Soarta sărutului (kitsch-ul zilei)
Palatul CEC, văzut de pe terasa Carului cu bere

Vedere din București. Palatul CEC, văzut de pe terasa Carului cu Bere. Foto (cu telefonul): Călin Hera
A sta la o bere liniștită. într-o după-amiază oarecare. La Caru cu Bere. A privi de-a lungul trotuarului spre Palatul CEC. A fi și a te bucura. Modest și încrezut totodată. A asculta vorba turiștilor străini, care știu că, dacă au ajuns în București, trebuie musai să Caru cu Bere. A simți bucureștenște. A-ți aminti o altă bere simplă, gustoasă, din alt timp. A simți zidurile vechi. A te bucura. (întrucâtva) A fi.
Cum aleargă Aeul
Ane Brun sau ce naște dintr-un cântăreț de jazz și o pianistă
Ce se poate întâmpla atunci când, undeva prin Norvegia, se întâlnesc un avocat care cântă jazz și o pianistă? Se poate întâmpla un lucru bun. Așa aș defini-o pe Ane Brun, fiica celor doi: un lucru bun. În vârstă de 39 de ani, Ane Brun, născută Brunvoll, cântă atât de bine încât le aduc mulțumirile mele părinților ei – că au crescut-o într-un mediu care a ajutat-o să facă muzică (Ane are o soră, Mari Kvien Brunvoll, ea însăși cântăreață, și o alta, Bjørn Brunvoll, artist fotograf; o familie de artiști așadar.).
Dl. Lică, acum într-o nouă lumină
Dl. Lică este obosit. A șofat fără oprire trei ore prin ploaie și întuneric, după o zi densă la birou. Vrea să ajungă mai repede, cât mai repede, dar simte că trebuie să treagă un pic pe dreapta, să se dezmorțească, să respire aerul curat al nopții, să bea o cafea. Oprește în parcarea motelului, care strălucește în noapte de parcă banda led care împodobește forma bizară amplasată la intrarea în parcare anume fusese pusă acolo, să-i atragă domnului Lică atenția.
Castelul Corvinilor, o alternativă OK la bețiile de 1 Mai de la mare

Vedere din Hunedoara. Castelul orașului, orașul castelului. Foto: Remus Suciu
Dacă aveți chef și de altceva în afară de tradiționalele beții de 1 Mai de la mare, luați în calcul un eveniment interesant, care se va desfășura într-un loc cu adevărat fain: Castelul Corvinilor din Hunedoara (care, în vremea copilăriei mele, se numea Castelul Huniazilor). Nu e vorba doar de o vizită la castel, deși nici aceea nu e de colo, ci de un eveniment dublu: Dracula Festival şi Târgul European al Castelelor (1-3 mai, Hunedoara). Preferatul meu e Marele Turnir, dar nu m-aș da înapoi nici de la premiera unui documentar artistic aşteptat de iubitorii istoriei medievale şi ai filmelor fantastice gen Game of Thrones – „Istorii despre Vlad Voievod Drăculea”.
A doua carte cu magnolii
E pretențios spus Carte cu magnolii, dar n-am găsit altă rimă. Adevărul e că, la fel ca toate lucrurile bune din viață, și magnoliile își scutură la un moment dat petalele. Trăiesc puțin florile de magnolie, dar nu degeaba. Existența lor e filosofie pură. Sunt primele care izbucnesc și o fac spectaculos. Bucură. Iar atunci când își scutură petalele, aștern.
Afișul Festivalului Filmului European, ediția 2015
Festivalul Filmului European 2015 (ediția a 19-a) are afiș oficial, de observat deocamdată prin centrul Bucureștiului. Evenimentul se va desfășura în perioada 7-14 mai în București (deschiderea de Gală va avea loc la Cinema Pro) și va continua în patru orașe din țară, astfel:
Povestea Magicianului negru-alb în profunzime rămâne misterioasă

Vedere din București. Inscripția despre Magicianul negru-alb în profunzime, acoperită acum de afișe. Foto cu telefonul: Călin Hera
Magicianul negru-alb în profunzime rămâne un mister de care eu mă declar învins (deocamdată!). Postam în urmă cu mai bine de trei săptămâni o fotografie din seria Vedere din București reprezentând ”un incitant text scris pe zid, la baza unei clădiri de la intersecţia Căii Moşilor cu Bulevardul Pache Protopopescu”.
Bloc lipit de un monument istoric (casa lui Take Ionescu)

Vedere din București. De casa care i-a aparținut lui Take Ionescu a fost lipit un bloc. Foto cu telefonul: Călin Hera
Pe vremuri, atunci când îți dădeai întâlnire cu cineva numeai locul după crâșma cea mai apropiată (ceasul de la Universitate era o excepție). Azi, te referi la Mecuri. Așadar, ca să ajungi la fosta casă a lui Take Ionescu, trebuie să treci ușor printre KFC și Mecul din Romană. Strada Take Ionescu 25.
Până la cutremurul din 1977, era strada dintre blocurile Leonida și Casata, construite în anii 30. Lipită de blocul construit pe ruinele Casatei, se află încă în picioare, netulburată de seismul teribil din urmă cu 37 de ani, casa lui Take Ionescu.
Tigri, pantere, lei și leoparzi între blocuri, în mijlocul orașului

Vedere din București. Tigri, pantere, lei și leoparzi printre blocuri, în centrul Capitalei. Foto cu telefonul: Călin Hera
Dl. Lică în Mica Împărăţie a Magnoliilor

Vedere din Bucureşti. Regina uşor trecută din Mica Împărăţie a Magnoliilor. Foto cu telefonul: Călin Hera
S-a trezit sub arbust dintr-o dată. Să ne înţelegem: nu a fost teleportat sau ceva de genul ăsta. Dar pur şi simplu a realizat că se află în Împărăţia Magnoliilor atunci când era deja acolo.
Vedere din Bucureşti. La picnic în parc, de Paşte
Unul dintre cele mai faine mesaje de Paşte (pe Facebook)
Unul dintre cele mai faine mesaje de Paşte ale prietenilor mei de pe Facebook a fost postat sâmbătă de Cristian Ştefănescu.
Dl Lică merge la piaţă înainte de Paşte
Domnului Lică îi place să meargă la piaţă, să se plimbe printre tarabe, să compare preţuri, să intre în vorbă cu oamenii. Uneori, pleacă acasă fără să cumpere nimic, păstrând însă imaginea, mirosul – uneori gustul pieţei. „Te invidiez”, i-a spus odată Mişu, plecat de zece ani din ţară. Mişu are nostalgii, iar dl. Lică îi povesteşte uneori cât mai e ceapa verde, cât s-au făcut cartofii, mărarul, pătrunjelul sau leuşteanul. „Aproape au dublat preţurile cu două zile înainte de Paşte”, a constatat dl. Lică. „Cerere şi ofertă”, a răspuns Mişu, cu înţelepciunea celui care, desigur, ştie cum e treaba cu capitalismul.
Dl. Lică vizitează un magazin virtual (P)
Dl. Lică, sufletist cum îl ştim şi foarte sensibil, vrea să-i facă o surpriză micuţului Rareş, nepotul în vârstă de patru ani al lui Tanti Anişoara. De ce i-o fi picat cu tronc prichindelul, asta nu ştiu. Ceea ce am aflat este că dl. Lică l-a întrebat într-o zi de joi pe Ilarion dacă fiu-său, Sebi, e acasă. Erau în faţa blocului, lângă locul de joacă, sunt nişte bănci acolo. „E”, a răspuns laconic Ilarion, apoi l-a chemat pe băiat. „Sebi, fiule”, a zis dl. Lică, „vreau să cumpăr o tricicletă pentru copii, dar nu ştiu unde să mă duc. Zilele astea e plin de iepuraşi prin magazine, că vine Paştele, şi mie nu-mi plac iepurii”.
Falstaff, de la Opera bucureşteană în Opera Magazine
Îl ştiu pe Alexandru Pătraşcu de vreo doi ani, cel mult, l-am întâlnit faţă în faţă o singură dată, undeva prin Primăverii (a vorbit aproape numai el), dar am citit cu nesaţ mare parte din scrierile lui de pe blogurile Despre demnitate, Despre operă, Stabat Mater România, Adevărul şi am scris de câteva ori despre el. Am spus, de când l-am cunoscut, că este unul dintre cei mai buni jurnalişti culturali din România, probabil cel mai bun atunci când vine vorba despre operă, deşi meseria lui e alta (sau poate tocmai de aceea, pentru că la el e vorba de pasiune).
Concurs pentru tineri jurnalişti
Douăzeci de zile prin Balcani, împreună cu unii dintre cei mai promiţători jurnalişti ai momentului, o tabără de creaţie jurnalistică itinerantă, iată o provocare la care nu ştiu cine ar putea rezista! Despre ce este vorb, aşadar?

















