«   |   »

Poem de sărit pârleazul (zidul, depărtarea, necazul)

Poftim de citiți încă o „poezie pe zi”, scrisă în aceeași perioadă în care am scris și celelalte pârleazuri:

Poem de sărit pârleazul (zidul, depărtarea, necazul)

 

se întâmplă să
mă plimb printre ziduri vechi
nu scapă nimeni de chestia asta
piatra are o culoare cvasicenusie
dincolo de ea trăieşte un fel de andaliebchen
totul pare autentic cel puţin aşa îmi place să cred

în realitate am adus vorba despre pietre
doar pentru că mi-era teamă că începi să mă uiţi
poate chiar începând cu noaptea asta dactilografiata greşit
(dotată ce-i drept cu luna plină)

şi la o grămadă de kilometri tu
cine ştie cărui gând îi zâmbeşti

Posted on 11/03/2009 at 10:51 in Poezii   |  Flux RSS |   Răspunde   |   Trackback URL

2 comentarii to “Poem de sărit pârleazul (zidul, depărtarea, necazul)”

    
  1. Avatarul lui AncaMk
    AncaMk
    11/03/2009 la 13:39

    „şi la o grămadă de kilometri tu
    cine ştie cărui gând îi zâmbeşti”
    Reusit „parleaz”…bun de citit, si nu pe sarite:)

    Apreciază

    Răspunde
  2. Avatarul lui CalinH
    calinhera
    11/03/2009 la 14:50

    Multumesc, Anca, si eu am uneori defectul cititului „pe sarite”, imi spun ca o citire pe diagonala ma edifica. Iar apoi, edificat-beton, mi se intampla sa ma intorc, temeinic, ardeleneste, la inceput. Sau, varianta cealalta, sa trec mai departe, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

    Apreciază

    Răspunde
    

Răspunde-i lui AncaMk Anulează răspunsul