Ilarion s-a ales cu o moștenire: o casă la țară, pe care o amenajează în secret, sub atenta îndrumare a domnului Inginer. L-a abordat discret într-o dimineață de weekend, când doamna expert PR era la spa. ”Am nevoie de un sfat”, i-a spus. Domnul inginer l-a ascultat cu atenție. ”Va fi cam scump, dar dacă o luăm pas cu pas, o scoatem la lumină”. Au făcut un plan. Primul lucru din plan a fost o vizită la fața locului. Au hotărât că în primul rând trebuie dărâmate toate maghernițele. ”Doar nu te apuci să crești șobolani”, i-a zis. ”Casa ar trebui data jos și făcută alta, dar mai poate sta în picioare. Hai să ne concentrăm asupra curții, să aerisim, să poți veni aici sâmbăta, să faci un grătar, să bei o bere, să stai de vorbă la umbra, să asculți cum răsar stelele”. Ilarion nu știa că domnul inginer poate avea exprimări poetice. Dar și-a dat seama că are dreptate. A tocmit niște băieți din sat, care i-au aerisit proprietatea. Apoi, înainte de a trece la următorul pas, i-a spus domnului inginer că fixul lui e să aibă gazon, mult gazon și un pavaj elegant. În acest moment al discuției, domnul inginer i-a recomandat pavele la preț bun. Știa el pe cineva care le încercase și era mulțumit.
Ce a căutat Parsifal la Ateneul Român

Vedere din București. Lancea, Der Speer, repetiția finală Parsifal, Ateneul Român. Foto cu telefonul: Călin Hera
Timp de aproape 40 de ani, dl. Lică s-a ținut deoparte de Wagner. Richard Wagner. I s-a spus că muzica lui Wagner e grea, prea grea, și te poate dili. N-a înțeles prea bine ce înseamnă asta, dar s-a ținut, cuminte, deoparte. Până într-o zi în care s-a nimerit la Ateneu, la o repetiție. Nu insist asupra coincidențelor care l-au trimis acolo. Important e că dl. Lică a intrat în Ateneu într-o seară de mai. Ziua a treisprezecea. Avea emoții, deci se afla în cea mai potrivită stare. Dl. Lică față în față cu Parsifal.
Întâlnirea dintre dl. Lică și Parsifal a fost consemnată conștiincios în carnețelul primului. Am aruncat un ochi, am copiat câte ceva (cu voia autorului) și am găsit nimerit să vă arăt. Dacă n-am fost la spectacol (joi 14, vineri 15 mai), mă mulțumesc cu ultima repetiție înainte de premieră. Puteți citi mai multe pe excelentul site Despre opera. Puteți asculta. Dar, așa cum mi-a zis Alexandru, nimic nu se compară cu audiția live. Cel puțin atunci când e vorba de Wagner. Richard Wagner.
Ana Lungu, no. 1 la FFE 2015 cu ”Autoportretul unei fete cuminți”

Ana Lungu primește Premiul Publicului FFE 2015 – înmânat de Naghi Zsoltan, vicepreședinte ICR. Sursa: ffe.ro
Mă bucur că am avut șansa de a vedea filmul Autoportretul unei fete cuminți, debutul în lungmetraj al Anei Lungu, înainte de proiecția din ziua a treia a Festivalului Filmului European și am putut astfel să scriu o cronică în Dilema veche, pe care am reprodus-o apoi și aici. Mă bucur din mai multe motive: m-am simțit făcând parte dintr-un fel de castă de privilegiați, am avut ocazia să o cunosc pe regizoare și, iată, m-am simțit nițel mândru, ca și cum aș fi avut vreun merit (firește, nici vorbă de așa ceva) pentru că filmul Anei Lungu a fost cel mai votat pe site-ul ffe.ro, primind Premiul Publicului.
Dilema lu’ fata care nu mai vrea acasă la tata
Dintre toate rolurile pe care le poate avea un om într-o familie, cel mai ingrat este acela de tată de fată. În primii ani, e simplu. Fetițele știu să îți intre pe sub piele, să te dea gata. Mai apoi, lucrurile se complică. Nu mai ești eroul lor, încep să te critice, să devină domnișoare, să îți ceară bani pentru tot felul de prostii, ba chiar să aibă propriile idei. Filmul Autoportretul unei fete cuminți, debutul în lungmetraj al regizoarei Ana Lungu, nu arată toate acestea. Ne duce direct într-o realitate în care tatăl și fiica deja nu se mai înțeleg.
Viktoria la FFE

Imagine din filmul Viktoria. Sursa: ffe.ro
”Istoria recentă nu a înregistrat la noi momente precum Budapesta ’56, Praga ’68 sau Solidarność, ceea ce a generat o serie de complexe de inferioritate în perioada postcomunistă. Nu sîntem singurii. Nici bulgarii nu au avut. Nici măcar ceva similar Timișoarei din 1989, fapt care a produs în țara vecină aceleași complexe de inferioritate.
Despre miracolul românesc. Azi, cinematografia

Imagine de la o dezbatere despre producție și coproducție. Foto: Dan Țuculescu
E bine când vreun film românesc este premiat la festivaluri internaționale. Ne crește inima. Apoi mergem mai departe. Să cumpărăm bilete ca să și vedem filmul ăla premiat e prea mult. Și apoi, se știe, filmele românești nu-s cine știe ce. Sunet prost, acțiune încâlcită, final abrupt. Mai bun e un film cu bătaie. Te destinde. Vezi actori pe care îi știi. E cool. Pe bune, cine se duce să vadă filme românești? Cu cine să vorbești despre ele? Come on!
Acasă la al treilea val al cinematografiei românești

Vedere din București. Alexandru Papadopol, așteptând premiera filmuui Acasă la tata (2015). Foto cu telefonul: Călin Hera
Festivalul Filmului European 2015 a debutat joi seară cu premiera românească Acasă la tata, în regia lui Andrei Cohn. Participanții la eveniment au pășit cu emoție pe covorul roșu (echipa care a realizat filmul), respectiv cu nerăbdare (invitații).
Cerul înfocat deasupra noastră
Obrazul neted al domnului Lică
Dl. Lică se bărbierește. Îi place să aibă obrazul neted și ajunge la această performanță în fiecare dimineață. Tacticos, altfel cum?
O casă cu adevărat frumoasă

Vedere din București. O casă frumoasă, acum sediu al ambasadei Emiratelor Arabe Unite. Foto cu telefonul: Călin Hera
Pe când modele Dinka pe podium?

Oameni din tribul Dinka, Suda. Sursa: tekey.net
Am descoperit un fotoreportaj impresionant, despre un trib din Sudan, pe numele lui Dinka – care face parte dintr-o comunitate ce trăiește ca în secolul al zecelea, pe ambele maluri ale Nilului.
Măruntaie de bancomat

Vedere din București. Măruntaie de bancomat. Foto cu telefonul: Călin Hera
Stăteam la coadă. Deși e cea mai bună bancă cu care am lucrat până acum și sunt foarte mulțumit de serviciile oferite, lipsa multor comisioane, bancomatele de la sucursala pe care o frecventez cel mai mult au picat des în ultima vreme. Deja e familiar afișul ”Acest bancomat nu funcționează”.
Copac cu personalitate

Vedere din București. Copac cu personalitate fotografiat pe Splaiul Independenței. Foto cu telefonul: Călin Hera
Mi-am amintit de acest copac cu personalitate, fotografiat pe Splai, între Podul Izvor și strada Vasile Pârvan, minunându-mă de copacul plat găsit de excelentul blog București. Acum.
Concurs FFE cu premiul la Lisabona

Afișele Festivalului Filmului European din București, Craiova, Iași, Tîrgu Mureș, Hunedoara. Sursa: ffe.ro
Pentru prietenii acestui blog şi pentru prietenii mei de pe Facebook, totul ar trebui să fie floare la ureche, pentru că ştiţi deja (aproape toate detaliile despre Festivalul Filmului European – FFE) și sunteți talentați & inteligenți. Pentru că acest concurs este despre Festivalul Filmului European 2015.
Vedere din București. Curcubeul de seară

Vedere din București. Curcubeul din seara de 3 mai 2015. Foto cu telefonul: Călin Hera
Vedere din Las Vegas. Toți oamenii tind (Mayweather, cu un pumn peste Pacquiao)

Vedere din Las Vegas. Doi pumni teribili, dați, respectiv încasați pe rând de Floyd Mayweather și Manny Pacquiao. Sursa: twitter
Manny Pacquiao s-a agitat mai mult, și-a dorit mai mult victoria, dar Floyd Mayweather a fost mai sigur de ea. Această frază ar putea rezuma ”Meciul secolului”, pentru care m-am trezit azi-dimineață înaintea cocoșilor.
Vedere din București. Tramvaiul 1 Mai

Vedere din București. Tramvaiul 1, de 1 Mai, în stația Obor. Foto cu telefonul: Călin Hera
Tramvaiul 1 cu coroniță/steguleț tricolor, dedicație specială pentru aceia care au rămas în București de 1 Mai – și lui Ovidiu Voicu, care, am aflat, se da si cu 365-ul 385-ul. Scriam asta azi-dimineață pe Facebook.









