Din aparat se aud acordurile melodiei „Noi suntem români”. Samoilă caută butonul potrivit, îl apasă, apoi duce aparatul la ureche.
– No, servus, mă!
Samoilă vorbeşte tărăgănat şi tare la telefon, de parcă s-ar mira că aparatul funcţionează.
– No, nu ştiu. Băiatul pare sincer.
Apoi tace puţin, concentrat la ceea ce aude.
– No, bine, zice tare, să acopere un foşnet de tei.
Băiatul păşeşte legănat, parcă şi-ar cânta sau pur şi simplu i-ar face plăcere să fie împreună cu el însuşi.
– No, ciau, mai zice Samoilă, la final, apoi merge mai departe, cu o seninătate de pizmuit.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns