Archive for martie, 2009

« Intrări mai vechi  |  
31/03/2009

energie dintr-un măr

 

am un măr mă uit la el

toamna-l face foarte chel

 

dar la primăvară mărul

va-nfrunzi şi tot poporul

se va bucura sunt sigur

că la vară dintr-un mugur

va ieşi un măr rotund

dulce – asta-n primul rând

şi cam plin de vitamine

  

îl vrei tu? e pentru tine 

 

NOTĂ. Această poezioară are o poveste simpatică. În urmă cu vreun an, o prietenă din Timisoara m-a rugat (nu stiu ce i-a venit) să-i trimit repede-repede, dacă am, o poezie cu care să-i meargă copilul, a doua zi, la scoală. Nu trebuia să pretindă că e scrisă de el, dar trebuia să fie o poezie pentru copii si mai putin cunoscută. Cea mai putin cunoscută poezie pe care o stiam atunci era una pe care încă nu o scrisesem, asa că am purces să însăilez repede-repede câteva versuri, pe care i le-am trimis (cu oarecare emotie). 24 de ore mai târziu, prietena mea din Timisoara îmi spunea că băiatul a făcut senzatie, la scoală, cu versurile fabricate de mine. Acesta e motivul pentru care nu le-am sters încă, ba, chiar, i le-am dat la citit si lui fiu-meu si vi le arăt acum si vouă. În special, Flaviei.

Posted in D-ale copiilor, Poezii | 3 Comments »

Etichete: ,
30/03/2009

Dilema din „Gone Baby Gone”

 

Am vãzut asearã un film pe HBO, Gone Baby Gone. N-a fost nici prea-prea, nici foarte-foarte. Însă a fost o fază pe care vreau să v-o spun. Un tip, detectiv particular (jucat de Cassey Affleck), trebuie să găsească o fetiţă dispărută. O găseşte abia spre sfârşitul filmului, dar se confruntă cu o dilemă: răpirea fusese înscenată.

Fetiţa ajunsese la o familie cumsecade, o aştepta un viitor cel puţin decent. Fusese, cu alte cuvinte, salvată de la doi părinţi naşpa, traficanţi de droguri, drogaţi mai mereu, care, de exemplu, o lăsaseră odată pe fetiţă în maşină vreo doua oră, în bătaia soarelui de august, în vreme ce merseseră la o partidă de cocaină în grup, pe o plajă.

Ei, bine, când a descoperit adevărul, când s-a dus s-o ia de acolo, a avut o discuţie-răscruce cu „tatăl” adoptiv al fetei (Morgan Freeman). „O duci înapoi, la o viaţă ratată? Ce-i vei spune peste 30 de ani femeii disperate, cu o droaie de copii pe care nu va avea cu ce să-i hrănească, cu un soţ beţiv care o bate?”, l-a întrebat Freeman. „Dar ce-i voi spune femeii de succes de peste 30 de ani când mă va întreba de ce, dacă am fost plătit s-o găsesc, s-o duc la mama ei naturală, nu mi-am ţinut promisiunea, am ascuns adevărul, deşi l-am aflat?”, a replicat detectivul (căruia ca-şi-soţia i-a pus în vedere că, dacă anunţă că a găsit fetiţa, îl părăseşte).

Voi ce aţi fi făcut?

 

Posted in Video | 3 Comments »

30/03/2009

Aceleaşi două etaje

 

 

 

 

aceleaşi două etaje văruite în fiecare an cu penelul

aceleaşi coridoare lungi şi luminoase

cum e tunelul secret care leagă Castelul

de copilăria mea înfierbântată de idei frumoase

 

 

profesorii s-au mai schimbat între timp ştiu prea bine

acolo e gardul de fier dincolo freamătă şoseaua

s-a ajuns la concluzia ca tabla să fie

mai bine verde sau poate s-a terminat vopseaua

 

 

curtea liceului a rămas tot aşa ca şi ieri

doar într-un colţ unde odată am văzut un şarpe cu barbă

s-a ridicat un bloc cu magazine la parter

râul e acum un şanţ inundat de iarbă 

 

 

nu-mi pot uita profesorul de istorie

dascălul meu albit de cuvinte alese

şi nu sunt pustiu tocmai fiindcă-l am în memorie

vorba lui mă mângâie şi acum şi mă ţese 

 

 

aceleaşi două etaje ora de filosofie

halatul alb de lângă poemul laboratorului de dimineaţă

şi cuvintele dascălului de istorie eu unul

nu le pot uita nici când am iarbă pe faţă

 

 

 

 

NOTÃ. E o poveste interesantã, cred, cu aceastã poezie. Am scris-o pe când eram în clasa a XII-a, în anul 1986. Pe vremea aceea toþi profesorii mei erau în regulã, nu era vorba despre construcţia niciunui bloc, în fine, nu ştiu ce naiba am avut în cap când am scris-o, când, presupun, mi-a fost dicatată, în somn, într-o noapte. Acum nu mai sunt nici profesorul de istorie, nici profesoara de filosofie, nici profesorul de matematică. Au plecat, din cauza unei boli pe care o urăsc. Doar cu profesorul de fizică, un om de excepţie, mai pot sta de vorbă, dar n-am mai făcut-o de prea mulţi ani. De toţi mi-e dor şi, da, aşa cum spunea Călin cel de 18 ani, nu-i pot uita. Şi nici nu vreau asta.

Posted in Poezii | 4 Comments »

Etichete:
29/03/2009

Şi dacă m-ai iubi

Şi dacă m-ai iubi

iubirea-mi ce va fi

 

un vis, o amintire

ori fi-va chbiar iubire

 

adevărată, vie, caldă,

ori fi-v-atât de-naltã

 

încât sã mã doboare?

O, tu, strãluce soare!

 

Şi dacă m-ai iubi,

măcar dacă ai ştii

 

când ochi-ţi m-au privit

c-am fost preafericit

 

ori şti-vei tu, vreodată,

că eşti cea mult visată,

 

că-n lumea asta-ntreagă

tu doar mi-eşti cea mai dragă?

 

Dar oare e iubire pe lume, fericire,

ori fi-va numai smoală, durere, amăgeală,

 

ori fi-va numai ură,

tristeţi pe munţi de zgură

 

ori ce-ntrebare-am pus,

ori minţile-mi s-au dus?

 

Căci ştiu prea bine:

există iubirea-mi pentru tine,

 

iubire-ameţitoare. Dar e posibil oare

 

să mă iubeşti vreun pic

să-nsemn eu pentru tine

altcum decât nimic?

 

Ce gând neghiob, ce vise

grozave sunt vorbele scrise.

 

Cuvintele goale-s în plus,

nimic din ce am eu de spus.

 

Te iubesc, doar atât, te iubesc

omenesc şi chiar neomenesc.

 

Din înalt, din adânc, din în loc,

din parfumul de busuioc

 

ori din ce va mai fi.

Şi dacă m-ai iubi.

 

NOTĂ. Am fost un tip îndrăgostit cea mai mare parte a vieţii mele. Iar în prima parte a vieţii mele de tip îndrăgostit, am iubit, fireşte, sincer, curat, inocent şi platonic. Despre asta sunt aceste versuri, scrise prin 1983, la 16 ani neîmpliniţi. Cred că e prima oară când le scot în lume.

Posted in Poezii | 2 Comments »

27/03/2009

Doamna cu pisica şi peştele

  

 

 Mă plimb de trei ori pe zi pe aceeaşi stradă,

 acelaşi trotuar mă urmăreşte după fiecare copac.

 Oamenii întâlniţi sunt atât de de treabă 

 încât îi privesc, doar, şi tac

 

 

 Mă salută întâi un peşte-spadă din coadă.

 Are gust de ulei şi ceva condimente, îmi spun.

 După alţi câţiva paşi apare o doamnă pe stradă 

 povestindu-mi ce-a păţit cu pisica pe drum.

 

 

 E a treia oară când tot oraşul aude

 că un peşte obraznic n-a vrut s-o salute

 decât din coadă.

 

Posted in Poezii | 4 Comments »

Etichete:
26/03/2009

Cal de primăvară

 

Mergea agale, pe stradă.

Zi de martie, cu nori.

Cerul parcă ar fi stat să cadă.

(Asta îi dădea, cumva, fiori.)

 

Era ceva în aer, teribil,

ca un fulger nerostit.

Sălciile înverziseră, previzibil,

afișând un optimism nesimțit.

 

Atunci și-a dat seama ce-l doare.

Îi lipsea ceva.

Era ca și cum ar fi plecat călare,

de parcă ar fi călărit, călărea.

 

De parcă i-ar fi dat pinteni calului sur,

de parcă i-ar fi șoptit la ureche fugi!

Aerul se netezea pe sine ca un obiect dur,

zgâria ca o coroană de rugi.

 

Privită din goana calului realitatea e albă.

E ca o algebră. Sau ca o manea?

E ca o mirare șoptită în barbă.

Călărea, dar calu-i lipsea.

Posted in Poezii | 3 Comments »

Etichete:
25/03/2009

Munţii Retezat, cauza pierdută. Sau nu?

 

 În acest moment, pentru Parcul Naţional Retezat lucrurile par fără speranţă. La campionatul mondial de clickuri a căzut, în vreo lună jumate, de pe locul 4 pe locul 18. 

 

 Pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele: este vorba de un sondaj global în urma căruia se vor alege 21 de minunăţii naturale care vor intra în finala calitativă pentru clasamentul celor 7 minuni naturale ale lumii. Un joc. Poate. Dar cred că e ceva mai mult decât atât. Un loc în finală implică posibilitatea unei popularizări mondiale la care e greu de ajuns altfel.

 

 Revenind, poate că, cinstit vorbind, locul 4 era prea mult. Dar locul 18 e prea puţin, oricum ai judeca lucrurile. Adică nu oricum. Pentru că există explicaţii. Una dintre ele este aceea că, la acest nivel, două-trei articole prin ziare nu sunt de ajuns. Priviţi aici câteva mostre de campanie făcută de autorităţi din alte ţări. 

 

 09_douro_smarts_vote

 

0810_concert_photo1

 

0902_english-flyer-n7w-2nd-phase

 

0902_n7w-invitation-vote-for-table-mountain

 

 

 Pe vremea când povestea cu minunile avea potenţial, s-a ivit ideea unui Comitet de sprijin (necesar pentru trecerea în faza următoare). Comitetul trebuia girat de o autoritate publică naţională (a fost Regia Națională a Pădurilor). La un moment dat, am apărut şi eu în peisaj. Nu vreau să vorbesc acum despre şedinţa la care am participat. Spun doar că lucrurile sunt încremenite. Oricât aş scrie eu la ziar (şi o voi face), tot încremenite vor rămâne, dacă nu ne spălam cu apă rece pe ochi. E nevoie să vă spun cât de păcat e? Şi cât de româneşte?

 

 NOTĂ. Puteți vota, dacă n-ați făcut-o încă, aici. Vă rog să o faceți.

untitled1

NOTĂ. Am adăugat un printscreen al paginii pe care se poate vota. Jos, în mijloc, e locul unde trebuie clickuit. Trebuie completate apoi niste chestii. E relativ simplu si sigur.

Posted in Mirări, ZideZi | 10 Comments »

25/03/2009

Secolul 16

          

            Am împlinit 16 ani. Mi-e bine. Am mulţi prieteni. Le par simpatic.

 

            În urmă cu un an, am început să scriu poezii. Nişte copilării, am aruncat deja primul caiet. Acum scriu la al doilea. Sunt mulţumit. La mine în clasă, am un fel de monopol la chestia asta cu scrisul. Habar n-am de unde mi se trage, poate de la lucrările de control de la romană. Poate fiindcă, nu ştiu cum, au aflat că merg, lunea, la cenaclul lui Evu. Una peste alta, când aud pe vreun coridor din şcoală cuvântul „scris”, ciulesc urechile; în două cazuri din cinci, e vorba despre mine.

 

            Spun toate astea pentru că azi am primit un pumn în plex. La figurat, zic, pentru că, în realitate, nu m-am bătut decât de două ori. O dată cu Engel, la un meci de fotbal. Mi-a zis că mint (cred că era vorba despre un henţ). M-am enervat cum n-am făcut-o niciodată şi i-am zis să-şi retragă cuvintele. Aveam o imagine de apărat şi chiar nu minţisem! A ţinut-o pe-a lui. Şi l-am lovit, cu pumnul, în nas. Şi l-am tot lovit. Eram plini de sânge amândoi. El pe faţă, eu pe mână. A doua oară, m-am bătut cu Nicu V. Ne-am tras câte un pumn unul altuia. Nu mai ştiu de ce, mai ştiu doar că ne-am pocnit pe rând, la modul „na, dă, dacă ai curaj!”, replică urmată de pumnul de rigoare şi de invitaţia „acum  dă tu”. Am rămas prieteni, faza aia parcă chiar ne-a cimentat prietenia. Şi cu Engel am rămas prieten.

 

            Revenind la momentul „pumnul în plex” , evenimentul s-a produs într-o dimineaţă de noiembrie. Eram în clasa a zecea. Dan N. şi Tibi K. au venit la şcoală cu o revistă scrisă de mână. Îi spuseseră „Secolul 16” şi era foarte amuzantă. Mi s-a părut o culme şi, cu cât îmi plăcea mai mult, cu atât mi-era mai ciudă. Eram foarte orgolios. Nu mi-am revenit decât după al doilea număr, care a apărut după vreo două săptămâni. Atunci am strâns din dinţi, printre hohote, şi am pus la cale o revistă-replică: „Bravo 9”, scrisă de , Nicu V.   N. (era un mişel  de atunci, juca la două capete.) bravo-91

 sec-16-nr-1-ed2

                                                                                                                                                                Pentru colegii de clasă era un deliciu publicistic. Nu pot privi total obiectiv acele reviste, pe care încă le păstrez. În principiu, făceam glumițe „pentru  vârsta noastra”. (Unele mă amuză și acum.) Atunci eram foarte mândru de ceea ce scosesem pe piață. Acum, după atâția ani, recunosc: Bravo 9 n-ar fi făcut doi bani fără umorul fin al lui Dan  N.

 

 

            Dar adevăratul maestru a fost Tibi K. Astăzi, când răsfoiesc ultimul număr  Secolului 16, cu titlul  „Falimentul secolului”, mi-e ciudă pe adolescentul care eram atunci; trebuia să-l las în pace pe Tibi, eventual să-l rog să mă bage în seamă cu vreun articolaş. Măcar un număr din Secolul 16 al lui Tibi ar fi contat, pentru prezentul acela și, poate, pentru posteritate, cât toate cele 4-5 numere Bravo 9 pe care le-am făcut ulterior, fără Tibi. Mă înclin.

 

Posted in Amintiri | 3 Comments »

25/03/2009

eu tac

 

eu tac

tu asculţi

bilele sunt lovite de un tac

 

se-ntorc în lac

fluturi mărunţi

ca o idee în hamac

 

târziu în munţi

stelele fac

paradă-n frac

 

iar tu renunţi

să mai asculţi

cum tac

 

şi nu ştiu dac-o să mai fac

paşii desculţi

sau o să tac

Posted in PA/Proză Arhiscurtă, Poezii | 5 Comments »

24/03/2009

mă învăţ alfabetul limbii române

 

m-am născut la litera A sau la litera a opta ori a treia

m-am născut în momentul în care

litera M se mira că mă are

litera tată cuvântul pământ mama mea întâiul meu cuvânt

primul meu prieten a fost laptele mamei mele

literele optsprezece nouă şi cele dintre ele

 

m-am jucat de-a ascunsa cu semnul lui U

derdeluş între strada lui da şi-a lui nu

ca într-o carte cu pagini rotunde

cuvintele veneau şi încă nu ştiam de unde

întrebasem de ce numai atâtea litere sunt

în felia de pâine albă cu unt

 

de ce dimineaţa copiii mai mari

se îmbracă frumos şi le zice şcolari

de ce seara trebuie să iau pijamaua să fac nani

când la litera S râd în noapte golanii

primii mei paşi între pătuţ şi litera E

mi-au trezit gustul pentru întrebarea de ce

 

tot atunci la un joc Baba Oarba

am aflat că sunt mare aproape cât iarba

prin fularul de lapte fiece literă-fir

întindea câte-o mână şi ca să respir

le-am strâns mâinile preţ cam de-o oră

se năştea în mine cea mai frumoasă horă

 

mai târziu cineva m-a-nvățat cum să număr

se-adunară firesc litere umăr la umăr

îşi schimbau deodată locul şi repede

dădeau valma pe mâneci pe degete

ca în basmul acela cântat do re mi

lângă care nicicând n-am putut adormi

 

niciodată viaţa nu mi-a fost mai vie

ca atunci când am auzit întâia oară o poezie

era despre un lup ce venise din crâng

tata-mi recita şi ochiul meu stâng

cel cu care mă uit uneori până-n mine

a-nceput să clipească parcă în rime

 

mi-amintesc foarte bine era seară

litera V deschisese gura de fiară

şi cuvântul dintâi atât de aproape

s-a pornit să înoate în cuvintele-ape

care-au curs de-a valma de la robinet

într-o cană albă. Şi baui încet

 

 

NOTĂ. Eram la liceu când am scris această poezie. Nu am știut nici atunci ce mi-a venit, nu știu nici acum. Mi s-a părut că, parcă, nu e „de mine”. Dar, așa cum s-a întâmplat cu multe alte versuri, și acestea m-au urmărit, de atunci, mi-au revenit în gând, din când în când. Vi le propun pentru porția de azi, când mi se par ca un fel de cursă de slalom, să zicem pe pârtia de la Râușor.

Posted in Poezii | 3 Comments »

23/03/2009

Poemul de la orele trei dimineaţa

 

 

am scris un poem la orele trei dimineaţa

cu stomacul gol şi privirea în tavan

în tavanul atât de aproape din pricina întunericului

 

nu ştiam că scriu un poem am aflat doar după aceea

adevărul e că nici nu-l scriam

mai degrabă mâna mea dreaptă degetele singure

încropeau cu stilolu jocul de altădată

 

am scris un poem la orele trei dimineaţa

nu pe hârtie nici măcar în tâmplă nu l-am durat

pur şi simplu l-am scris în întuneric

 

 

UPDATE. Am publicat această poezie în revista „Familia” prin anul 1986, cred. O observaţie a fidelului meu cititor şi amic de PA-uri şi mirări, LePetitPrince, m-a convins să renunţ la ultima strofă.

Posted in Poezii | 8 Comments »

Etichete:
23/03/2009

Maşina de scris

Prin 1981-1982 o primeam pe Olympia, maşina de scris a bunicului meu (care se stinsese cu puţin timp în urmă). Mi se părea miraculos, la 13-14 ani, în plină Epocă de Aur, să am aşa ceva. Mă fascina să „bat” semnul dolarului. O făceam de câte ori aveam ocazia; scriam înadins texte în care apărea $.

Făceam rost de coli de hârtie, de indigo şi de role (pe care le foloseam şi refoloseam până deveneau fâşii de cârpă) în special de la Flavia, soţia unui văr de-al tatălui meu, care era secretară la Şcoală nr.3.

Cred că era deja anul 1985, „bateam” deja la maşină poezii şi scurte povestioare pe care le citeam la cenaclul lui Eugen Evu, când, la uşa apartamentului nostrul din OM, a sunat un miliţian. A întrebat de mine. Mi-a zis că trebuie să mă prezint în data de, la camera numărul, cu maşina de scris. Mi-a dat să semnez într-un tabel (din care n-am reţinut nimic) şi a plecat.

Tremuram. Dar mai mult am tremurat în ziua în care am fost să o predau pe Olympia. Ofiţerul care a luat-o a fost amabil, cred că m-a întrebat dacă scriu poezii. Mi-a zis să fiu liniştit, că e doar o formalitate, că trebuia să raportez că o am (părea că știe „istoricul” Olympiei mele de pe vremea când fusese a bunicului meu). În câteva zile, după ce va fi luată în evidenţă, îmi va fi înapoiată, mi-a zis. Cred că am zis mulţumesc.

masina-de-scris-editata
DOCUMENT. Aceasta a fost amprenta maşinii mele de scris (toate maşinile de scris aveau anumite caracteristici, chiar dacă erau „de serie”) . Mi s-a spus că „luarea în evidenta” însemna notarea, într-un dosar, a tuturor caracterelor, pentru identificarea unui eventual text-manifest anonim scris la acea maşină.

