Vedere din București. Două avioane. Foto cu telefonul: Călin Hera
Am ridicat ochii, nu știu de ce. Firește, nu se auzea nimic, ce să se audă în centrul Bucureștiului în afară de vuietul continuu al orașului? Poate că am simțit că se întâmplă ceva deasupra, poate că pur și simplu am ridicat ochii fiindcă nu îmi place să îi țin plecați.
Parcă s-ar fi urmărit. Liniile drepte, duble, erau trasate cu rigla, parcă. Cerul era mult mai albastru decât în fotografie. Era mai frumos. Era liber, atât de liber, de parcă nu s-ar fi aflat deasupra Bucureștiului.
M-am gândit un pic la pasageri. Aflați în tranzit, probabil că își beau vinul în paharele de plastic, cei de la Economy. Poate vreunul va fi privit afară – vizibilitate excelentă, și va fi văzut un oraș foarte liniștit, cuminte, aproape nemișcat; așa se va fi văzut de acolo, de sus. Ciudat, mi-am zis, n-am survolat niciodată centrul Bucureștiului. Am avut de a face doar cu rutele de decolare / aterizare.
La ora la care scriu, este probabil că pasagerii celor două avioane vor fi aterizat de mult în aeroporturile de destinație. Își vor fi început city break-urile, vor fi avut deja cinele de afaceri. Se vor fi reîntâlnit cu iubitele, cu iubiții, cu partenerii de viață. Le vor fi adus cadouri din Orient. Vor fi petrecut o noapte de pomină.
La un moment dat, am fost legați, ei și cu mine (cei din avionul care zbura mai la sud prin intermediul ochiului meu stâng, cei care călătoreau cu avionul din nord prin intermediului ochiului meu drept). A fost un moment în care, cumva, privirile mele s-au întâlnit cumva cu privirile vreunuia dintre ei. M-aș bucura, dacă s-a întâmplat așa, ca perechea mea de moment să fie sănătoasă și să aibă gânduri bune.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 