Balanţa vieţii (inscripţie pe un cavou, detaliu). Foto: Călin Hera
Am avut o experienţă interesantă, care a început cu un soi de zâmbet superior, prostesc, pentru a trece pe nesimite la o stare aidoma celei în care ajungi în timpul unei lecturi de soi.
Să vă zic: la început a fost senzaţia că mă aflu într-un cimitir de prost gust, îndesat cu cavouri-vilă, cam ca-n cartierele de la marginea localităţilor mai mari sau mai mici. Apoi mi-a venit să râd văzând nişte nume proprii (de exemplu, o familie avea patru băieţi numiţi după numele muschetarilor lui Alexandre Dumas). Atât de tare mi-a venit să râd, încât am fotografiat minunea, să râdă şi alţii.
Inscripţie pe un cavou, adresată fiilor D’Artagnan, Athos, Porthos și Aramis. Foto: Călin Hera
Pe urmă am „dat pagina”, am citit adică, incripţia-completare. Şi mi-am dat seama că omul care a comandat-o s-a gândit la ceea ce a vrut să transmită. N-a făcut-o doar aşa, de chichi. A expus un crez, care mi se pare de foarte mult bun simţ şi de foarte mare înţelepciune.
Omul îşi roagă urmaşii să se respecte unul pe altul „cu credinţă” şi să fie uniţi la bine şi la rău. „Când şi când”, urmaşii sunt rugaţi să-şi aducă aminte şi de părinţii lor, „aducând o floare la acest mormânt”.
„Nu vrem lacrimi, ci o aducere aminte cu respect”, găieşte inscripţia.
După aceea am privit cu atenţie mai mare alte inscripţii, ale altor cavouri, clădiri care nu mi s-au mai părut atât de odioase. Am încercat să le înţeleg, să pricep resorturile care i-au făcut pe proprietarii lor să le construiască, să le dea o anume formă şi să le împodobească într-un anume fel, cu anume cuvinte alese.
Cântarul dreptății și blestemul lui Sedaru. Foto: Călin Hera
Am întâlnit astfel şi mesajul lui Nicu Sedaru, un tip mai aprig, mai plin de el, care se intitulează „sponsor” al cavoului, care-şi ameninţă cu blesteme eventualii urmaşi care ar lua în derâdere cele stabilite de el.
„Nimeni nu va schimba cu nimic cele scrise. Vor fi blestemați de mine și judecați de Dumnezeu” (blestemul lui Sedaru)
Şi la Sedaru există o filosofie a vieţii, una simplă, bazată pe o cultură a comunităţii şi pe câteva principii sănătoase, uşor de înţeles (vezi detaliul de la începutul acestui articol).
Cred că un studiu al acestui colţ de cimitir, aflat la o margine de oraş mare (Craiova), într-o mahala în care locuiesc foarte mulţi cetăţeni de etnie romă, ar releva lucruri foarte-foarte interesante. Ar putea fi un studiu etno-sociologic de prima mână, un exerciţiu de comunicare mult mai profund decât pare la prima vedere.
Îndrăznesc să cred că ar putea rivaliza, la acest capitol, cu celebrul Cimitir de la Săpânţa.
De continuat!
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns