Poetul Emil Brumaru (cu o ceașcă de cafea în mână). Sursa: Facebook/Gabriela Bujor
Unul dintre cei mai activi oameni de pe Facebook, zona frecventată de mine (aka grupul celor 5000 de prieteni ai mei), este poetul Emil Brumaru. Postează aproape zilnic poeme, uneori mai multe pe zi. Face asta în special noaptea, căci de multe ori n-are somn.
Emil Brumaru, care a ținut un blog despre care v-am mai vorbit, hobbitul (unde n-a mai postat din 9 august 2014), iar acum comunică zilnic via Facebook. Dă share la o mulțime de lucruri, care îl impresionează la un moment dat. Scrie frenetic, își amintește, visează, transcrie, mărturisește.
E așa multă viață pe pagina de Facebook a lui Emil Brumaru și este atât de incredibilă ocazia de a fi contemporan cu aceste scrieri, multe împlinite aproape sub ochii mei (uneori avem insomnii* la aceleași ore), încât nu pot spune decât „mulțumesc”. Îndemnându-vă să fiți martori ai poeziei.
Emil Brumaru, pe Facebook: „În scris întineresc”
Într-o perioadă în care se dezbate în fine frenezia așa-ziselor cărți scrise de așa-ziși scriitori în pușcărie, ca să-și reducă din pedeapsă, Emil Brumaru este omul care, scriind, întinerește. În momentele niciodată destule în care scrie, e mai tânăr, are mâna mai sigură (chiar dacă mai tastează uneori aiurea, pentru că îi lipsește „mișcarea fină” – „degetul atinge ușor și clapeta alăturată sau chiar alta„)
„Îmi lipsește mișcarea fină (…) povestea cu mișcarea fină se observă și la tastat, mereu trebuie să corectez cuvintele, degetul atinge ușor și clapeta alăturată sau chiar alta! În scris întineresc…” (Emil Brumaru)
Emil Brumaru: „Aș scrie ceva, mereu pofta de a scrie…”
Mărturisirea de mai sus e mai complexă, face parte dintr-o postare care s-ar putea intitula Ce-aș scrie acum într-un jurnal?, text în care poetul vorbește despre insomniile lui („Mă scol la ora 2 noaptea. Credeam că e măcar 4.”), despre cafelele, cu lapte!, pe care le bea, activități zilnice, poeziile pe care le scrie, le gândește, le scrie, le gândește, le visează, le scrie.
„Pun la punct o poezie schițată fugar aseară. O postez (…) Încep a doua poezie direct pe computer. Cumpăr lapte și pe stradă, în cap, continui poezia. Postez (…) Aș scrie ceva, mereu pofta de a scrie…” (Emil Brumaru)
Emil Brumaru: „Îmi plac telefonistele țicnite”
„În scris întineresc”, spune Emil Brumaru, după care lasă să curgă cuvinte după cuvinte după cuvinte în care ne spune, nouă, cititorilor lui, ce femei îi plac.
Şi vorbește despre frumusețea, senzualitatea, farmecul, misterul feminin, de-a valma, o poezie care se autogenerează (vă las plăcerea să o citiți la locul faptei, pe pagina de Facebook a poetului, căreia vă sfătuiesc să îi dați Like, Follow, See first etc.).
Redau doar ceva mai mult de 30 de cuvinte (mai precis, 36) din cele 128 în care trece în reviste mai multe categorii de femei care ți-ar putea trece prin cap. Misogin, ar putea spune unele feministe, genial, ar zice aceia care văd că Emil Brumaru e doldora de poezie, mustește a literatură, se bucură să trăiască și întinerește scriind.
„Îmi plac fițele, botanistele, tutele, fufele ce-și protejează mufele, curvele de lux, dar și cele mai ordinare, muistele de geniu, telefonistele țicnite, mămicile rele de muscă, puștoaicile care citesc Cioran și plesnesc de buci și țîțe…” (Emil Brumaru)
Călin Hera. PA-uri şi mirări 