Am primit-o pe Olympia înapoi după mai bine de un an. Era în stare bună. Am curăţat-o, i-am pus o rolă nouă şi am ţăcănit la ea aproape toată noaptea aia. Îmi imaginez că era ceva ciudat: la parterul unui bloc cu două etaje, într-unn cartier liniştit, într-un oraş întunecat, se auzea un ţăcănit ritmat.

Nu ştiu unde anume e acum bătrâna mea maşină de scris. Cred că o păstrează mama pe undeva. Eu am revăzut-o prin 1997-1998, când, chiar aşa arhaică, greoaie (la propriu şi la figurat) mi-a fost dragă cum îmi e copilăria şi amintirea bunicului meu. N-am scris niciodată foarte relaxat la ea (cum mi se întâmplă acum, la calculator), poate fiindcă, la orice greșeaklă, trebuia să o iei de la capăt. Dar cine n-a experimentat „bătutul” la mașină a pierdut ceva, un ceva aparte; poate tocmai grija asta de a nu greși.

Posted in Amintiri | 14 Comments »

Etichete: ,
21/03/2009

iubito, azi am împuşcat o cioarã (neterminat)

iubito azi am împuşcat o cioarã
mergi de-o caută i-am spus câinelui
şi el pauză
mă privea aşa într-o doară

iubito câinele mă privea tâmp
aşa că am început eu să o caut
căutam cioara cu lumânarea
se-adunase o baltă de ceară pe dâmb…

NOTĂ. Am scris aceste versuri pe un caiet, în toamna anului 1990. (Porneam de la o întâmplare adevărată, ca să zic aşa). Caietul l-am pierdut la scurt timp după aceea. Versurile astea m-au bântuit însă, de atunci. Frustrarea mea e că, deşi în capul meu stau, într-un sertărş, aceste două strofe, lipseşte a treia. Scotocesc încă după ea, dau mereu peste frânturi. M-am gândit să trec aici cele două strofe, poate a treia va reveni acum mai lesne.

Posted in Poezii | 2 Comments »

Etichete:
20/03/2009

Pasiune & implicare

dsc_9144

Am vrut să scriu despre asta de când mi-a povestit Ciprian Iancu subiectul, publicat ulterior în Evz. E despre ceva aproape de sufletul meu: echipa de fotbal din Hunedoara. Ciprian a descoperit nişte antrenori ai unor grupe de copii în care am ghicit ceva ce lipseşte atât de mult societăţii noastre: pasiune, implicare.

Nu ştiu cât de mult bravează unul din oamenii aia când spune că e gata să-şi vândă maşina, numai să nu se risipească puştanii (probabil că ştiţi: de curând, echipa Corvinul a fost desfiintată). Mi-a amintit de nea Mitică Pătraşcu, cel care a pus în ghete generaţia de aur a Corvinului, jucătorii cu care Mircea Lucescu a făcut o echipă, a făcut istorie.

dsc_9121

Privite din afară, vorbele astea par înflăcărări aiurea. Par patriotism local ieftin. Poate că e doar patriotism local. Dar ieftin nu e. Pentru că eu ştiu cum era atunci. Cum mergeam la stadion, de mână cu tata, ca la templu. Ştiu că se înjura, se scuipa, se mâncau seminţe, se huiduia.

dsc_9304

Dar mai era ceva acolo, ceva în plus. Un ceva pe care antrenorii ăştia de la copiii Corvinului se încăpăţânează să-l aibă, absolut inexplicabil pentru observatorul extern.

NOTĂ. Fotografiile au fost făcute, cum altfel?, de amicul meu Remus Suciu. Îi mulțumesc pentru că mă lasă să le folosesc aici.

