Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici.| Mersul lucrurilor |… la A venit PArza | |
| Calul moralist | mee… la Solidar cu cel mai bun prieten… | |
 | La Odeon! | Despre O… la Dacă Pergolesi ar fi avut… |
| PAct | meetSun.ro la Votaţi statuia preferată |
Vedere din Bucureşti. Tarabă cu mărţişoare în Piaţa Romană, de unde aflăm că avem de a face cu un „brend” naţional. Foto cu telefonul Călin Hera
Îmi amintesc vremurile străvechi (dinainte de 1989) când cumpăratul şi oferitul mărţişoarelor era o datorie de onoare, un ritual, o bucurie chiar.
Lansarea cărţii mele, la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Foto: Remus Suciu
Ce-aţi făcut în ultimii cinci ani? Întrebarea, zbierată la un miting din prima parte a anului 1990, a marcat viaţa publică a acelor vremuri. Chestionarea în cauză venea să lămurească publicul în legătură cu activitatea recentă a celor care doreau să ajungă cu degetul arătător pe unul din butoanele puterii politice într-o Românie descotorosită de regimul Ceauşescu, în care se insinuau perfid comunişti din eşalonul al doilea. Trecând peste anecdoticul anilor originari ’90, întrebarea „Ce-aţi făcut în ultimii cinci ani?” e bine de pus măcar o dată pe cincinal. Celorlalţi şi nouă înşine deopotrivă. Căci, pusă cum trebuie, această întrebare ne poate surprinde – oferindu-ne răspunsul la alta: „Ce veţi face în următorii cinci ani?”
Vedere din Bucureşti. Palatul de pe strada Agricultori 3-5. Foto cu telefonul: Călin Hera
Am trecut adeseori pe strada Agricultori, colţ cu Pache, Mătăsari (în trecut eram hoinari). Scuzate fie rimele. Adevărul e că abia zilele trecute am observat în ce paragină se află un pălăţel, ca să nu-i spun palat, aflat la nr. 3-5. Nu îţi trebuie prea multă imaginaţie ca să vezi frumseţea trecută şi grandoarea de altădată a clădirii pe care pare că toată lumea abia aşteaptă să o vadă dărâmându-se (preferabil înainte de primul cutremur major).
Tudor Giurgiu, ambasadorul onorific al Festivalului Filmului Europan 2015. Sursa: tudorgiurgiu.ro
Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie îmi dor de Festivalul Filmului European (ajuns la ediţia a 19-a). Dar mai e un pic: trei luni şi un pic. În perioada 7-14 mai vor fi proiectate peste 40 de filme în Bucureşti (Cinema Pro, Studio, Elvira Popescu) şi, ulterior, în câtva oraşe din ţară – dar deocamdată e o supriză care sunt acelea. Ca și anul trecut, accesul la proiecții va fi liber.
Vedere din Bucureşti. O intersecţi oarecare într-o oarecare dimineaţă senină de februarie. Foto cu telefonul: Călin Hera
Angela Filote, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România. Sursa: freedomhouse.ro
Faza iniţială a programului „Bursele europene: jurnalişti în dialog” 2015, derulat de Reprezentanţa Comisiei Europene, Freedom House şi Mercury360 Communications, se apropie de final. Mai aveţi trei zile la dispoziţie pentru a vă înscrie în concurs maximum două articole, analize, reportaje ori postări realizate și publicate în anul 2014, în care ați abordat tematica europeană.
Blogul lui Zolty din Bogata, judeţul Cluj
Zolty are 40 de ani. S-a născut şi a trăit în Bogata, judeţul Cluj, localitate pe care a părăsit-o pentru mai multă vreme doar în timpul studiilor, la o şcoală specială din Jucu. Nu ştie precis de unde vine boala lui (distrofie musculară congenitală); i s-a spus că ori e ceva genetic, ori ceva cauzat de un vaccin greşit administrat pe când avea nouă luni. Cert e că, de când se ştie, are nevoie pentru a se deplasa de un scaun cu rotile sau, mai nou, de un cărucior electric. Am stat de vorbă cu el la telefon.
Coperta programului Falstaff (ONB), r. Graham Vick
A venit şi premiera de la Opera Naţională Bucureşti (Falstaff, în regia lui Graham Vick). Am citit o cronică foarte bună (unde altundeva decât?) pe site-ul Despre operă – recomandată atât celor care au fost la premieră cât şi celor care nu au apucat încă să vadă spectacolul.
„Un purcel verde de dimensiuni uriașe, vegetal și artificial, pârțâie confetti peste o adunare de oameni costumați caraghios, veniți să celebreze o nuntă. Asta este o imagine pe care n-o voi uita multă vreme. Eu unul mi-o voi aminti cu mare amuzament. A fost o seară în care m-a pufnit râsul mereu și la capătul căreia m-am emoționat contemplând un final în care bătrânețea ajunge la limita cea mai de jos a ridicolului, iar viața își reia ciclul obișnuit, prin căsătoria lui Fenton cu Nanetta. Așa de bătrâni și de ridicoli vom ajunge și noi, cel mai probabil. Și vom privi totuși cu o înțelepciune salvatoare cum tinerii o iau de la capăt, la fel ca noi, fără să fi învățat nimic din experiența noastră. Privită așa, viața este o comedie nebună.
La fel ca orice comunitate, și publicul de operă se împarte în tineri și bătrâni. În special la operă, publicul bătrân este mai numeros decât proporția sa demografică. De aceea, aseară au fost spectatori scandalizați de regia modernă a lui Graham Vick.” (Alexandru Pătraşcu, Despre operă)
Scenă din Whiplash
Pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele, Bela Karoly a fost antrenorul Nadiei Comăneci şi a generaţiei sale de incredibile campioane la gimnastică din anii ’70 – ’80. S-a spus că performanţele incredibile ale elevelor sale, nişte fetiţe zglobii pline de muşchi şi disciplină, s-au clădit pe un regim de viaţă (şi de antrenamente) aproape de dresaj. Şcoala românească de gimnastică Octavian Bellu – Mariana Bitang a urmat, cel puţin în prima parte, metodele spartano-karolyane, iar România a contat constant în marile concursuri de gimnastică internaţionale.
Tatăl şi copiii, imagine din filmul Boyhood (2014). Sursa: imdb.com (printscreen)
Cele mai mari aşteptări pe care le-am avut atunci când m-am aşezat confortabil pentru a vedea Boyhood (2014, regia Richard Linklater, 2 ore şi 45 de minute) vizau posibilele răspnsuri la întrebarea cine e mai tare, viaţa sau machiajul? Înclinam să pariez că viaţa, dar orişicât, trebuie să rămânem ancoraţi în prezent, în cuceririle tehnico-ştiinţifice, care nu cunosc margini. Deci, problema rămânea deschisă.
Sursa: telegraph.co.uk (printscreen)
Cică s-au înţeles să se bată în 2 mai 2015 la MGM Grand, Las Vegas. „Bunicii” Floyd Mayweather (37 de ani, 47 de victorii, din care 26 prind KO, nicio înfrângere) şi Manny Pacquiao (36 de ani, 57 de victorii, din care 38 KO) vor urca în ring pentru o bursă de 250 de milioane de dolari.
Vedere din Bucureşti. Noua librărie Cărtureşti, strada Lipscani. Foto (cu telefonul) : Călin Hera
Cred că nu e blogger bucureştean care să nu fi fotografia noua librărie Cărtureşti, cea deschisă recent pe strada Lipscani. Asta ca să nu pomenesc de feisbuchiştii mari şi mici. Cel puţin asta a fost impresia mea atunci când am dat o raită pe acolo.
