Dl. Lică a iubit-o pe Fosta dinainte de a o cunoaște. Apoi a iubit-o în fiecare azi mai mult decât ieri. Ca un atlet care doboară zilnic vechiul record cu câte un milimetru. Dar într-o zi, deşi totul era minunat, pe dl. Lică a început să-l înspăimânte gândul că iubirea lor, dragostea lui, ar putea avea o limită. Dacă va pierde un milimetru? Dacă vor intra într-o iubire de rutină? Mai bine ne despărţim. Sau ne sinucidem, i-a zis. Ambii erau foarte tineri. Nu s-au sinucis. A plecat fiecare pe drumul lui.
Gândacii puturoşi sau ce caută la bloc ploşniţele de cereale

Ploşniţele cerealelor / gândaci puturoşi, dând iama în ghiveciul cu muşcate. Foto cu telefonul: Călin Hera
Dl. Lică deschide fereastra. Îi place aerul curat, de dimineaţă. Îşi scoate pe pervaz pilota uşoară, dar călduroasă, pernele mari şi cearceaful, aşează peste ele pijamalele în carouri şi începe câteva mişcări de gimnastică matinală. Maşina de pâine parchează în spatele magazinelor de la parterul blocului. Intersecţia e încă relativ liberă, dar sunetul claxoanelor începe să crească. Dl. Lică face câteva genoflexiuni, în timp ce de la etajul a treilea urcă un miros plăcut de cafea proaspăt râşnită. Ziua poate să înceapă. Deodată, însă…
Dl. Lică şi dl. Smart TV
Dl. Lică şi-a cumpărat un televizor nou, un Smart TV. Ocupă mai puţin loc decât vechiul televizor, cu tub, mai ales că şi l-a fixat pe perete. Dl. Lică se uită foarte rar la televizor. La ce ţi-a trebuit televizor de cinşpe milioane, dacă tot nu-l deschizi decât o dată pe lună?, l-a întrebat Ilarion, curios ce-i va răspunde vechiul lui prieten. Îmi place telecomanda, zice dl. Lică în doi peri.
Fazil Say și mașina lui Ilarion
Dl. Lică are un obicei vechi: cumpără mereu câte două bilete la film, teatru sau concert, deși e foarte singur de când a plecat Fosta. În ziua spectacolului, oferă biletele cuiva sau își cheamă vreun prieten să îl însoțească. Ieri l-a luat cu el pe Ilarion, care avusese o zi proastă: i se stricaseră mașina de spălat, mașina de gătit și mașina parcată în fața blocului.
Vai, domnule Lică!
Vai, domnule Lică!, repeta femeia, cu uimire. Încă nu-i venea să creadă că blândul domn „Dumneavoastră” este, în intimitate, un bărbat tandru, dar hotărât, care o mușcă de lobul urechii, o sărută pe ceafă, îi strivește buzele, eliberându-i, în același timp, sânii din strânsoarea moale a sutienului, o face apoi să țipe de plăcere și să țipe de plăcere și să țipe de plăcere. Dar asta se întâmpla mai demult, pe când Fosta încetase să fie Viitoarea și dl. Lică era fericit că-și ține în brațe Actuala.
Cum era să rămână dl. Lică fără bunică
Domnul Lică are, ca toți oamenii, o bunică. A lui e mai aparte. E încă prea voinică. Și, uneori, se poartă ca o fetiță mică. Se cațără. Și cade. Și iarăși se ridică. De-o vreme însă, biata, e tristă. Se oftică. De vină e caisul. „Nu-l vezi ce se usucă? Acum-acuma pică”, se plânge și suspină năstrușnica bunică.
Ce-i drept, caisul moare de ți se face frică. Plin mai demult de roade, acum pare să zică: „Mă duc, mă fac surcele, mă faceți foc, adică”.
Chemat ca să rezolve, vecinul Nea Costică, cu degetul cel teafăr se scarpină la chică. Și râde dup-aceea, și spune: „Domnu’ Lică, caisul lu’ matale este, la o adică, ca un panou electric. Că cablu’ care merge în fund de curticică, s-a cam zdrelit aicea. Și treaba se complică. Un pom de se uscă nu-i bai, la o adică. Dar dacă vine p-ormă, duioasa ta bunică, cu un topor într-însul, devine floricică.”
Dl. Lică a intrat într-o relație cu Safecap investments LTD (P)
– Cum ai spus?
– Am spus Safecap Investments Limited.
– Sună ciudat. La început sună ciudat, apoi te dumirești un pic, e ceva cu investiții, apoi e chestia aia cu „limited”. Asta înseamnă că e un fel de SRL?
– E ceva mai mult decât atât. Și, da, se ocupă de investiții.
– Și cum ai ajuns tu la ăștia?
– Din aproape în aproape am ajuns. Știi că aveam eu un fix cu tranzacționările Forex, cu piețe de capital, bursă, nebunii din astea. De când cu moștenirea de la Tanti. La un moment dat, dându-mă eu pe internet, am aflat de Safecap Investmens LTD. Știi ce m-a atras la ei?
– Ce te-a atras la ei? Dar mai întâi, ce înseamnă că „te-a atras”? Aveți o relație, ca să zic așa?
Tanti Ani se strecoară fără sutien în patul domnului Lică
Să vezi, fată, avea o garnitură de pat incredibil de frumoasă, îi zice Tanti Ani doamnei Protopopescu. Dacă ar trebui să respectăm adevărul până și într-o ficțiune, ne-ar fi greu să considerăm că doamnei Protopopescu, bunică respectabilă, i-ar putea spune cineva „fată”. Uite însă că Tanti Ani poate. Se știu de când erau amândouă aproape fete, adică proaspăt căsătorite și abia mutate în blocul de opt etaje pitit îndărătul blocurilor de zece. Așa că Tanti Ani își permite să îi spună doamnei Protopopescu „fată”; în felul ăsta, se simte și ea mai tânără.
Drumul cel mai scurt al domnului Lică spre cea mai mare piață mondială
Dl. Lică s-a trezit la ora 4.23 dimineața în sunetul strident al telefonului. „A murit Tanti”, atât a reținut. Nici după ce s-a dezmeticit nu și-a dat seama de care tanti era vorba și nici vocea care îl anunțase nu dibuise a cui era – deși nu credea s-o uite vreodată. Abia spre prânz, la al doilea telefon, a realizat că o mătușă a Fostei, pe care n-o văzuse de ani buni, trecuse la Domnul. A spus o rugăciune în gând, pios fiind, apoi și-a văzut de treabă. După-amiază, i-a telefonat din nou Fosta. „Trebuie să mergem la înmormântare. Tanti a ținut foarte mult la tine”. Testamentul scris de mâna sigură a lui Tanti demonstra asta: bătrâna îi lăsa domnului Lică o sumă frumușică (cash) și mulțumiri pentru lungile discuții și clipele minunate petrecute în casa de la țară (unde îi plăcea să meargă împreună cu Fosta și să se bucure de găzduire aleasă, simplitate, bun gust și liniște. Ciudat, nimeni nu a contestat prezența generoasă a domnului Lică în testamentul lui Tanti. Se întâmpla fix în urmă cu un an, dar abia de două săptămâni dl. Lică a putut avea acces efectiv la bani. Inițial, a vrut să-i dea puținelor rude rămase în viață, dar își primise fiecare partea. A vrut să-i dea Fostei. „Sunt pentru tine. Tanti a vrut anume să faci cu ei ceva ce n-ai mai făcut niciodată, pentru că uneori ești prea prudent, prea calculat, prea cumsecade”, i-a spus Fosta. Ilarion l-a convins să facă ce a dorit răposata. Așa a ajuns dl. Lică să se intereseze de tranzacțiile Forex (o chestie care i s-a părut întotdeauna a fi păsărească pură). Doar două cuvinte legate printr-un punct îți spun, trade.com – a fost comentariul ușor amuzat al Inginerului, bucuros că dl. Lică i-a cerut sfatul.
Ilarion are chef să se simtă bine
”Aveam chef să mă simt bine, mă poate acuza cineva pentru asta?”. Atunci când pune astfel de întrebări, Ilarion îl lasă fără cuvinte pe dl. Lică. Dar Ilarion știe că dl. Lică își găsește repede cuvintele, așa că se grăbește să adauge: ”Până la urmă, nici nu costă atât de mult. Nu fumez, nu beau, decât câte o bere, nu joc la pariuri. Sunt de condamnat?”, reia Ilarion ideea. Dl. Lică nu îl condamnă. Îl înțelege. El însuși procedează la fel, dar nu face caz din asta.
Voucherul lui Ilarion
Dl. Lică l-a luat pe Ilarion de braţ şi l-a dus până la marginea oraşului. „În ce an trăieşti? Nu ştii că acum ai dreptul să schimbi un produs sau să îţi iei banii înapoi? E dreptul tău. Eşti cetăţean european, n-ai văzut reclama la televizor?”. Ilarion cumpărase o ţintă de darts de la Jumbo pentru fiu-său, Sebi, dar ăla micu’ a vrut una mai mare, mai profi, mai bună (şi mai scumpă).
