Am aflat câteva PA-uri scrise de Paul Gabor, autor care, mi-am dat seama și aici, și pe Facebook, v-a cam plăcut :). Le redau mai jos, așa cum vi le-am arătat în urmă cu mulți, dar nu exagerat de mulți, ani.
read more »
26/04/2015
Șarpele
Șarpele avea burta umflată, parcă ar fi înghițit o minge. Așa ni se părea. În orice caz, nu putea intra în gaura lui de șarpe din cauza burții. Poate de lene. Oricum, l-am cules din iarbă fără grabă. L-am dus la țeavă, i-am băgat țeava în gură. Înainte de asta l-am pus să muște o cârpă, de care am tras cu putere până și-a lăsat în ea toți dinții. I-am scos din burtă mingea, care era o broască. I-am dat să fumeze. Apoi l-am umplut cu apă. Când ne-am plictisit de el, încă trăia. Însă foarte puțin.
read more »
24/04/2015
Ultima zi din copilăria domnului Lică
Copilăria domnului Lică s-a terminat la 42 de ani, într-o zi de marți. ”În cazul ăsta, plec”, i-a spus Fosta. Spre seară, dl. Lică a găsit acasă totul la locul lui. Mai puțin lucrurile Fostei. Dispăruseră cu ea cu tot. Până luni, dl. Lică a crezut că totul e în regulă, că micile certuri sunt doar niște prostii, că ei se iubesc și asta contează. Marți dimineață încă era convins că așa e. Abia seara a realizat că, poate, s-a înșelat.
read more »
30/03/2015
Înghesuiala din tramvaiul 1
Nu credeam că mă poate afecta în asemenea hal, povesteşte Ilarion. Intru în metrou, ochesc un loc liber, mă aşez. Alături, un bărbat de vreo 40 de ani, la costum. Pleacă metroul şi-l văd cu coada ochilor cum îşi duce mâna la nas şi începe să se scobească. Mă ridic dezgustat, mă îndepărtez. În staţie ies, traversez, urc în înghesuiala din tramvaiul 1 şi mă trezesc fix cu omul acela lângă mine. Era aşa o mare îmbulzeală încât atunci când a încercat iar să se scobească şi-a băgat degetul în nasul meu.
18/01/2015
Despre pâlnii şi oameni
Sebi, fiul lui Ilarion, crede că dl. Lică e un nene de gaşcă, doldora de poveşti amuzante, cu tâlc. Uneori tâlcul e atât de ascuns, că Sebi nici nu-şi mai bate capul să priceapă, preferă să îşi imagineze el un înţeles. Are darul ăsta dl. Lică, să-i incite mintea. Ieri însă l-a pus în încurcătură. Dl. Lică cumpărase o pâlnie din plastic. Era mică, verde şi cam murdară (căzuse pe jos). „E o mizerie, arunc-o”, i-a zis Ilarion. „Numai oamenii pot fi mizerabili, pâlniile nu”, a râs dl. Lică spre Sebi.
11/01/2015
Pătraşcu, înamorat atât de rău încât nici nu mai ţine minte
Grăbit şi nu prea, amorezat din nou, de data asta de un freamăt, aşa cum bine îi stă unui orăşean la prima generaţie, Pătraşcu se împiedică de gânduri ce se bat cap în cap. O văzuse întâia dată la balcon şi ochii i se opriseră, hipnotizaţi, în ochii ei. Universul complotase în ziua aceea astfel încât el să treacă pe aleea dintre bocuri, făcând un ocol de la staţia lui 14, exact atunci când ea ieşise să respire aer îmbibat cu zăpadă. Era vrăjit. Şi fără căciulă.
– Dar ce am spus de mi-a răspuns?
08/01/2015
Păcate proaspete
– Ce se dă?, întreabă cu emoţie duduia cu batic făcându-şi loc la coadă.
„Păcate proaspete avem, păcate străine, de import!”, se aude o voce exersată. Oamenii, tineri, bătrâni, de toate vârstele, se îmbulzesc, dau din coate, se strecoară ca nişte peşti îmbrăcaţi în geci, paltoane sau pufoaice. „Super ofertă avem, trei păcate la preţ de două, doar azi!”.
– Dă dom’le câte unu’, să ajungă la toată lumea!, zbiară un ins răguşit în urechea duduii cu batic, care aprobă (din ce în ce mai emoţionată).
02/01/2015
Singurătatea lui Ilarion
Pentru Ilarion, noaptea de Anul Nou a fost mereu ceva deosebit. Copil fiind, părinţii îl lăsau, împreună cu fraţii lui, să stea treaz cât de mult rezista. Acum nu e cu nimeni. Are piftie şi sarmale, e îmbrăcat la patru ace, dar e singur. Chiotele de afară intră pe furiş în scara liniştită a blocului; cei mai mulţi vecini sunt plecaţi la petreceri. „Asta e”, îşi zice. Ridică paharul cu şampanie, închină. Miezul nopţii îl găseşte dormind cu capul pe masă. În jur miroase a băutură şi a singurătate.
13/12/2014
Omul cu nas şi Pocalul cu palincă
Pocalul cu Palincă. Foto: Călin Hera
Omul ăsta are nas, simte, e un Ales, îşi zice dl. Lică. Îmbrăcat cu o geacă de fâş bleo-jandarm, nebărbierit, cu ochii tulburi dis-de-dimineaţă, Omul cu nas îl miroase pe dl. Lică de la distanţă, încearcă să-l abordeze, dar ceva îl reţine: faptul că nu înţelege pe de-a-ntregul. De-ai ştii ce am eu aici!, îi vine domnului Lică să strige. Dar tace. Ajuns acasă, despachetează cu grijă sticla cu palincă primită din Ardeal, o agită uşor. Cele mai frumoase mărgeluţe!
În intersecţie, Omul cu nas îşi trage o palmă moale peste frunte: Mare bou am fost!
11/12/2014
Regula orei opt fără cinci
Bucureşti, România. Ora cea mai idioată: opt fără cinci, dimineaţa. Toţi aleargă, toţi sunt în întârziere. Adică nu aleargă. N-au cum, totul e blocat. Pe trotuar, la semafor, un tată îşi ţine de mână copilul. Aşteaptă „să se facă verde”. Ghiozdanul puştanului e uriaş. Deodată, tatăl îşi ia inima în dinţi. Smuceşte copilul şi traversează printre maşinile înţepenite într-o coloană nesfârşită.
– Tati, dar e roşu.
– Acum ne grăbim, uneori putem să încălcăm regula asta, zice bărbatul şi îi pare rău.
20/11/2014
Prenumele domnului Lică
– Adriane, nu te-am recunoscut!
Galant, dl. Lică o salutase politicos, deşi n-o ştia. Erau singuri în faţa blocului. Femeia avea în jur de 35 de ani. Era înaltă, avea un pardesiu albastru, care lăsa să i se ghicească şoldurile şi sânii. Privelişte reconfortantă. Femeia îl scruta cu o privire mirată, răsfăţată. Îl ruga din ochi să fie Adrian şi s-o ierte că nu-l recunoscuse.
– Îmi pare rău, nu sunt Adrian, a dezamăgit-o dl. Lică.
Şi i-a fost ciudă. De ce să nu fie Adrian, cu o aşa femeie lângă?
02/09/2014
Cartea lui Ilarion
Ilarion scrie, în secret, o carte. Uneori visează pagini întregi şi transcrie ce-şi aminteşte. Alteori vorbeşte în gând cu personajele sau cu nevastă-sa. Seara cade lat într-un somn tip „butuc”, iar dimineţile se trezeşte cu poftă de scris. S-ar duce să scrie, dar parcă n-ar deranja-o pe nevastă-sa. Mai bine o ia în braţe – până când ea îl împinge („Lasă-mă să respir!”). Cartea lui Ilarion va fi una mare, groasă, cu coperţi cartonate. Dacă ar exista şi i-ar trânti-o nevasă-sa în cap, l-ar durea.
