Pernă pentru baie. Sursa: homex.ro
… a fost probabil cea mai nebună dimineață din viața mea. Trecuseră două zile de la insolație. Încă mă mai durea capul atunci când îi schimbam brusc poziția, ca după o beție din care nu îți mai amintești decât prima parte, cea cât de cât decentă. Era perioada în care stăteam mai mult în încăperea plină de accesorii de baie, apreciindu-le, învățându-le pe de rost, împrăștiind peste ele pielea mea arsă de soarele de vară, sub care adormisem ca un prost în prima mea zi la Ocean. Năpârleam ca un șarpe flasc. Cred că uneori adormeam acolo, rezemat de suportul de hârtie igienică, și visam că mi-e bine, că urc prin pădure spre vreun vârf de munte, că îmi răcoresc picioarele în apa unui izvor vesel.
Mingi pentru mașina de spălat. Sursa: homex.ro
Ceva-ceva era adevărat în acea dimineață de iulie: m-am trezit cu piciorul stâng în vasul toaletei și mi s-a făcut rușine, nu atât pentru întâmplare, cât pentru că mi-am dat seama că nu sunt singur. N-aveam nimic pe mine, până și pielea mă părăsea, fâșii-fâșii, iar doi ochi negri și mari mă priveau egal. ”Vă aduc o cafea?”, m-a întrebat fata venită din Mexic pentru a face curățenie în casa unchiului meu de-al doilea procopsit cu nepotul din România pentru o săptămână întreagă, săptămână care debutase cu o beție (să vă văd pe voi bând, după un zbor de 12 ore cu Tarom-ul, unsprezece pahare de screw driver, în condițiile în care cutia cu suc de portocale s-a terminat înaintea sticlelor de vodcă!) și continuase, a doua zi, cu ațipitul pe plajă, un idiot venit alb din Europa sălbatică și transformat într-un dobitoc bleg, roșu strălucitor, trei ore jumate mai târziu.
Am făcut ochii mari. Cred că erau și foarte roșii. În orice caz, mă gândesc azi, aveau în ei ceva care inspira milă. Altfel nu îmi explic faptul că mexicanca, în loc să râdă, că avea de ce, s-a apropiat și a început să mă mângâie pe spate. Avea palmele reci. Mângâierile ei mă răcoreau, înfierbântându-mă totodată, dacă înțelegi ce vreau să zic. N-avea mai mult de 20 de ani. Părul ei negru era legat cu un șnur roșu, numai bun de întărâtat taurii. Dar eu eram departe de a mă simți taur.
Până atunci n-o privisem. Până atunci n-am văzut nimic din casa unchiului meu, decât fulgi de piele arsă, năpârlită, pe care mă grăbeam să îi strâng, să-i fac să dispară. Îmi era rușine și ciudă. Sunt sigur acum, când au trecut atâția ani, că ea, mexicanca, era cea care aduna după mine, datorită ei casa era mereu ca din reviste.
De data asta am privit-o, dar numai după ce m-am lăsat în voia mâinilor ei pricepute. Am întors capul atunci când am perceput un foșnet, care îmi era deja familiar. Aducea cu foșnetul pielii mele transformată în fulgi. Lepădare de înveliș inutil. Am știut că și-a lăsat să-i cadă tricoul înainte de a-i simți sânii pișcându-mi spatele. Așa că m-am întors. Am uitat starea jalnică în care mă aflam. Am uitat tot, tot, în afară de faptul că, bărbat fiind, am în față o fată harnică și sexy venită acolo din Mexic (și eu tocmai din România). A fost cea mai nebună dimineață din viața mea (și unchiu-meu n-a aflat niciodată ce s-a întâmplat atunci, în baia lui spațioasă, în care a investit nu atât bani, cât bun gust).
„Povestește frumos”, își zice în gând dl. Lică, apoi spune cu glas tare:
– Ilarioane, hai acum să ne întoarcem la gadget-urile noastre.
Imagine de pe site-ul homex.ro
NOTĂ. Acest articol face parte dintr-o serie de texte din categoria „Pauza de publicitate”, marcate cu (P).
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns