
Ger și zăpadă în parcarea dintre blocuri. Foto: Călin Hera (mfc)
Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic

Ger și zăpadă în parcarea dintre blocuri. Foto: Călin Hera (mfc)
Vedere din București. Iarna văzută de la etajul șase. Foto: Călin Hera
Între două gânduri, o privire aruncată iernii, pe fereastra de la etajul șase. Clădirea Leu. Citește în continuare
Primul film cu nominalizare la Oscar văzut de mine este, o spun din capul locului, modest. Povestea e previzibilă și are happy-end (îi rog să mă scuze pentru această dezvăluire pe cei care aveau dubii). Joy rămâne un film cu Jennifer Lawrence și cam atât.
Am un mesaj pentru gândacul puturos: chiar dacă pare mai cool să te muți la oraș, până la urmă o încurci, departe de locurile natale. Citește în continuare
Mergeam în urmă cu patru ani la o lansare de carte specială. Și lansarea, cu muzică de cea mai bună calitate, live cu Walter Dionisie, cu picturi și o atmosferă creativă, la Sala Palatului, și cartea Apa de ploaie, scrisă de una din poetele mele preferate, Anca Oprescu (azi Dionisie), al cărui blog l-am descoperit cu bucurie și pe care l-am frecventat cu drag.
… Și atunci îi spunea vino și ea nu venea, nu știu de ce. Nu dispera, până la urmă va veni, unde să se ducă, dar ea nu venea. Treceau zile, săptămâni. Și din când în când îi spunea vino și ea nu venea. Până într-o zi când ea a venit, din cine știe ce capriciu, așa cum au câteodată femeile. Iar el era acolo, ca de fiecare dată. Dar, într-un fel, nu era. Nu mai era el, cel care așteptase. Se transformase. Plecase puțin. Dar nimeni nu și-a dat seama.
Cei mai mari dușmani ai lui Mihai Eminescu au fost comuniștii. Din nevoia de a glorifica pe cineva din trecut și fără urmași cu cine știe ce pretenții, i-au folosit scrierile sociale și naționaliste și au lătrat în difuzoare versuri minunate repetate până la silă și saturație. Subiectul Eminescu a fost practic nelipsit la examene de treaptă, bacalaureat, admiteri la Litere. Cum să-l îndrăgești într-adevăr atunci când îți este băgat cu sila pe gât? Răspunsul e lectura calmă, degrevată de prejudecăți. Dar cine are timp de asta? Citește în continuare
Cea de-a 88-a ediție a Premiilor Oscar a intrat de azi în linie dreaptă, odată cu anunțul oficial privind nominalizările din acest an. Fără surprize, cu un film-vedetă, „The Revenant”, care a împușcat 12 nominalizări. Din păcate, „Aferim!” nu se află printre filmele nominalizate (avem însă un actor, Levente Molnar, aflat pe afișul lui „Son of Soul”). Dar hai să vedem lista completă a nominalizărilor, alături de promisiunea mea de a vedea cât mai multe și de a scrie ce părere am, așa cum am mai făcut-o cu filmele de Oscar.
Mi-a scris Nabila. Un mesaj scurt, percutant, tradus conștiincios prin Google Translate. Uneori mă fascinează aceste mesaje-spam. Ele ar trebui să agațe oameni. Să-i determine să intre în vorbă. Să ofere adrese poștale, conturi, PIN-uri. Pe vremuri, erau prințul african, ministrul tunisian, chinezul ori celebrul Bună ziua dragi de pe Facebook. Acum este Nabila. Abdel Nabila. Citește în continuare
Ziua aceea în care îți înveți fiul să schieze. Așa ceva nu se poate uita.
P.S. Abia aștept să vă văd fotografiile de la Miercurea fără Cuvinte.

Fotografia lui Emil Brumaru. Sursa: Wikipedia
Recidivez, vă trimit din nou și din nou, încă o dată și încă o dată, pe pagina de Facebook a poetului Emil Brumaru, unde crește poezia, se face sub ochii noștri. Faceți-vă obiceiul de a-l vizita pe poet măcar o dată pe zi, ca să citiți cele mai noi poezii brumariene, amintirile lui, gândurile lui, să vă luați porția de literatură. Doar ca să vă fac poftă, redau mai jos câteva rânduri despre o amintire legată de copilăria de la Belcești. Citește în continuare
Unul dintre cei mai activi oameni de pe Facebook, zona frecventată de mine (aka grupul celor 5000 de prieteni ai mei), este poetul Emil Brumaru. Postează aproape zilnic poeme, uneori mai multe pe zi. Face asta în special noaptea, căci de multe ori n-are somn. Citește în continuare
În fiecare dimineață își zicea că azi va fi mai bine și pleca așa, optimist, de acasă. Își vedea de treabă, mânca un sandwich la prânz, venea acasă, mai așeza un scaun, mai ștergea praful, uda florile, pregătea cina și aștepta cu încredere. Se făcea seară, lasă-mă acum, sunt obosită, mă doare capul, dă-te mai încolo că n-am loc, iar dimineață, în timp ce-i pregătea cafeaua, se gândea că azi va fi mai bine, n-are cum să nu.
Vă invit să participați la Miercurea fără Cuvinte. Este suficient să postați pe blogul vostru o fotografie sau un grupaj de fotografii și să aduceți linkul postării în tabelul de mai jos*. M-aș bucura să scrieți și câteva cuvinte la comentarii. Restul e distracție și, după cum ziceau strămoșii noștri, dacii, friendship. Have fun!
Citește în continuare
Nu uitați! Mâine reîncepe Miercurea fără Cuvinte! Îi mulțumesc încă o dată prietenei noastre Carmen pentru ideea devenită tradiția de miercuri, pentru faptul că ne-a făcut dependenți și fiindcă mi-a acordat onoarea de a duce mai departe această frumoasă ștafetă. Citește în continuare
Când era copil, dl. Lică abia aștepta să se facă mare, ca să stea treaz toată noaptea, ca părinții și unchii lui. Când s-a făcut mare, a trecut prin toate fazele: chefuri beții, revelioane în gașcă (dl. Lică era tipu’ cu chitara), revelioane romantice, după care a urmat dorința de a se băga în pat cât mai repede. Citește în continuare
Domnișoara zgribulită are la capătul celălalt al curelușei un cățel alb, cu părul încâlcit, ai cărui ochi sunt și mai neobosiți (la fel este codița îmbârligată). Domnișoara zgribulită are o bentiță roșie, care-i ține strâns părul, să nu-i dea în ochi. Are ochii mai negri decât cearcănele cândva abia schițate. Are cizme până sub genunchi și ciorapi mov. Are nevoie de zece plicuri. De care?, întreabă femeia de la ghereta pe care scrie Xerox. De-alea mici, pentru șpagă. Citește în continuare