Portret al artistului la tinereţe, James Joyce, ediţia 1969. Foto: Călin Hera
Recitesc cu plăcere în această zvăpăiată lună august cărţulia lui Joyce (Portret al artistului în tinereţe), varianta tradusă de Frida Papadache, editura Univers, colecţia Globus, 1987 (ediţia a doua). Cartea a costat 13,50 lei şi sunt convins că tata a cumpărat-o „la pachet” cu cine ştie ce alte cărţi nevandabile, cum era obiceiul atunci. În 1987 eram în armată, deci nu îmi amintesc ziua în care tata a adus pachetul cu cărţi acasă.
Îmi face mai mare plăcere prima parte, a copilăriei, când autorul nu a vrut să facă prea tare pe deşteptul 🙂 şi a lăsat lumea să fie observată prin ochii copilului. Ulterior, când artistul a început să aibă idei, convingeri, să facă afirmaţii, a apărut impresia că autorul intervine deja prea mult în desfăşurarea evenimentelor, le coafează.
Dar îmi place. Îmi place şi că îmi sar în ochi cele două greşeli de tipar. Cea de la pagina 18 („I se părea că i-a crecut capul mare de tot.”) şi cea de la pagina 199 („Duminica era dedicată tainei Sfintei Treimi, lumea Sfântului Duh, marţea Îngerilor Păzitori…”). Mă întreb câte cărţi tipărite azi conţin doar două greşeli de tipar? Îmi amintesc cărţile de pe vremuri, care conţineau, la final, pagini de Erată, în care editorii atrăgeau atenţia asupra şi îi cereau scuze pentru greşelile de tipar din lucrare. Avea un farmec partea asta de lume offline.
Lasă un răspuns