Hinta-palinta, moșul cu plăcinta
Hai să mergem în parc. Pentru fetița cu două codițe împletite, care îi saltă de zor (fiindcă nu stă o clipă locului), în parc înseamnă la locul de joacă. ”Pa’c” a fost primul cuvânt pe care l-a rostit, după clasica serie mama-tata-apa-pipi-caca. Încă de când era mică și abia începea să silabisească, ieșirea în parc este probabil cel mai plăcut moment al zilei. Ar fi stat ore în șir să se dea în leagăn, acolo, în parc. ”Hinta palinta, moșul cu plăcinta”, cum îi cânta taică-său, care, fiindcă îi plăcea fetiței, inventase strofe noi: ”Hintuța palintuța, moșul cu plăcintuța”, ”Hintuța palintoaia, moșul cu plăcintoaia” și așa mai departe.
Obrazul neted al domnului Lică
Dl. Lică se bărbierește. Îi place să aibă obrazul neted și ajunge la această performanță în fiecare dimineață. Tacticos, altfel cum?
Mexicanca (P)
Ultima zi din copilăria domnului Lică
Copilăria domnului Lică s-a terminat la 42 de ani, într-o zi de marți. ”În cazul ăsta, plec”, i-a spus Fosta. Spre seară, dl. Lică a găsit acasă totul la locul lui. Mai puțin lucrurile Fostei. Dispăruseră cu ea cu tot. Până luni, dl. Lică a crezut că totul e în regulă, că micile certuri sunt doar niște prostii, că ei se iubesc și asta contează. Marți dimineață încă era convins că așa e. Abia seara a realizat că, poate, s-a înșelat.
Dl. Lică, acum într-o nouă lumină
Dl. Lică este obosit. A șofat fără oprire trei ore prin ploaie și întuneric, după o zi densă la birou. Vrea să ajungă mai repede, cât mai repede, dar simte că trebuie să treagă un pic pe dreapta, să se dezmorțească, să respire aerul curat al nopții, să bea o cafea. Oprește în parcarea motelului, care strălucește în noapte de parcă banda led care împodobește forma bizară amplasată la intrarea în parcare anume fusese pusă acolo, să-i atragă domnului Lică atenția.
Dl Lică merge la piaţă înainte de Paşte
Domnului Lică îi place să meargă la piaţă, să se plimbe printre tarabe, să compare preţuri, să intre în vorbă cu oamenii. Uneori, pleacă acasă fără să cumpere nimic, păstrând însă imaginea, mirosul – uneori gustul pieţei. „Te invidiez”, i-a spus odată Mişu, plecat de zece ani din ţară. Mişu are nostalgii, iar dl. Lică îi povesteşte uneori cât mai e ceapa verde, cât s-au făcut cartofii, mărarul, pătrunjelul sau leuşteanul. „Aproape au dublat preţurile cu două zile înainte de Paşte”, a constatat dl. Lică. „Cerere şi ofertă”, a răspuns Mişu, cu înţelepciunea celui care, desigur, ştie cum e treaba cu capitalismul.
Dl. Lică vizitează un magazin virtual (P)
Dl. Lică, sufletist cum îl ştim şi foarte sensibil, vrea să-i facă o surpriză micuţului Rareş, nepotul în vârstă de patru ani al lui Tanti Anişoara. De ce i-o fi picat cu tronc prichindelul, asta nu ştiu. Ceea ce am aflat este că dl. Lică l-a întrebat într-o zi de joi pe Ilarion dacă fiu-său, Sebi, e acasă. Erau în faţa blocului, lângă locul de joacă, sunt nişte bănci acolo. „E”, a răspuns laconic Ilarion, apoi l-a chemat pe băiat. „Sebi, fiule”, a zis dl. Lică, „vreau să cumpăr o tricicletă pentru copii, dar nu ştiu unde să mă duc. Zilele astea e plin de iepuraşi prin magazine, că vine Paştele, şi mie nu-mi plac iepurii”.
Petrecere la dl Lică (după şapte ani de singurătate)
În primul an aproape că n-a scos niciun cuvânt în apartament, să nu tulbure liniştea. A vorbit mai mult în gând în cel de-al doilea an de la plecarea Fostei. Al treilea an l-a prins cu chef de vorbă, dar tot nu-i venea să dernjeze liniştea din casă. Aşa au început lungile discuţii cu Ilarion, cuvintele pline de înţelepciune adresate vecinilor şi creionarea imaginii unui domn Lică cu scaun la cap.











