Vedere din București. Farmacie veche, aflată pe Calea Dudești, zăbrelită de mai mulți ani. Foto cu telefonul: Călin Hera
La un seminar i-am rugat pe studenți să îmi spună care este prima reclamă văzută la televizor care le vine în gând. Cei mai mulți au indicat reclama la o farmacie, aia cu doi actori celebri implicați în campania „farmacia inimii”. Apoi i-am rugat să îmi spună care reclamă îi enervează mai mult. Campioană la nominalizări a fost aceeași campanie. Notorietatea e bună, nu-i așa?
Orașele gem de farmacii. Clinici de bloc. Cabinete medicale individuale. Suntem un popor bolnav? Industria sănătății merge bine. Nu pentru toți. Nu pentru cei mai mulți medici. Care însă trăiesc decent (de la o vârstă încolo) și au un statut foarte bun în societate, după cum e și firesc.
Deși industria farma merge ceas (altfel nu ar prolifera farmaciile), farmaciștii trag din greu. Mă refer la doamnele, domnișoarele și domnii care ne vând medicamente. Am cunoscut foarte mulți foarte cumsecade. Gata să te ajute. Gata să îți ofere un sfat. Uneori, deși au targeturi la vânzarea de medicamente scumpe, care fac la fel de mult bine ca atunci când nu le înghiți sau nu te ungi cu ele, îți recomandă ceva mai ieftin, mai bun sau îți spun să ieși la aer, să lași stresul, să te relaxezi, să îți amintești că trăiești. Cunosc și din aceștia.
Am farmacii preferate. Am farmaciști preferați. Am chiar și un card de fidelitate (da, am roșit). De-a lungul relației mele cu farmaciile, au apărut și dispărut locuri de vânzare, lanțuri de farmacii, s-au schimbat decoruri, logo-uri, dar cel mai mult s-au schimbat echipele care deservesc farmaciile. Persoanele cu care intră clientul / pacientul în contact. Au venit, ne-am împrietenit, apoi au dispărut, dintr-o dată.
Vedere din București. Farmacie veche, aflată pe Calea Dudești, zăbrelită de mai mulți ani. Foto cu telefonul: Călin Hera
Industria farma zbârnâie
Unuia singur i-am dat de urmă, din întâmplare. Schimbase farmacia, schimbase și lanțul. Mi s-a plâns că nu mai putea face față dincolo. Că primea ture peste ture, ore suplimentare, că multe colege plecau văzând cu ochii și cei rămași erau încărcați cu normele lor, pe aceeași bani. Conform aceluiași principiu pe care l-am auzit și prin redacții: „Dacă nu vrei tu, poți pleca, sunt o sută la ușă”. M-a durut să aud asta. Omul e un tip discret, săritor. Îmi place să cred că nu e un plângăcios, că mi s-a spovedit mie doar fiindcă ne cunoșteam de multă vreme.
Din păcate, povestea lui nu e lamentare. Îndărătul ei este o realitate. Industria farma zbârnâie, are profituri uriașe, își permite să aibă bugete de publicitate fabuloase (raportat la piață), plătește atenții irezistibile medicilor, dar banii, grosul lor, nu ajung și la interfața industriei cu clientul / pacientul. Farmaciștii o duc cel mai greu. Și trebuie să zâmbească, să te mintă un pic, ca să-și atingă targeturile. Sau să plece, să încerce altceva, scârbiți. Îmi pare rău pentru ei, fiindcă au intrat în această meserie cu entuziasm. Cel puțin cei pe care îi știu eu.
Povestea farmaciștilor se suprapune peste multe alte domenii (am făcut mai sus o comparație cu mass-media). Marile averi, marile tunuri, se dau îndărătul armatelor de furnicuțe, care muncesc cu pasiune. Ceva e aiurea. Știu că poate sunac cam stângist, dar nu e de dreapta să îți păcălești prostești clineții și angajații. Poți face și avere, poți face și treabă bună. Poți să îi lași și pe ceilalți să trăiască. Cred în soluțiile win-win.
Vedere din București. Farmacie veche, aflată pe Calea Dudești, zăbrelită de mai mulți ani. Foto cu telefonul: Călin Hera
Unde sunt farmaciile de altădată? 🙂
Fotografiile care însoțesc acest articol sunt ale unei farmacii de tip vechi de pe Calea Dudești, care n-a apucat să intre într-un lanț. Nu știu motivele pentru care nu. Oricum, se vede că în vitrine sunt abțibilduri cu produse din epoca post-decembristă, îndrăznesc să apreciez chiar că e vorba de anii 2000-2008. Îmi amintesc farmaciile de cartier, mai mărginaș sau mai central, unde erau preparate pe loc sau de pe o zi pe alta, tot felul de doctorii. Unde un găseai decât medicamente și câte o doamnă farmacistă în vârstă. Nu sunt un nostalgic, dar uneori mi-ar plăcea să mai intru într-o asemenea farmacie. Să trag în piept aerul specific, să văd zeci de sticluțe aranjate frumos și să pipăi curățenia ca într-o farmacie. Să nu am percepția că vor să mă păcălească, să n-am nevoie de complicitatea farmacistului cumsecade.
NOTĂ necesară
Am scris aceste rânduri mânat de optimism. Și de mândrie. Mă bucur că verișoarea mea I., mult mai tânără decât mine (mult mai tânără!), tocmai a terminat facultatea de farmacie. Are speranțe. Va schimba lucrurile. Sau, în orice caz, îi va ajuta pe clienți / pacienți. Cu sfaturi, cu inima ei bună, cu medicamentele cele mai potrivite. M-aș bucura să lucreze într-o industrie care merge șnur și care îi respectă și îi apreciază cum se cuvine pe cei care trudesc în interiorul ei, care fac trecerea de la reclamele cântate de la televizor către clienții / pacienții ușor ipohondri. Ipohondriați de publicitate.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns