Fotografia lui Emil Brumaru. Sursa: Wikipedia
Recidivez, vă trimit din nou și din nou, încă o dată și încă o dată, pe pagina de Facebook a poetului Emil Brumaru, unde crește poezia, se face sub ochii noștri. Faceți-vă obiceiul de a-l vizita pe poet măcar o dată pe zi, ca să citiți cele mai noi poezii brumariene, amintirile lui, gândurile lui, să vă luați porția de literatură. Doar ca să vă fac poftă, redau mai jos câteva rânduri despre o amintire legată de copilăria de la Belcești.
„Aş fi vrut să scriu în aşa fel, încît fiecare cuvînt, auzit (mai ales cel şoptit…) să-şi lase ultima silabă pe pat, moale, ameţită, sfîrşită într-un abandon plin de promisiuni şi împliniri tainice, pătînd aşernuturile în lumina copleşitoare a după amiezii de atunci, din copilărie… Mama, la vreo 35 de ani, răbdătoare, mare, albă în capotul lejer, verde, mă momea mereu să dorm în timpul zilei, măcar un sfert de oră. Se culca lîngă mine, îmbietoare, deja aţipită, învelindu-ne pe amîndoi cu un cearceaf subţire… Se auzeau, de afară, acarii (Bujoreanu şi Munteanu), înjurînd domol, ca într-un descîntec infinit, duios aproape, folsind cele mai grele vorbe, da, boscorodind àcele (macazele!); neunse cu păcură cînd trebuia, se înţepeneau, duceau trenurile halandala pe linia secundară… O, dar pe cine nu înjurau ei!?” (Emil Brumaru)
Emil Brumaru: „Dar cu cel mai straşnic năduf înjurau o fîntînă seacă”
„Dar cu cel mai straşnic năduf înjurau o fîntînă seacă”, scrie ceva mai jos Emil Brumaru. Citiți, vă rog, acestă amintire frenetică despre înjurăturile celor doi angajați ai stației CFR pe care o conducea tatăl poetului. E poezie, e literatură pură.
NOTĂ. Zilele trecute vă recomandam să aflați ce femei îi plac poetului care în scris întinerește.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 