Posts tagged ‘Pretentii’

28/09/2010

Car cu boi cam cât un Ferrari

Poate un tablou pictat de un român să fie vândut cu un sfert de milion de euro? Cei de la Artmark cred că da. Ei speră că joi, 30 septembrie, vor da lovitura la licitatia pe care o organizează la Sala Operei Nationale Bucuresti (bd. Mihail Kogălniceanu 70-72). Ei mizează pe un „Car cu boi” al lui Nicolae Grigorescu, provenind din Colecţia Teodorescu din Bârlad. Este tabloul din imaginea de mai jos.

Car cu boi, ulei pe pânză, 60 x 80,5 cm, semnat si datat dreapta jos cu rosu, Grigorescu 1890, valoare estimativă 150.000 – 250.000 de euro (pretul de pornire se va situa sub limita minimă a evaluării) – am citat din catalogul licitatiei, care poate fi urmărită live pe http://artmark.ro

Licitatia e mai amplă, însă, sunt muuult mai multe lucrări scoase la vânzare, unele la preturi accesibile (dacă aveti deoparte 15.000 – 20.000 de euro pentru mici răsfături).

Poate că acest tablou va fi vândut cu 120.000 de euro, cu 200.000 sau deloc. Până când vom afla pretul corect, să notăm că e cotat cam cât un automobil Ferrari. Dacă cineva v-ar da acesti bani si v-ar cere să cumpărati, musai, fie masina, fie tabloul, ce ati alege? (Si de ce?)

28/09/2010

Provincia Corvina cu miere

Primesc de la Eugen Evu ultimul număr al revistei Provincia Corvina, pe care o scoate, la Hunedoara, cu îndârjire. Două surprize (în ordinea numerătorii paginilor): prima, un text scris de Valentin Leahu, bătrânul meu coleg din vreema revistei Expres; a doua, o mică prezentare a „încă tânărului poet Călin Hera” :).


Facsimil – paginile din revista Provincia Corvina, nr. 1 (53) septembrie 2010, în care Eugen Evu vorbeste despre cartea mea.
Click pe foto pentru o lectură mai lesnicioasă!


Fotografie făcută de Remus Suciu în vechea cramă a Castelului Huniazilor (azi i se spune, insistent, Castelul Corvinilor), în timpul lansării cărtii mele, Îmi pun singur miere în ceai. Aici sunt, ca de altfel de-a lungul întregului eveniment, alături de Eugen Evu.

Găsiti aici Revista-1 revista, în format pdf.

27/09/2010

Băiaşii se întorc

Povestea băiaşilor v-am mai zis-o, niţel, în urmă cu ceva vreme. V-o reamintesc, celor care o ştiu deja, pentru că, azi, EVZ publică un articol amplu despre ei. Da, colega mea Georgeta Petrovici a făcut un drum până la Pecs, împreună cu Adi Păclişan (n-a trebuit să-i spun de două ori 😉 ) şi s-a întors cu aceeaşi impresie puternică pe care am avut-o eu, fascinată de băiaşi.

Gaăiţi aici articolul din EVZ şi, mai jos, pe cel din 1993 (revista Expres).

E o fotocopie la propriu, făcută după revista Expres. Daţi click pe foto pentru o imagine mărită! Sper să aveţi parte de o lectură plăcută.

25/09/2010

Dilema de la ora 5

Dilema de la ora cinci: De ce nu se spune „hai să vorbim între patru buze”? (Sau între două guri, na!) De ce se preferă expresia „hai să vorbim între patru ochi”? Suntem asa de avansati mental încât presupunem că ne întelegem din priviri, fără să fie nevoie de cuvinte?

22/09/2010

Zâna Măseluţă se întoarce

Vine o vreme când dinţişorii de lapte ar vrea să plece. Sau poate nu vor ei, dar îi împing afară dinţii cei noi şi-i clatină zdravăn copiii care abia aşteaptă să se vadă că se fac mari.

Acela e momentul Zânei Măseluţă ( pe nou). Pe vechi, aruncam dintele căzut în spate sau peste casă (în vacanţele de la ţară) sau pur şi simplu se pierdeau undeva, după ce erau studiaţi atent de ochii curioşi ai copilului.

Am observat că mai mulţi adulţi împărtăşesc copilului temător de mare minune ce i se întâmplă mici secrete, din acelea pe care le ştie toată lumea. La rândul meu le-am spus copiilot chestia cu aţa cu care îţi legi dintele clătinat la un capăt şi clanţa de la uşă la celălalt, apoi chemi pe cineva să deschidă uşa. N-am pretins că eu însumi aş fi procedat aşa, în copilărie (aş fi minţit); le-am zis doar că e şi asta o metodă. Zilele astea am auzit însă cel puţin trei adulţi povestind că aşa făceau ei, ca şi cum ei ar fi iventat metoda (poate era un fel de a fi mai convingători sau poate ei chiar credeau asta; nu am pus întrebări suplimentare).

