Bunul Laurean îşi duce mai departe proiectul, acela de a traduce, într-un timp rezonabil, toate sonetele shakespeariene. Are o pagină de Facebook unde postează traducerile şi mai intră în mici polemici amicale. În plus, mai e acest blog, care îi găzduieşte cu plăcere textele.
Acum tocmai a făcut o nouă traducere, Sonetul al CXVI-lea. E cald. Îl reproduc aici, aşa cum a avut bunăvoinţa să mi-l trimită:
Panou publicitar Coca-Cola, vechi de vreo 70 de ani. Printscreen din filmuleţul de pe WXIA
Un tip din Georgia, Cliff Kluge, s-a lăudat că a găsit o hârtie din 1943, bătută la maşină, în care sunt incluse instrucţiuni detaliate pentru fabricarea unui galon de concentrat de Coca-Cola, suficient pentru a produce 16 galoane de băutură. Omul e convins că autorul textului a avut acces la reţeta originală şi că documentul pe care a pus mâna valorează cinci milioane de dolari (suma la care scos hârtia la vânzare pe eBay). Ba, când s-a gândit mai bine, parcă ar fi mai nimerit preţul de 15 milionae de euro. Deocamdată nimeni nu i-a oferit banii ăştia (nu vă lăsaţi păcăliţi de menţiunea „sold out”).
Cei de la Coca-Cola privesc tărăşenia cu calm, pare-se, atrag atenţia că au fost mai mulţi oameni care au „descoperit” formule secrete de-a lungul timpului (se referă inclusiv la povestea din 2011), dar că nimeni n-a reuşit până acum să reproducă exact reţeta, care e păstrată în siguranţă la sediul din Atlanta.
Găsiţi în Time mai multe detalii despre noua descoperire, inclusiv un filmuleţ cu descoperitorul, şi în WXIA povestea originală.
Am făcut un mic experiment pe pagina mea de Facebook: am anunţat că OMA Vision are 199 de like-uri şi mi-am rugat prietenii (3.524) să acorde cel de-al 200-lea like*. În 16 minute, postarea mea a primit 7 like-uri şi 2 Share-uri, iar pagina unde mi-am trimis facebookprietenii 5 like-uri. Altfel spus, unora dintre prietenii mei le-a plăcut ce le-am cerut, dar nu au şi trecut „la treabă”.
Le mulţumesc frumos tuturor, e fascinant!
Mi-am adus aminte, apropo de fascinaţia Social Media, de ziua mea din anul 2012, când am primit peste 600 de urări pe pagina de Facebook. Mi-am propus atunci să răspund fiecăreia în parte, dar nu mi-a ajuns ziua… Atunci însă m-a lovit pentru prima oară fascinaţia.
Din capul locului mărturisesc că relaţia mea cu Facebook a fost sinuoasă. Citește în continuare →
Trebuie să fac o mărturisire: sunt un tip norocos! Nu, n-am câştigat la Loto, dacă mă priveşti dintr-un unghi anume poţi chiar exclama „sireacul!” şi totuşi sunt un tip norocos. Din mai multe puncte de vedere (of course!), iar azi vă dezvălui unul dintre ele: sunt implicat în comunicarea Festivalului George Enescu (1-28 septembrie 2013). Chestia asta mă determină să iau contact cu o lume (a muzicii şi a dansului) pe care o îndrăgeam, dar aşa,, mai de pe margine.
Tocmai i-am descoperit pe cei de la Vortice Dance Company, cu al lor spectacol Dracula, pe care abia îl aştept – 16 septembrie, ora 19.00, Opera Naţională Bucureşti; din păcate, e sold out :(. Vă arăt videoclipul de prezentare, care m-a dat gata (culoare, mişcare, personaje).
Palmaresul lui Sir Alex Fergusson la MUN, via bbc.co.uk. CLICK PT IMAGINE MĂRITĂ!
Sir Alex Fergusson (71 de ani) se retrage în această vară, după 26 de ani petrecuţi la Manchester United.
O ştire care mă mişcă. O carieră incredibilă. O constanţă. Un Sir, cu tot ceea ce reprezintă asta. Şi o ştire despre viaţă, despre faptul că oamenii sunt trecători, dar au şansa de a deveni legende. Uneori, în timpul vieţii.
