Domnului Lică îi place să meargă la piaţă, să se plimbe printre tarabe, să compare preţuri, să intre în vorbă cu oamenii. Uneori, pleacă acasă fără să cumpere nimic, păstrând însă imaginea, mirosul – uneori gustul pieţei. „Te invidiez”, i-a spus odată Mişu, plecat de zece ani din ţară. Mişu are nostalgii, iar dl. Lică îi povesteşte uneori cât mai e ceapa verde, cât s-au făcut cartofii, mărarul, pătrunjelul sau leuşteanul. „Aproape au dublat preţurile cu două zile înainte de Paşte”, a constatat dl. Lică. „Cerere şi ofertă”, a răspuns Mişu, cu înţelepciunea celui care, desigur, ştie cum e treaba cu capitalismul.
NOTĂ.
Am făcut aceste fotografii gândind să le arăt prietenilor mei din cele zări. Pieţele bucureştene sunt aşa şi aşa; cu cât le vizitezi mai rar, cu atât sunt mai faine – în imaginaţie.
Ţăranii din pieţe sunt tot mai puţini; vânzătorii de legume şi fructe, din ce în ce mai mulţi. Dar tot se mai întâmplă să găseşti câte o frunză cu gust.
În plus, îndeplineşti un ritual.