Până la urmă, dinţişorul a fost scos cu mâna (după multe clătinături; ţin să menţionez: muuuulte!).

Ştiu că, pentru copil, ideea că vine o Zână, noaptea, îşi ia dintele şi lasă în locul lui un ban e mai tentantă decât interesul pentru valoarea acelui ban. Valoarea e dată de joc, de mister („dar ce face cu atâţia dinţişori?”). Mai ştiu şi că, azi-noapte, Zânul cu tricoul galben a căutat. la lumina telefonului mobil, mult şi bine. Dinţişorul nu fusese lăsat sub pernă, ci ţinut strâns în mână (până la un moment dat). Acum e totul OK, copilul râde în somn, ştirb şi fericit.

NOTĂ. Recomad şi Adevărul despre Zâna Măseluţă.

17/09/2010

Manuscrisul de la Marea Ionică

Pagină de caiet pe care am scris prima dată un poem despre o şopârlă cam ghinionistă

Pagină de caiet pe care am scris prima dată un poem despre o şopârlă cam ghinionistă. Sper că e cât de cât lizibil. În orice caz, cred că e nevoie să dati click pe facsimil pentru o imagine mărită.

 

Am zis să vă arăt o mâzgăleală făcută vara trecută (într-o noapte), la Sidari, pe Insula Corfu. Nu stiu câtă lume e interesată de această „bucătărie”, încă mă întreb dacă nu dovedesc indecentă arătându-vă asta, dar, la naiba, suntem amici, nu?

Pentru cei curiosi, mâzgăleala de mai sus a fost prelucrată (mult sau putin, habar nu mai am 😉 ), a ajuns pe acest blog, aici, si, apoi, în cartea mea. Si a fost citită, cu mult har, la lansarea de la Uniunea Scriitorilor.

16/09/2010

Pata de miere se răspândeste

Un tânăr domn mi-a cerut cartea (în urmă cu niste săptămâni). Azi m-a anuntat că pe website-ul Forward Romania „si pe 3 retele de socializare” a apărut o recenzie a ei, semnată Julia Salanki. Am citit amplul articol si i-am multumit autoarei (pe care o invidiez că locuieste într-un oras atât de frumos, cum e Bistrita).

P.S.1 Mi-a plăcut că, în introducere, se vorbeste despre proza arhiscurtă 😉
P.S.2 Vă astept, sâmbătă, să vă arăt un nou poem. Abia astept să-l trec pe curat si să-l aranjez. Cred că „s-a copt”.

NOTĂ. Ca să vezi tărăsenie: înainte ca eu să public aici despre recenzie, ea era deja promovată pe polimedia 🙂

16/09/2010

Un PA pe YouTube

Mă gândesc că cei mai multi dintre voi ati văzut deja faza de mai jos. „E tare”, i-am zis amicului meu Horia, din Cluj, care mi-a trimis-o, „am mai văzut-o”.
„Stiu, bănuiam asta, dar e genul de fază PA (cum l-ai definit tu)… care îți spune ceva și despre ce s-a întâmplat înainte și care te face să te gândești și la ce urmează”, mi-a răspuns Horia.
De-aia zic: priviti gândindu-vă că vă uitati la un PA. E un film PA adevărat.

15/09/2010

Adevăr si tendentiozitate în articolul din Blick

În ziua meciului CFR Cluj – FC Băsel (gluma îi apartine unuia de la Radio ZU, mie mi-a zis-o Ghibu), Hotnews iese cu un articol nitel tendentios, spunând că elvetienii de la ziarul Blick au scris, încă si mai tendentios, că orasul Cluj e unul în care apa si energia electrică sunt un lux. Am dat fuga la articolul original.

Una dintre cele 38 de fotografii care însotesc reportajul publicat de ziarul elevetian Blick în ziua meciului CFR Cluj – FC Basel. Recunoasteti: a) imaginea e dezolantă, b) peisajul e comun pentru ochiul românului. FOTO: Blick

Înainte de orice, să nu uităm că Blick e un tabloid, că jurnalistii ăia vin dintr-o tară în care nu se întâmplă mai nimic, totul merge ceas.
OK, articolul urmăreste, în mod vădit, aspecte socante pentru că vrea să vândă ceva cititorilor. (Dar vorbeste si despre centrul istoric, de exemplu). Partea cea mai naspa e că acele fotografii au fost făcute în Cluj. E drept, într-un cartier mizerabil. Dar e doar o accentuare a unei realităti, nu inventarea ei.
Eu cred că principala problemă, atunci când ne indignăm în fata unor astfel de articole, este aceea că nouă asemenea imagini ne par comune într-atât încât nici nu le mai vedem, desi le avem sub nas. O altă problemă e una cu iz provincial: pretindem, în sinea noastră, că altii ar trebui să se preocupe de „brandul nostru de tară”, desi noi ar trebui să fim primii revoltati. Părerea mea.