Vedere din Bucureşti. Pod peste râul Dâmboviţa cu cer senin şi groapă în asfalt. Foto cu telefonul: Călin Hera (mfc)
Lampioane. Sursa: wuxing.ro
Ilarion stă cu capul în mâini şi crede că nu-l vede nimeni. E ca un copil care se ascunde închizând ochii. „Am terminat prost anul vechi, l-am început prost p-ăsta nou. Ce-am greşit?”. Ilarion face parte din generaţia celor care sunt prea tineri ca să se dea bătuţi şi prea bătrâni ca să mai aibă timp s-o ia de la capăt. În plus, a trecut de vârsta celor care cred în virtuţile lui New Game. Acum se roagă, tot cu capul în mâini, tot imaginându-şi că nu îl vede nimeni. „Să fiu mai bun şi toate porcăriile care mi se întâmplă să înceteze şi să mă facă mai puternic. Şi să am măcar un pic din înţelepciunea domnului Lică”.
Fazil Say într-un moment de extaz muzical. Sursa: pagina de Facebook
Anunţata şi mult aşteptata zi de 16 februarie 2015 a venit mişeleşte în Bucureşti, cu o vreme uşor ceţoasă, mai friguroasă decât ţi-ai fi dorit (după un weekend primăvăratic) şi cu ceva şchiopăituri, ca la un început de săptămână aprig.
Context în care am ajuns încă o dată la vorba strămoşilor noştri, dacii: vânzările online sunt bune, dar ce te faci dacă îţi pică netu’, curentu’ sau pur şi simplu nu poţi să fii online în ălea 10 minute când biletele la cele mai tari concerte de la Festivalul George Enescu zboară cu graţie către melomanii cu mai mare iuţeală de click? Deci, ce te faci? Că nici nu puteai să laşi o sacoşă la coadă, nu?
Garfield. Sursa: en.wikipedia.org
Troleul e plin ochi, femeia înfiptă în braţele domnului Lică e trupeşă, rubensiană, are o mamă încă tânără şi un copil aflat la vârsta la care nu mai vrea în braţe (dar are idei). Maamii, se tânguie, apoi prinde curaj: Vreau lasagna ca a lui Garfield! Mama şuieră (şşşt!), bunica îl mângâie (Îţi fac io când ajungem acasă, da’ fii cuminte!), iar dl. Lică zâmbeşte în sinea-i. Doar amicul Ilarion e nedumerit; n-are habar ce-i aia lasagna Garfield. Niciodată n-a stat la televizor împreună cu fiu-său.
Zolty din Bogata, pe ţărmul mării. Sursa: zoltybogata.ro
Discutam zilele trecute despre oamenii care la un moment dat erau cool fiindcă aveau bloguri. Pentru cei mai mulţi dintre contemporani (statistic vorbind), înainte de faza pe blog au fost forumurile de discuţii, mess-ul de pe Yahoo!, mIRC-ul şi adresele de mail, iar înainte de toate acestea nu era nimic. Acum, blogurile sunt chestii depăşite. La putere sunt Facebook şi Twitter (ultimul nu a prins atât de bine în România). În ceea ce mă priveşte, îmi scot pălăria în faţa celor care mai cred că Facebook-ul este doar un rău necesar şi că blogul e The Best.
Tom şi Jerry, secvenţă din filmul „Exerciţiu de tras la ţintă”. Sursa: boomerang-tv.ro
M-am întrebat în mai multe rânduri care pisică e mai simpatică: Garfield, care doarme şi mănâncă (preferă lasagna) sau cealaltă, Tom, care pune la cale planuri diabolice ca să prindă şoarecele, sfârşind însă mereu prinsă ea însăşi între capcane şi mătura mânuită dibaci de stăpână al cărei chip nu-l vedem niciodată? De ce câinele e personajul principal (dă titlul seriei) din Scooby Doo, deşi participă la acţiune alături de oameni? M-am întrebat de ce Porky Pig aduce atât de mult a om şi, totuşi, toată lumea ţine cu Bugs Bunny, care desăvârşeşte metode simple sau foarte sofisticate pentru a-l chinui pe nepriceputul vânătorul, care se bâlbâie, mereu şi mereu, sau tace tâmp, când e întrebat, la mişto: What’s up, Doc?
Călin Hera. PA-uri şi mirări 