În fiecare dimineață își zicea că azi va fi mai bine și pleca așa, optimist, de acasă. Își vedea de treabă, mânca un sandwich la prânz, venea acasă, mai așeza un scaun, mai ștergea praful, uda florile, pregătea cina și aștepta cu încredere. Se făcea seară, lasă-mă acum, sunt obosită, mă doare capul, dă-te mai încolo că n-am loc, iar dimineață, în timp ce-i pregătea cafeaua, se gândea că azi va fi mai bine, n-are cum să nu.
01/01/2016
Urarea de Anul Nou a domnului Lică
Dl. Lică, desen de Roxana Soare
Când era copil, dl. Lică abia aștepta să se facă mare, ca să stea treaz toată noaptea, ca părinții și unchii lui. Când s-a făcut mare, a trecut prin toate fazele: chefuri beții, revelioane în gașcă (dl. Lică era tipu’ cu chitara), revelioane romantice, după care a urmat dorința de a se băga în pat cât mai repede.
read more »
30/12/2015
Domnișoara zgribulită și plicul pentru șpagă
Domnișoara zgribulită are la capătul celălalt al curelușei un cățel alb, cu părul încâlcit, ai cărui ochi sunt și mai neobosiți (la fel este codița îmbârligată). Domnișoara zgribulită are o bentiță roșie, care-i ține strâns părul, să nu-i dea în ochi. Are ochii mai negri decât cearcănele cândva abia schițate. Are cizme până sub genunchi și ciorapi mov. Are nevoie de zece plicuri. De care?, întreabă femeia de la ghereta pe care scrie Xerox. De-alea mici, pentru șpagă.
read more »
25/12/2015
Obicei în ziua de Crăciun
Respiram greu, cu abur gros. Am intrat în biserică fără vreun gând anume, cu căciula în mână. Intraţi, închinaţi-vă, mi-a zis părintele. Trebăluia la o sobă de fontă. M-am închinat şi am sărutat icoana cu Naşterea. Nu fiindcă aşa trebuie. Aşa mi-a venit. Era destul de întuneric, lumina venea doar de la jarul din sobă, nişte lumânări şi nimburile pictate pe pereţi. Afară am stat şi m-am uitat la brazii pudraţi din vale până am simţit ace în urechi. Atunci mi-am pus căciula şi am început să cobor.
read more »
04/12/2015
Prima teză la română
Un grup de copii de-a cincea la metrou. Emoții. Azi au prima teză la română. Au fost la biserică, să se roage.
read more »
22/10/2015
Iubirea de rutină
Dl. Lică a iubit-o pe Fosta dinainte de a o cunoaște. Apoi a iubit-o în fiecare azi mai mult decât ieri. Ca un atlet care doboară zilnic vechiul record cu câte un milimetru. Dar într-o zi, deşi totul era minunat, pe dl. Lică a început să-l înspăimânte gândul că iubirea lor, dragostea lui, ar putea avea o limită. Dacă va pierde un milimetru? Dacă vor intra într-o iubire de rutină? Mai bine ne despărţim. Sau ne sinucidem, i-a zis. Ambii erau foarte tineri. Nu s-au sinucis. A plecat fiecare pe drumul lui.
01/09/2015
Vai, domnule Lică!
Vai, domnule Lică!, repeta femeia, cu uimire. Încă nu-i venea să creadă că blândul domn „Dumneavoastră” este, în intimitate, un bărbat tandru, dar hotărât, care o mușcă de lobul urechii, o sărută pe ceafă, îi strivește buzele, eliberându-i, în același timp, sânii din strânsoarea moale a sutienului, o face apoi să țipe de plăcere și să țipe de plăcere și să țipe de plăcere. Dar asta se întâmpla mai demult, pe când Fosta încetase să fie Viitoarea și dl. Lică era fericit că-și ține în brațe Actuala.
03/08/2015
Sclifosiri cu Paul Gabor
Am aflat câteva PA-uri scrise de Paul Gabor, autor care, mi-am dat seama și aici, și pe Facebook, v-a cam plăcut :). Le redau mai jos, așa cum vi le-am arătat în urmă cu mulți, dar nu exagerat de mulți, ani.
read more »
01/08/2015
Paul Gabor: Străbunicul și-a rupt coastele…
30/07/2015
Cum era să rămână dl. Lică fără bunică
Domnul Lică are, ca toți oamenii, o bunică. A lui e mai aparte. E încă prea voinică. Și, uneori, se poartă ca o fetiță mică. Se cațără. Și cade. Și iarăși se ridică. De-o vreme însă, biata, e tristă. Se oftică. De vină e caisul. „Nu-l vezi ce se usucă? Acum-acuma pică”, se plânge și suspină năstrușnica bunică.
Ce-i drept, caisul moare de ți se face frică. Plin mai demult de roade, acum pare să zică: „Mă duc, mă fac surcele, mă faceți foc, adică”.
Chemat ca să rezolve, vecinul Nea Costică, cu degetul cel teafăr se scarpină la chică. Și râde dup-aceea, și spune: „Domnu’ Lică, caisul lu’ matale este, la o adică, ca un panou electric. Că cablu’ care merge în fund de curticică, s-a cam zdrelit aicea. Și treaba se complică. Un pom de se uscă nu-i bai, la o adică. Dar dacă vine p-ormă, duioasa ta bunică, cu un topor într-însul, devine floricică.”
27/07/2015
Tanti Ani se strecoară fără sutien în patul domnului Lică
Să vezi, fată, avea o garnitură de pat incredibil de frumoasă, îi zice Tanti Ani doamnei Protopopescu. Dacă ar trebui să respectăm adevărul până și într-o ficțiune, ne-ar fi greu să considerăm că doamnei Protopopescu, bunică respectabilă, i-ar putea spune cineva „fată”. Uite însă că Tanti Ani poate. Se știu de când erau amândouă aproape fete, adică proaspăt căsătorite și abia mutate în blocul de opt etaje pitit îndărătul blocurilor de zece. Așa că Tanti Ani își permite să îi spună doamnei Protopopescu „fată”; în felul ăsta, se simte și ea mai tânără.
read more »
26/04/2015
Șarpele
Șarpele avea burta umflată, parcă ar fi înghițit o minge. Așa ni se părea. În orice caz, nu putea intra în gaura lui de șarpe din cauza burții. Poate de lene. Oricum, l-am cules din iarbă fără grabă. L-am dus la țeavă, i-am băgat țeava în gură. Înainte de asta l-am pus să muște o cârpă, de care am tras cu putere până și-a lăsat în ea toți dinții. I-am scos din burtă mingea, care era o broască. I-am dat să fumeze. Apoi l-am umplut cu apă. Când ne-am plictisit de el, încă trăia. Însă foarte puțin.
read more »
24/04/2015
Ultima zi din copilăria domnului Lică
Copilăria domnului Lică s-a terminat la 42 de ani, într-o zi de marți. ”În cazul ăsta, plec”, i-a spus Fosta. Spre seară, dl. Lică a găsit acasă totul la locul lui. Mai puțin lucrurile Fostei. Dispăruseră cu ea cu tot. Până luni, dl. Lică a crezut că totul e în regulă, că micile certuri sunt doar niște prostii, că ei se iubesc și asta contează. Marți dimineață încă era convins că așa e. Abia seara a realizat că, poate, s-a înșelat.
read more »
30/03/2015
Înghesuiala din tramvaiul 1
Nu credeam că mă poate afecta în asemenea hal, povesteşte Ilarion. Intru în metrou, ochesc un loc liber, mă aşez. Alături, un bărbat de vreo 40 de ani, la costum. Pleacă metroul şi-l văd cu coada ochilor cum îşi duce mâna la nas şi începe să se scobească. Mă ridic dezgustat, mă îndepărtez. În staţie ies, traversez, urc în înghesuiala din tramvaiul 1 şi mă trezesc fix cu omul acela lângă mine. Era aşa o mare îmbulzeală încât atunci când a încercat iar să se scobească şi-a băgat degetul în nasul meu.
25/03/2015
Petrecere la dl Lică (după şapte ani de singurătate)
O cameră. Sursa: amenajări-interioare-expert.ro
În primul an aproape că n-a scos niciun cuvânt în apartament, să nu tulbure liniştea. A vorbit mai mult în gând în cel de-al doilea an de la plecarea Fostei. Al treilea an l-a prins cu chef de vorbă, dar tot nu-i venea să dernjeze liniştea din casă. Aşa au început lungile discuţii cu Ilarion, cuvintele pline de înţelepciune adresate vecinilor şi creionarea imaginii unui domn Lică cu scaun la cap.
read more »
01/03/2015
Dimineaţa de 1 martie a domnului Lică
Vedere din Bucureşti. Tarabă cu mărţioare la Piaţa Romană. Foto cu telefonul: Călin Hera
Dl. Lică intră în magazin. Are două zambile la el, pentru vânzătoare. Le întâlneşte zilnic, mai schimbă o vorbă, mai cumpără o franzelă, o feliază. Afară adulmecă aerul rece, curat, de dimineaţă. Respiră cu plăcere. Intră în bloc, urcă, descuie, închide uşa în urma lui, lasă pâinea pe masă, deschide plicul alb rezemat de ghiveciul cu brânduşe, îi zâmbeşte mărţişorului dinăuntru, îl aşază alături de altele opt (sunt opt ani de la plecarea Fostei…), îşi face o cafea. Iar atunci se aude soneria.
17/02/2015
Ilarion crede că nu-l vede nimeni
Lampioane. Sursa: wuxing.ro
Ilarion stă cu capul în mâini şi crede că nu-l vede nimeni. E ca un copil care se ascunde închizând ochii. „Am terminat prost anul vechi, l-am început prost p-ăsta nou. Ce-am greşit?”. Ilarion face parte din generaţia celor care sunt prea tineri ca să se dea bătuţi şi prea bătrâni ca să mai aibă timp s-o ia de la capăt. În plus, a trecut de vârsta celor care cred în virtuţile lui New Game. Acum se roagă, tot cu capul în mâini, tot imaginându-şi că nu îl vede nimeni. „Să fiu mai bun şi toate porcăriile care mi se întâmplă să înceteze şi să mă facă mai puternic. Şi să am măcar un pic din înţelepciunea domnului Lică”.
read more »
15/02/2015
Lasagna Garfiled
Garfield. Sursa: en.wikipedia.org
Troleul e plin ochi, femeia înfiptă în braţele domnului Lică e trupeşă, rubensiană, are o mamă încă tânără şi un copil aflat la vârsta la care nu mai vrea în braţe (dar are idei). Maamii, se tânguie, apoi prinde curaj: Vreau lasagna ca a lui Garfield! Mama şuieră (şşşt!), bunica îl mângâie (Îţi fac io când ajungem acasă, da’ fii cuminte!), iar dl. Lică zâmbeşte în sinea-i. Doar amicul Ilarion e nedumerit; n-are habar ce-i aia lasagna Garfield. Niciodată n-a stat la televizor împreună cu fiu-său.
read more »
18/01/2015
Despre pâlnii şi oameni
Sebi, fiul lui Ilarion, crede că dl. Lică e un nene de gaşcă, doldora de poveşti amuzante, cu tâlc. Uneori tâlcul e atât de ascuns, că Sebi nici nu-şi mai bate capul să priceapă, preferă să îşi imagineze el un înţeles. Are darul ăsta dl. Lică, să-i incite mintea. Ieri însă l-a pus în încurcătură. Dl. Lică cumpărase o pâlnie din plastic. Era mică, verde şi cam murdară (căzuse pe jos). „E o mizerie, arunc-o”, i-a zis Ilarion. „Numai oamenii pot fi mizerabili, pâlniile nu”, a râs dl. Lică spre Sebi.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 