Posted in ZideZi | 3 Comments »

20/03/2009

Obiectivul de cercei

 

    Tot „dându-ma” eu pe bloguri, descopăr o mulţime de oameni interesanţi. Adineauri am ajuns la Daniela, la care am găsit următoarea propoziţie: „Mi-am atins abia 20% din obiectivul de cercei pe 2009.”

    E ca un vers care sună aparent banal, dar care poate spune ceva despre persoana care scrie asta, te îndeamnă să ţi-o imaginezi. Cred că mă va urmări, o vreme, acest vers mai mult sau mai puţin involuntar al Danielei.

 

    P.S. Un lucru simpatic: blogul Danielei se numeşte „Blog naiv”, aproape la fel ca „Naiv prin Romania”.

 

Posted in Mirări, ZideZi | 1 Comment »

20/03/2009

Doldora de poezie – PA

 Sunt doldora de poezie, îşi spune inginerul Popescu. Sunt ca un triunghi isoscel peste care stă să plouă cu metafore. Sunt ca o noapte tăiată în franjuri de oţel, ca nişte aşchii de zi, ca un accelerator de particule care rimează fabulos, ca un curs de rezistenţa materialelor, ca o teoremă. Inginerul Popescu mai desface o bere. Sunt ca un mustang, ce zic eu?, ca o herghelie întreagă, ca un stol de raţe sălbatice, ca un peşte-spadă, ca un vulcan. Ca un bou visător.  

 

 

 

 

Posted in PA/Proză Arhiscurtă | 1 Comment »

Etichete:
19/03/2009

Amazonul s-a întors în Pantelimon

culoarea-pietrelor-de-pe-plaja
Culoarea pietrelor de pe plajă

Liana Oprea si-a făcut blog.
Deocamdată, va povesti/repovesti experienta amazoniană. Apoi, cine stie?
Oricum, ca să n-o lungesc aiurea, de citit!

Posted in Călătorii | 1 Comment »

19/03/2009

lasă-ţi femeie hainele

lasă-ţi femeie hainele pe scaun
deschide larg fereastra tu
trebuie neapărat să se simtă mirosul de mare

sânii tăi parcă ar descoperi apele întunericul
ca un dig care a luat-o razna în larg
(progresiv deveneam tot mai mult siamezi)

nimeni nu şi-a mai imaginat până acum
atâta întuneric un astfel de întuneric

Posted in Poezii | 4 Comments »

18/03/2009

Munţii Retezat într-o nouă carte

În tinereţea mea, aia în care urcam creste şi coboram văi, aveam mereu la mine cartea din Munţii noştri. Tovarăşii mei se obişnuiseră cu această chichiţă a mea şi, desigur, erau destule momente în care îi impresionam ştiind traseul deşi îl străbăteam pentru prima oară. Când apărea câteo ediţie nouă, o cumpăram şi pe aia, iar în călătoriile mele pe munte se întâmpla să am două-trei cărţulii despre muntele respectiv.

Nu mi s-a întâmplat niciodată să urc fără măcar o hartă. Şi drumeţiile prin Retezat le-am făcut, de fiecare dată, cu bibliografia într-un buzunar al rucsacului, deşi cunoşteam cărările muntelui meu drag cel puţin la fel de bine ca autorul cărţilor/hărţilor (preferatul meu a fost Nae Popescu, pe care l-am cunoscut în acei ani, prin Retezat, la cabana Pietrele; într-o primăvară le-am cunoscut şi pe fetele lui, mai ştiu că una din ele avea aproape vârsta mea, era foarte drăguţă şi se numea Romaniţa, mi-a plăcut că a numit-o aşa).

untitled

Astăzi am primit o carte despre Retezat. A apărut în acest an la Timişoara, e făcută de Marius Terchilă  şi se numeşte simplu: „Munţii Retezat – Poteci, lacuri şi piscuri”. Îmi place că descrie trasee, se vede că e făcută de un om care iubeşte muntele. Mă bucur să-l socotesc printre amicii mei şi, cu siguranţă, când voi merge prima oară prin Retezat (sper, la vară, cu copiii mei!), o voi avea la mine.

Posted in ZideZi | 2 Comments »

« Intrări mai vechi  |