională.
În părculeţ, cu gândul la ciorba de salată
Câţiva bunici stau la taclale ici, pe bancă. Câţiva nepoţei joacă şotron, colo. Părculeţul e atât de mic încât, dacă strănuţi la intrare, ţi se strigă „Noroc!” la ieşire. Sunt trei alei de-a latul şi una de-a lungul, bifurcată la mijloc, să ocolească fântâna arteziană. Samoilă vine vorbind la telefon. Lipăitul şlapilor se opreşte la arteziană, apoi o apucă pe bifurcaţia din dreapta. Copiii se dau la o parte, bunicii dau a se ridica, să meargă la masă şi fac semn către odraslele odraslelor. Se simte miros bun, de ciorbă de salată cu afumătură, dreasă cu smântână.