În fiecare dimineață își zicea că azi va fi mai bine și pleca așa, optimist, de acasă. Își vedea de treabă, mânca un sandwich la prânz, venea acasă, mai așeza un scaun, mai ștergea praful, uda florile, pregătea cina și aștepta cu încredere. Se făcea seară, lasă-mă acum, sunt obosită, mă doare capul, dă-te mai încolo că n-am loc, iar dimineață, în timp ce-i pregătea cafeaua, se gândea că azi va fi mai bine, n-are cum să nu.