Mascotă simpatică la baza pârtiei Kalinderu din Bușteni, amintire dintr-o vacanță de iarnă grozavă. Foto: Calin Hera
read more »
13/01/2016
Ziua aceea în care îți înveți fiul să schieze (MfC)
Vedere din Bușteni. Mascotă la baza pârtiei Kalinderu. Foto cu telefonul: Călin Hera
Ziua aceea în care îți înveți fiul să schieze. Așa ceva nu se poate uita.
P.S. Abia aștept să vă văd fotografiile de la Miercurea fără Cuvinte.
read more »
09/03/2011
Eu iubesc Busteni. Si altele
Fotografie făcută la Busteni, pârtia Kalinder, în data de 4 februarie 2011, cu ocazia inaugurării „parcului de distractii”. FOTO: Călin HERA
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
Am păstrat fotografia asta aproape o lună înanite să v-o arăt. Cred că era mai bine s-o postez atunci când am făcut-o, dar, deh.
Ideea e, v-ati prins, că uneori se bagă bani cu ghiotura (nu stiu câti si nici nu cred că o să mă strofoc să aflu) pentru idiotenii. Nu mă întelegeti gresit: parcul de distractii de la pârtia Kalinder e ok si, în orice caz, e mai mult decât nimic. N-am nicio problemă nici cu faptul că Elena Udrea a fost mot la deschiderea oficială si nici cu acela că momentul a fost pregătit anume s-o perie pe duduie.
Ceea ce mă indispune (si n-ar trebui) e tâmpenia, incultura, snobismul. Dacă orasul Busteni ar fi avut norocul să se numească Sinaia sau să aibă orice alt nume „articulat”, atunci enormitatea din mesajul englezit prosteste ar fi avut sens, ar fi sunat româneste. Asa, însă, nu sună nicicum, decât ridicol. Si e păcat. De banii nostri, desigur.
NOTĂ. O fotografie aproape din acelasi unghi, dar totusi diferită, dincolo 😉
12/07/2010
Crucea de pe Caraiman luptându-se cu ceaţa
Am revenit la Buşteni. De data asta n-a mai plouat; au fost doar nori, care s-au spart la un moment dat. Am făcut câteva fotografii. Vă arăt trei. Care vă place?
Marcaje turistice la baza Bucegilor
Crucea de pe Caraiman, luptându-se cu ceaţa
Pâlc de vile la liziera pădurii. Mi-ar plăcea să stau acolo.
02/07/2010
Până la Buşteni şi înapoi
Am ajuns azi dimineaţă. Erau ceva nori, ceva cer senin.
La plecare, am oprit la un moment dat şi am făcut o fotografie
Pe drum, cred că după Băicoi, m-am oprit iar, să fotografiez în urmă. M-a plouat
Penultima oară am oprit să fotografiez Ploieştiul. Sau cerul, nu ştiu prea bine. Ultima oară am oprit să cumpăr un pepene, la Tâncăbeşti, cu 1,5 lei kilu.
11/12/2009
Dor de zăpadă
În fiecare seară, de-o vreme, când ies de la birou, adulmec aerul, doar-doar simt miros de zăpadă. Dar aerul din Bucuresti nu-mi oferă asa ceva, nu încă, desi a trecut deja Sfântul Nicolae. Am memoria aerului de la Râusor, unde-mi petreceam mare parte din zilele de iarnă în care nu trebuia să stau în Hunedoara (vacante, duminici). Parcă respiram zăpadă. Îmi bucuram nările si plămânii (având grijă să nu-i răcesc). Era ca si cum as fi inventat o ninsoare înăuntrul meu.
Acum, mi-e dor de zăpadă. Si copiilor mei le e. Diferenta e că ei încă n-au apucat să o trăiască deplin. Lor e e dor mai mult din povestile mele… Iată ceva la care trebuie să lucrez. O idee de pus în Planul de Anul Nou.
Copiii mei, la baza pârtiei Kalinderu din Busteni, în iarna anului 2009