20/08/2014
În părculeţ, cu gândul la ciorba de salată
Câţiva bunici stau la taclale ici, pe bancă. Câţiva nepoţei joacă şotron, colo. Părculeţul e atât de mic încât, dacă strănuţi la intrare, ţi se strigă „Noroc!” la ieşire. Sunt trei alei de-a latul şi una de-a lungul, bifurcată la mijloc, să ocolească fântâna arteziană. Samoilă vine vorbind la telefon. Lipăitul şlapilor se opreşte la arteziană, apoi o apucă pe bifurcaţia din dreapta. Copiii se dau la o parte, bunicii dau a se ridica, să meargă la masă şi fac semn către odraslele odraslelor. Se simte miros bun, de ciorbă de salată cu afumătură, dreasă cu smântână.
19/08/2014
Ardeleanul la telefon. Smartphone
Din aparat se aud acordurile melodiei „Noi suntem români”. Samoilă caută butonul potrivit, îl apasă, apoi duce aparatul la ureche.
– No, servus, mă!
Samoilă vorbeşte tărăgănat şi tare la telefon, de parcă s-ar mira că aparatul funcţionează.
– No, nu ştiu. Băiatul pare sincer.
Apoi tace puţin, concentrat la ceea ce aude.
– No, bine, zice tare, să acopere un foşnet de tei.
Băiatul păşeşte legănat, parcă şi-ar cânta sau pur şi simplu i-ar face plăcere să fie împreună cu el însuşi.
– No, ciau, mai zice Samoilă, la final, apoi merge mai departe, cu o seninătate de pizmuit.
18/08/2014
Bacşişul potrivit
17/08/2014
Real
18/07/2014
Costum la două rânduri
Mişu are un costum la două rânduri. Nou-nouţ, însă cam strâmt. E nou, în sensul că nu l-a purtat niciodată. L-a cumpărat acum opt ani, dar uite că n-a avut ocazia să-l poarte. Iar azi, când are 39 de ani, s-a trezit în biserică de parcă n-ar fi el tipul uşor emoţionat, alături de o femeie cam trupeşă, dar cu un tonus bun. Genul care face ciorbă bună şi e aprigă la pat, de parcă ar fi de fiecare dată ultima dată. Dacă o iubesc? Mişu tace câteva secunde, ca şi cum ar vrea să afle cine îl întreabă.
02/05/2014
Prinşi cu mâţa-n sac (proză arhiscurtă scrisă în Grupul Pahico)
Cititorii acestui blog au fost obişnuiţi, într-o vreme, cu numeroase concursuri de Proză Arhiscurtă. Cineva menţionase chiar acest blog printre cele care au reuşit să adune în jurul lor o comunitate. Mi-e dor de acea comunitate. Îmi doresc să recidivăm, pentru că ştiu că vă place Proza Arhiscurtă. Sper să nu treacă prea mult timp până când voi suna iar adunarea.
Până atunci, vă provoc, dragi cititori ai acestui blog, să citiţi textele de Proză Arhiscurtă de mai jos. Au fost scrise de autori din Grupul Pahico (tema: să scrie un text de 500 de semne, fără spaţii, plecând de la expresia „A fi prins cu mâţa-n sac„). Apoi, vă invit să votaţi. Să spuneţi care v-au plăcut mai mult. Fiecare cititor are dreptul la trei voturi. Vă mulţumesc frumos.
read more »
04/02/2014
DOAR AICI. Seria PPP (Pisici-Purici-Pasiune). Încă o provocare neaşteptată
Anunţ la gazeta de perete a unui bloc oarecare
Întotdeauna am spus cui a stat să mă asculte: notaţi-vă într-un carneţel / într-un folder ştirile care se pretează la un va urma interesant. Pot ieşi ştiri chiar mai bune sau, în cel mai rău caz (care nu e deloc rău) le arătaţi cititorilor că ştiţi să spuneţi povestea până la capăt, în folosul lor, of course.
Recunosc, atunci când am publicat prima fotografie a seriei PPP (Pisici-Purici-Pasiuni) nu mi-am imaginat că vor fi atât de numeroase urmări. A venit însă acea Proză Arhiscurtă despre Pisica din subsol şi cei un milion şi jumătate de purici, ceea ce a ridicat enorm miza subiectului.
read more »
Călin Hera. PA-uri şi mirări 