Câţiva bunici stau la taclale ici, pe bancă. Câţiva nepoţei joacă şotron, colo. Părculeţul e atât de mic încât, dacă strănuţi la intrare, ţi se strigă „Noroc!” la ieşire. Sunt trei alei de-a latul şi una de-a lungul, bifurcată la mijloc, să ocolească fântâna arteziană. Samoilă vine vorbind la telefon. Lipăitul şlapilor se opreşte la arteziană, apoi o apucă pe bifurcaţia din dreapta. Copiii se dau la o parte, bunicii dau a se ridica, să meargă la masă şi fac semn către odraslele odraslelor. Se simte miros bun, de ciorbă de salată cu afumătură, dreasă cu smântână.
19/08/2014
Ardeleanul la telefon. Smartphone
Din aparat se aud acordurile melodiei „Noi suntem români”. Samoilă caută butonul potrivit, îl apasă, apoi duce aparatul la ureche.
– No, servus, mă!
Samoilă vorbeşte tărăgănat şi tare la telefon, de parcă s-ar mira că aparatul funcţionează.
– No, nu ştiu. Băiatul pare sincer.
Apoi tace puţin, concentrat la ceea ce aude.
– No, bine, zice tare, să acopere un foşnet de tei.
Băiatul păşeşte legănat, parcă şi-ar cânta sau pur şi simplu i-ar face plăcere să fie împreună cu el însuşi.
– No, ciau, mai zice Samoilă, la final, apoi merge mai departe, cu o seninătate de pizmuit.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 