„A venit timpul”, a spus el, simplu, mulţumindu-i soţiei, Cathy, că l-a susţinut atât amar de vreme. „Cuvintele nu pot exprima cât de mult înseamnă pentru mine”
P.S. Scuze pentru gluma cu Gică Petrescu. Dar Sir Alex Fergusson mi s-a părut la fel de veşnic. Nu cunosc bancuri cu el, aşa cum ştiu, încă din copilărie, cu Gică Petrescu, dar la fel de simpatici îmi sunt ambii.
Omul cu ochelari de cal-putere stă la masă cu şapca pe cap. N-are timp s-o scoată, are treabă. Se ridică înainte de a-i suna telefonul. Se aude „Alo!” abia atunci când uşa se închide în urma lui.
– Ce-i cu ăsta?!, întreabă un om îmbrâncit de pe trotuar.
Din fugă, omului cu ohelari de cal-putere îi cad hârtiile din mână. Oricum, nu ştia că le are. După o goană de încă trei străzi se opreşte brusc (acesta e momentul în care îşi pierde şapca). Ar mai fugi el mult şi bine, dar a uitat încotro.
Vorbeam în urmă cu doi-trei ani (la vârsta mea, asta e un fleac!) despre un Trabant ferchezuit fotografiat pe lângă staţia de metrou Dristor, apoi treceam nonşalant la Trabantul „meu”*, pentru ca apoi să se dezvolte poveştile cititorilor mei. Căci de aceea e frumos blogăritul, că poate naşte poveşti din poveşti din poveşti.
Recuperez un comentariu scris atunci de o veche prietenă de blogăreală şi PA-uri, Ioana, care a mărturisit cu acea ocazie legătura aparte dintre ea şi Trabantul unor prieteni. Pardon, Trăbănţica.
Trăbănţica Toboşarului
„O cheama Trudy si e a unui bun prieten…, tobosar la Teatrul din Pitesti. Cand nu are treaba cu ea, ii da voie sa faca ce vrea. Citește în continuare →
Cap de pagină de Facebook (Sonete Shakespeare). De văzut!
Mă bucur să găzduiesc pe acest blog o nouă traducere originală a sonetelor Shakesperiene realizată de prietenul meu Laurean. Găsiţi pe pagina lui de Facebook (daţi like, faceţi share) toată munca de până acum şi aici tot ce am preluat eu deja. Enjoy!
SHAKESPEARE – Sonet XLVI
Sunt inimă şi ochi încăieraţi,
Izbânda de-a te fi avut s-o-mpart;
Ochiul nu vrea şi ei să te arăţi,
Ea se râvneşte volnic de-al său hart. Citește în continuare →
Balanţa vieţii (inscripţie pe un cavou, detaliu). Foto: Călin Hera
Am avut o experienţă interesantă, care a început cu un soi de zâmbet superior, prostesc, pentru a trece pe nesimite la o stare aidoma celei în care ajungi în timpul unei lecturi de soi.
Să vă zic: la început a fost senzaţia că mă aflu într-un cimitir de prost gust, îndesat cu cavouri-vilă, cam ca-n cartierele de la marginea localităţilor mai mari sau mai mici. Apoi mi-a venit să râd văzând nişte nume proprii (de exemplu, o familie avea patru băieţi numiţi după numele muschetarilor lui Alexandre Dumas). Atât de tare mi-a venit să râd, încât am fotografiat minunea, să râdă şi alţii. Citește în continuare →
Probabil cel mai mişto spam încasat de mine. Captură de pe blogul „Naiv prin România”.
Probabil cel mai mişto spam pe care l-am încasat pe blogul meu (e vorba de celălalt blog, aici sunt doar spam-uri banale):
Anonim Anonim spunea…
„Hi, i read your blog occasionally and i own a similar one and i was just curious if you get a lot of spam feedback? If so how do you reduce it, any plugin or anything you can advise? I get so much lately it’s driving me insane so any help is very much appreciated.
Lalele într-o grădină bucureşteană cam neaşteptată. Foto (cu telefonul): Călin Hera
Lalele. O înşiruire de silabe bâlbâite ca într-o joacă. La-le-le. Dacă vorbim despre unele anume, de exemplu despre cele din fotografia de mai sus, sună şi mai simpatic: la-le-le-le. Eu cred că arată aşa cum sună: jucăuş, primăvăratic, copilăresc.
Am descoperit şi am fotografiat în Bucureşti această grădină. Am scris pe Facebook:
„Deci e aiurea. Umbli prin București într-o zi de primăvară și te trezești, în centru, cu o grădină aparent neîngrijită, dincolo de un gard vechi. In loc să fie un imobil 4+1 de birouri. Treabă-i asta?
Şi am zis să vă arăt şi, poate, să-mi arăt şi mie un colţ de Bucureşti neaşteptat, pentru când nu va mai fi aşa cum e acum.
Printscreen site Festivalul Internaţional „George Enescu”
Dragii moşului,
Departe de mine gândul de a vă bate la cap cu chestiuni aparent neimportante, dar să nu ziceţi că nu v-am spus: aflu că, în mai puţin de două ore de când au fost puse la vânzare, au fost deja vândute sau rezervate 20.000 de bilete individuale la Festivalul Internaţional „George Enescu” (din 40.000 câte există)!
„În primele 10 minute de la startul vânzării biletelor individuale pentru Festivalul Internațional George Enescu, existau deja evenimente sold-out din seria Recitaluri și Concerte Camerale: recitalurile pianiștilor Radu Lupu și Evgeny Kissin, Virtuozii din București, recitalul Murray Perahia„
DOCUMENT. Aceasta a fost amprenta maşinii mele de scris (toate maşinile de scris aveau anumite caracteristici, chiar dacă erau „de serie”) . Mi s-a spus că „luarea în evidenta” însemna notarea, într-un dosar, a tuturor caracterelor, pentru identificarea unui eventual text-manifest anonim scris la acea maşină.
Mi-am amintit în acestă dimineaţă de vechea mea maşină de scris. Nu ştiu de ce. Lucram la laptop, ascultam ceva frumos. Scriam, reciteam, corectam. Priveam pagina scrisă, micşoream, măream, schimbam fontul. Tot tacâmul. Cu toate acestea, m-am gândit la bătrâna mea Olympia. Cu nostalgie. Apoi mi-am amintit că am scris despre ea undeva, pe acest blog (citiţi şi comentariile). Reproduc textul mai jos:
George Enescu, la tinereţe. Fotografie după un afiş de la Muzeul Enescu. Foto: Călin Hera (cu telefonul)
Un comunicat de presă foarte cald, fierbinte chiar, aduce aminte faptul că biletele la Festivalul Internaţional George Enescu vor fi puse în vânzare în data de 15 aprilie (lunea viitoare, adică peste patru zile), de la ora 10.00. Ora e importantă fiindcă, se arată în comunicat, organizatorii estimează că „până la finalul zilei de vânzare se vor epuiza 80% dintre bilete, iar o bună parte a acestora se vor vinde online chiar în primele 10 minute de la punerea pe piață”. Adevărul e că abonamentele s-au epuizat într-o singură zi, respectiv în data de 15 ianuarie.
Există mai multe indicii că aceasă ediţie a Festivalului Enescu va fi una deosebită, atât datorită calităţii excepţionale a artiştilor care vor concerta la Bucureşti (imaginaţi-vă un turneu de fotbal pe Arena Naţională la care ar participa FC Barcelona, Real Madrid, Manchester United, Chelsea Londra, Juventus Torino, Bayern Munchen, PSG şi vă las să mai alegeţi 4-5 echipe de fotbal de top).
Cum poate fi o zi aflată la mijloc de aprilie, care începe cu un concert Pink Floyd de acum 19 ani?
UPDATE. Înainte de asta, o situaţie incredibilă (pentru Bucureşti), la 8.45, în această dimineaţă: după intersecţia Mihai Eminescu – Polonă, spre Ştefan cel Mare, coadă de vreo opt-nouă maşini.
Prima era un taximetru. Maşina din faţa lui plecase de multicel, dar taximetristul stătea să îşi numere banii. A stat aşa mai bine de un minut înainte de a-şi da seama că stă şi de a porni mai departe.
Ei, bine, nimeni, dar absolut nimeni nu l-a deranjat. Nimeni n-a claxonat, toţi cei din spatele lui au rămas calmi, pe locurile lor, aşteptând să-şi termine omul treaba, apoi au plecat liniştiţi în treburile lor.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 