
Vedere de la mare. Mă gândesc la tine în multe feluri foarte des. Foto: Călin Hera (mfc)
Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic

Vedere de la mare. Mă gândesc la tine în multe feluri foarte des. Foto: Călin Hera (mfc)
Dl. Lică a fost întotdeauna intimidat de doamnele cu coc. Când era mai tânăr, îi păreau bătrâne, distante şi severe. La a doua tinereţe, dl. Lică a constatat cu surprindere că aceleaşi doamne cu coc din tinereţea lui parcă îşi păstraseră vârsta de atunci şi, doi la mână, nu mai sunt nici atât de severe, nici distante. Unele au devenit aproape sexy, considering (cum se zice). Dar mai mult decât doamnele cu coc, pe dl. Lică îl intimidează domnişoarele tunse băieţeşte, numărul unu. Aşa l-a zăpăcit Fosta.
Se agita aproape de stabilopozii de pe faleza din Constanţa. Valurile erau mititele, deşi adia o briză care promitea. Numărasem opt nave de război în larg (venite pentru parada de Ziua Marinei, dar şi pentru a veni, a sta şi a transmite un mesaj, căci Marea Neagră e mică, iar unii o socot lac rusesc). Citește în continuare
Omul este copil, sugar, elev şi discipol. Aşa grăit-a Immanuel Kant într-o carte apărută în anul 1803. Vă prezint în continuare alte câteva idei introductive, urmând să revin cu poveţe foarte practice, pe care te miri să le afli la ditamai filozoful. Cum au fost, de pildă, cele despre alăptare!
Încă se mai citesc ziare tipărite! Lăsaţi-mă să mă iluzionez că domnul din fotografie chiar citeşte, chiar face asta în mod regulat şi, cine ştie, poate că îi va molipsi şi pe alţii. Deşi trecătorul de lângă el pare să fie nepăsător.

Vedere din Bucureşti. Începe curăţenia de toamnă. Mai uşor, aşa. Foto: Călin Hera (mfc)
E o zi mohorâtă azi, a şi plouat azi-dimineaţă când, dintr-un loc aflat în sudul Bucureştiului, s-a ridicat o dâră de fum, care s-a risipit apoi. Am amânat să scriu aceste rânduri, pentru că mi-e greu. Dar mă întorc în timp şi atunci totul se transformă.
Sorin Stanciu publică pe Facebook două fotografii însoţite de o scurtă explicaţie: „Mureşul meu sălbatic, atât de calm în astă seară”. Diacriticile îmi aparţin. Atât.
Prin lucrarea sa „Despre pedagogie” (1803), filozoful german Immanuel Kant oferă un adevărat ghid de creştere a copiilor, care conţine numeroase învăţături valabile şi astăzi. Eu am citit cu plăcere nedisimulată această lucrare, în metrou. Poate că tovarăşii de călătorie se vor fi uitat ciudat la mine: „ia uite la tipul ăla care mustăceşte citind Kant; tembel!” Citește în continuare
Am omis câte ceva în enumerarea de ieri: o carte surprinzătoare şi cu totul aparte. Este vorba de lucrarea „Despre pedagogie” a lui Immanuel Kant, apărută în 1803 (au am citit o traducere de Traian Brăileanu, apărută la Paideia în 2002. Lucrarea reprezintă notele unui curs ţinut de Kant la Universitatea din Konigsberg.
Cititorilor care încă n-au plecat, văzând aşa mare grozăvie, le spun: staţi oleacă! Citește în continuare
Vorbeam undeva despre cărţile citite astă-vară. În ceea ce mă priveşte, spuneam, norocul a fost uriaş, fiindcă, pentru a ajunge la birou, străbat oraşul, pe dedesubt, vreme de aproape o oră. Timp berechet pentru a da gata câteva cărţi care aşteptau de multicel să le vie rândul.
Spuneam atunci că am citit în ultima vreme: Truman Capote – Integrala prozei scurte, Mario Vargas Llosa – Visul celtului, James Joyce – Portret al artistului la tinereţe, Sartre – Zidul, Bertold Brecht – Povestiri din calendar, Cehov – Livada de vişini. Citește în continuare
Violonistul Remus Azoiței, laureat al ediției din 1999 a Concursului Internațional George Enescu, a declarat pentru organizatorii celei de-a XIV-a ediție a Concursului Internațional „George Enescu”, care are loc între 6 și 27 septembrie, că „fiecare moment în care un nou concurent din străinătate învață o lucrare de Enescu este o mare victorie pentru această țară.” Citește în continuare
Ilarion scrie, în secret, o carte. Uneori visează pagini întregi şi transcrie ce-şi aminteşte. Alteori vorbeşte în gând cu personajele sau cu nevastă-sa. Seara cade lat într-un somn tip „butuc”, iar dimineţile se trezeşte cu poftă de scris. S-ar duce să scrie, dar parcă n-ar deranja-o pe nevastă-sa. Mai bine o ia în braţe – până când ea îl împinge („Lasă-mă să respir!”). Cartea lui Ilarion va fi una mare, groasă, cu coperţi cartonate. Dacă ar exista şi i-ar trânti-o nevasă-sa în cap, l-ar durea.
Circulă pe Facebook o leapşă cu care cred că am avut de a face şi în perioada de aur a bloggeritului la români. Dar cum m-a prins într-o pasă bună şi cum cel care m-a provocat e nimeni altul decât, răspund aici care sunt cele zece cărţi care mi-au plăcut şi, eventual, m-au influenţat, de la începuturile mele de cititor şi până în prezent. Citește în continuare

Războiul sfârşitului lumii, de Llosa, apărută la editura Dyonisos în 1992, cea mai plină de greşeli de tipar carte ever!
Scriu azi, fără plăcere, despre cele mai multe greşeli de tipar ever, întâlnite, culmea, într-o ediţie ratată a uneia dintre cele mai bune cărţi scrise vreodată. Citește în continuare