Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Vedere din București. O „aureolă boreală de Berceni”, văzută în zona Apărătorii Patriei. Foto cu telefonul: Călin Hera
Din capul locului spun că titlul e o mică exagerare, dar pur și simplu nu am știut cum să îi spun acelui apus de soare din seara de 19 septembrie 2015, văzut din sudul orașului, zona Apărătorii Patriei.
Vedere din București. Colț de rai al manualelor din fața magazinului Obor. Sursa: streetview / iulie 2014
Kilometrul zero al manualelor școlare este zona din fața magazinului Obor, asta o știe tot bucureșteanul. Găsești în chioșcurile și tarabele de pe trotuar tot ce se poate găsi în materie de manuale școlare. Nu știu în alte anotimpuri cum e, în afara sezonului adică, dar la începutul toamnei afacerea prosperă. Ai zice că tot puiu’ de român e studios din cale-afară. Există cerere, există ofertă, toată lumea e fericită. Cel puțin la prima vedere.
Vedere din București. Farmacie veche, aflată pe Calea Dudești, zăbrelită de mai mulți ani. Foto cu telefonul: Călin Hera
La un seminar i-am rugat pe studenți să îmi spună care este prima reclamă văzută la televizor care le vine în gând. Cei mai mulți au indicat reclama la o farmacie, aia cu doi actori celebri implicați în campania „farmacia inimii”. Apoi i-am rugat să îmi spună care reclamă îi enervează mai mult. Campioană la nominalizări a fost aceeași campanie. Notorietatea e bună, nu-i așa?
Vedere din București. Apus de soare văzut de la ultimul etaj al unei școli. Foto cu telefonul: Călin Hera
Cunosc copii bucuroși că a început școala. Cunosc copii triști că s-a terminat vacanța. M-am gândit la fiecare categorie de copii atunci când am fotografiat acest apus de soare, văzut de la ultimul etaj al unei școli bucureștene.
Vedere din București. Graffiti cu Mântuitorul în spatele Bisericii Kretzulescu. Foto cu telefonul: Călin Hera
Când eram mai tânăr, eram mai intransigent. Chestiile astea murdăresc, ziceam. Duceți-i la marginea orașului, ridicați-le panouri, purtați-i pe la expoziții, dar să lase zidurile orașului în pace, ziceam. Poate că nu eram chiar revoltat, erau alte lucruri care să mă revolte (mineriade, Iliescu, inflație, hoții etc.), dar respingeam. Poate că erau de vină și ele, desenele. Vopselele. Culorile. Mesajele. Poate că erau, cele mai multe, mâzgăleli.
Vedere din București. Cascada de pe strada Xenofon. Foto cu telefonul: Călin Hera
Văzusem undeva o fotografie cu o cascadă în inima Bucureștiului. Ce idee!, mi-am zis. Am făcut în așa fel încât, într-o dimineață de august, să cobor pe lângă Parcul Carol, dinspre Autogara Filaret. Am parcat lângă parc, am mers pe jos două minute, apoi m-am oprit și m-am minunat. Am făcut fotografii de la distanță, m-am apropiat. Era începutul unei zile caniculare și mi s-a părut că apele cascadei de vopsea mă răcoresc. E o licență cvasipoetică, de acord, dar jumătatea de oră petrecută pe strada în scări Xenofon din București asta a însemnat, o răcorire. M-am simțit bine.
Vedere din București. Două avioane. Foto cu telefonul: Călin Hera
Am ridicat ochii, nu știu de ce. Firește, nu se auzea nimic, ce să se audă în centrul Bucureștiului în afară de vuietul continuu al orașului? Poate că am simțit că se întâmplă ceva deasupra, poate că pur și simplu am ridicat ochii fiindcă nu îmi place să îi țin plecați.
Vedere din București. Poartă la Facultatea de Arhitectură. Foto cu telefonul: Călin Hera
Vedere din București. Conturul celei mai frumoase lebede albe din oraș. Foto cu telefonul: Călin Hera
De două ori am văzut-o. În două nopți consecutive. Stătea cuminte pe malul lacului, în dreptul intrării dinspre Mega (cunoscătorii știu ce vreau să spun) a Parcului IOR din București, căruia i se mai spune și Al. Ioan Cuza. Prima oară am crezut că va fugi rapid, se va adăposti în noapte, se va lăsa înghițită de clipocitul lacului. Se va face nevăzută și noi ne vom întreba în urma ei, dacă a fost aievea sau doar o închipuire. Așa credeam.
Vedere din București. Aeul de pe o alee strâmtă lângă Rond Baba Novac. Foto cu telefonul: Călin Hera
Afirmația din titlu este forțată. Pentru că, eu, unul, nu am vorbit cu Aeul despre acest lucru. Discuțiile noastre, obsedante într-o vreme, erau despre locurile unde a apărut aeul, atitudinea lui nonconformistă, surpriza descopirii a noi și noi aei („Nu scrii tu atâtea articole câte apariții pot eu să am”, mi-a zis la un moment dat, după ce mă împresurase de-a binele, organizase o ambuscadă aeuistică).
Vedere din București. Mireasa IOR face poze cu Mickey Mouse. Foto cu telefonul: Călin Hera
O mireasă care se respectă trebuie să-și facă poze în Parcul IOR: la intrare, la fântâni, la păuni, lângă lac, printre boscheți, pe alei, alături de Mickey Mouse sau strumfi. Asta pare a fi moda zilei.
Vedere din București. Mobilier urban în Parcul IOR. Parc. Bancă. Foto cu telefonul: Călin Hera
Vedere din București. Amintire de la ruperea de nori din 5 iulie, într-o zi ucigător de caniculară. Foto cu telefonul: Călin Hera
A venit. Ne bucuram. Ce vară plăcută! Dar a venit. Canicula. Din Sahara, cică. A făcut ravagii prin Vestul Europei. I-am văzut pe spectatorii de la Wimbledon doborâți de căldură. Iar acum a venit. Parșiv. Învăluitor. Critic. Deplin. Pretutindeni. 38 de grade Celsius. Îmbâcseală. Feriți-vă de tramvaie! A venit. Căldură mare. Cuptor.
Vedere din București. Blocul nou intră brutal în colțul blocului vechi, la capătul străzii Poiana Narciselor. Foto cu telefonul: Călin Hera
Trecem deseori prin pasajul care face drumul cel mai scurt de la Sala Palatului la Parcul Cișmigiu, prin Piața Iosif Sava. Eu, unul. Ne grăbim mereu, ba spre parc, ba spre centru. Eu, unul. Rareori privim mai sus de nivelul ochilor. Eu, unul, mă mai opresc uneori și mă uit. Minunându-mă.
Vedere din București. Imaginea fără cuvinte a unui fost copac din fața UEFS. Foto cu telefonul: Călin Hera
„A fost taiat un brad batrân
Fiindcă făcea prea multa umbră…*” (Nicolae Iorga)
O melodie destul de celebră pe vremea lui Ceaușescu, interpretată de o voce care ar fi meritat o soartă mai bună, cea a lui Cornel Constantiniu, se tânguia pentru tăierea unui brad bătrân. Iorga folosea imaginea bradului bătrân pentru a-și personifica soarta. Mi-am adus aminte vocea lui Constantiniu (mai jos puteți asculta o înregistrare postdecembristă) când m-am confruntat cu ceva ce m-a revoltat.
Vedere din București. Un copac cu ciori în Parcul Cișmigiu. Foto cu telefonul: Călin Hera
Prima oară m-am îndrăgostit de Parcul Cișmigiu pe când eram în Hunedoara. Era un must go la fiecare vizită la rudele din București, dar era mai ales eroul implicit al cărții lui Eugen Băjenaru (Cișmigiu & Co.). A doua oară m-am îndrăgostit de Parcul Cișmigiu student fiind. Eram nelipsit de la spectacolele Teatrului Mic și Cișmigiul se afla mereu între teatru și stația de metrou Izvor :). Eram romantic, îmi plăceau Colțul Șahiștilor și luna printre ramuri și, oricum, Tineretului arăta jalnic atunci, IOR nu făcea parte din lumea mea de atunci, iar în Herăstrău se ajungea mai greu. În Cișmigiu am răspândit într-o noapte, împreună cu o bună prietenă, manifeste anti-Ceaușescu, scrise în camera de la cămin. În plus, cred că am mai precizat, eram un tip romantic.
Vedere din București. Trash magic. Zâmbet unic aflat la capătul străzii Poiana Narciselor. Foto cu telefonul: Călin Hera
Vedere din București. Intersecția din rondul Baba Novac, văzută într-o dimineață de iunie. Foto cu telefonul: Călin Hera
Vedere din București. Camionetă de epocă pe strada Mătăsari. Foto cu telefonul: Călin Hera
Călin Hera. PA-uri şi mirări 