P.S. Hai CFR!

14/09/2010

Concert de pian la Centrul Cultural al Ungariei

Am luat această fotografie a pianistei Ana-Cristian Silvestru de pe superdotati.ro, de unde am aflat că tânăra e superpremiată si superapreciată.

Aflu, via paginii de pe facebook a lui Remus Cernea, despre un concert interesant care va avea loc joi, 16 septembrie, ora 18.00, la Centrul Cultural al Republicii Ungare din strada Gina Patrichi (fostă Orlando) nr. 8.
Pianista Ana-Cristina Silvestru va interpreta Liszt, Schubert, Debussy şi Mussorgsky. Intrarea este liberă.

09/09/2010

Mars cultural

Primesc (de la Eugen Evu) si dau mai departe:

„Scriitorul Laurian Stănchescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, este iniţiatorul unui marş al culturii care va avea loc în luna septembrie 2010 şi se va desfăşura pe o distanţă de 500 de kilometri, de la Bucureşti la Sarmisegetusa. Scopul declarat al marşului este acela de a promova cultura naţională şi de a readuce în actualitate marile culturi ale lumii, cele care au îmbogăţit de-a lungul istoriei spiritul umanităţii. Cei aproape 500 km vor fi străbătuţi pe jos, cu opriri în toate oraşele importante aflate de-a lungul traseului.

Una dintre opriri, deopotrivă simbolice, va fi la Târgu Jiu, la Complexul Brâncuşi unde va avea loc o întâlnire a artiştilor importanţi din ţară – scriitori, muzicieni, artişti plastici – aceştia aducând şi un omagiu personalităţii marelui sculptor Constantin Brâncuşi, înţeles ca un model exemplar nu numai al culturii noastre, ci şi al celei universale.

Ultima oprire va fi pe ruinele Sarmisegetusei, capitala Daciei, spaţiu sacru al românilor, care acum mai bine de două milenii era comsiderată un loc important din pucnt de vedere cultural, economic, militar şi administrativ în lumea antică.

Marşul se va finaliza printr-o întâlnire şi un spectacol desfăşurate între zidurile anticei Sarmisegetusa, care ar trebui să devină, în opinia organizatorilor, un spaţiu sacru, un loc de pelerinaj al tuturor românilor.

Marşul organizat de Laurian Stănchescu este gândit ca un act cultural extrem, şi este unic în istoria culturii noastre. Evenimentul îşi propune să atragă ca parteneri media importante publicaţii şi alte media din ţară şi străinătate. Cei interesaţi sunt rugaţi să contacteze persoanele indicate în acest comunicat.

Laurian Stănchescu a organizat alte trei evenimente similare: primul la Băile Herculane în anul 2008, al doilea la Curtea de Argeş în acelaşi an şi al treilea la Drobeta Turnu-Severin în data de 27 martie 2010, în memoria lui Nichita Stănescu.”

09/09/2010

Mi-au pus miere în ceai

Bunul meu prieten, Mihail Gălătanu, mi-a lăsat un mesaj sec pe mess, zilele trecute: „ai văzut mentionarea ta?”.
N-am stiut despre ce e vorba. Azi-dimineată mi-a telefonat. Si mi-a adus aminte de întrebarea căreia nu-i răspunsesem. Când am ajuns la birou, am găsit si linkul. E din Observator cultural. Un articol al lui Daniel Cristea-Enache, în care criticul face o selectie a cărtilor apărute anul ăsta în România. La categoria „Debut” sunt trecute trei titluri. Printre ele, cartea mea.
Daniel spune, si am simtit asta pe pielea mea, că „orice titlu românesc publicat anul acesta a echivalat cu un mic act de sfidare la adresa crizei economice si financiare”.


Profit de ocazie ca să vă arăt o fotografie de la lansarea care a avut loc în Bucuresti, de Florii. Apar, aici, alături de Mihail Gălătanu. Cred că fotografia a fost făcută de cell61. Dacă mă însel, corectati-mă!
P.S. Click pe foto, dacă doriti o imagine mărită ;)!

Una peste alta, nu credeam să fie atât de bine să-ti vezi numele într-o asa selectă companie. Da, vă recomand cartea mea. Si articolul lui Daniel Cristea-Enache, care e aici.

07/09/2010

20% probleme cu Facebook

Cercetătorii britanici au mai descoperit o gaură la macaroană: studentii care îsi pierd vremea pe Facebook (sau pe alte retele de socializare) au rezultate la învătătură cu 20% mai proaste decât ăia care nu. Stiam că atunci când faci mai multe lucruri în acelasi timp există riscul să nu faci niciunul ca lumea. Si dacă stiam, ce? 😉

Oricum, cred că astfel de stiri au rostul lor. Au un efect de GPS. Dacă tot ajungi să-i fi sclav GPS-ului, măcar să te ducă unde vrei să ajungi, nu?

P.S. Găsiti aici un articol în care e povestită toată tărăsenia, cu tot cu declaratiile profesorului Paul Kirschner.

30/08/2010

Proaspăt întors din concediu

Îi recunosti dintr-o privire pe cei care se întorc din concediu. Au figura aceea de „proaspăt întors din concediu”. Sunt relaxati, destinsi (deseori, bronzati). Aduc cu ei câte ceva din locurile pe unde au fost.
„Mi-am zugrăvit tot apartamentul”, mi-a spus o colegă. O săptămână lucrase, împreună cu sotul. Mi-a spus că e obosită, parcă ar fi călcat-o trenul, dar multumită. Făcuse o treabă, economisise niste bani. Si, da, părea „proaspăt întoarsă din concediu”.
Mina asta relaxată, aerul ăsta normal doar câteva zile durează. La unii două-trei, la altii aproape o săptămână. Apoi le vine si lor rândul să-i observe pe cei proaspăt veniti din concediu si să le spună că arată bine, au un ceva aparte. „Dar trece”, adaugă, întelept.

28/08/2010

yo solo me echo miel en el té

Ca să vedeţi cât de mare mi-a fost surpriza, iată, mai jos, o altă traducere a poeziei mele:

yo solo me echo miel en el té

yo solo me echo miel en el té
ella se sienta tranquilamente en la silla y me mira
se extraña de que mi mano no tiemble

es tan temprano que
en sus ojos cabe el sol
sólo para acomodarse una vez más
luego sale del mar

ella ya no está sentada en la silla pero me mira
tiene las manos frías y la pared
entre nosotros se ha vuelto transparente

NOTĂ. Traducerea îi aparţine Mihaelei Bazavan. Îi mulţumesc frumos!

P.S. Găsiţi aici poezia în limba română şi traducerea lui Dan Costinaş.

28/08/2010

Ceai îndulcit cu miere spaniolă

Am promis, mă ţin de cuvânt. Surpriza pe care vreau să v-o fac mi-a făcut-o Dan mie.
Se dă textul de mai jos (scuze celor care-l cunosc deja):

îmi pun singur miere în ceai

îmi pun singur miere în ceai
ea sta
cuminte pe scaun sima
priveste
se mira
ca
mâna nu-mi tremura

e atât de dimineata
încât
în ochii ei soarele încape
numai cât sa
se mai lafaiasca
o data
apoi iese din mare

ea nu mai sta
pe scaun dar ma
priveste
are mâinile reci si peretele
dintre noi a devenit transparent

Iar acum se dă traducerea lui, în limba spaniolă:

yo solo me pongo miel al té

yo solo me pongo miel al té
ella está sentada tranquilamente en una silla y me mira
asombrada cómo no me tiembla la mano

es tan temprano en la mañana que
el sol se mete en sus ojos
sólo para tomar un rápido descanso
y luego sale del mar

ella no está sentada en la silla más, pero me mira
tiene las manos heladas y la pared
entre nosotros se ha vuelto transparente

(Traducerea îi aparţine lui Dan Costinaş, căruia îi mulţumesc mult pentru efort. E un sentiment extraordinar să-ţi citeşti versurile traduse într-o altă limbă. Să fi preocupat pe cineva să înţeleagă ce ai scris, ce ai vrut să spui, apoi să o tălmăcească. Şi e extraordinar să asculţi o melodie pe care n-ai scris-o tu, dar parcă-ţi aparţine întrucâtva.)

26/08/2010

Dl. Lică nu e niciodată singur

Îi ziceau, după ce divorţase: „Nu ţi-e urât să stai singur?”. Le răspundea că ar putea să-i fie urât, dar că, norocul lui, niciodată nu e singur. Ajunseseră să-l pândească, să întrebe vecinii dacă n-are vreo amantă secretă, dacă nu-l vizitează vreo rudă. Adiminstratorul blocului voia să-i adauge o persoană la întreţinere. E diliu, şi-au zis, până într-o zi când dl. Lică le-a explicat: „Întotdeauna trebuie să fiu atent să nu-l dezamăgesc pe cel care am fost şi să nu-i fac greutăţi celui care voi fi, aşa că eu, cel din prezent, sunt mereu împreună cu cel din trecut şi cu cel din viitor”.

25/08/2010

Un român la Las Vegas

Am primit de la tibike un mail cu titlul pe care l-am împrumutat pentru această postare. Am împrumutat si fotografia. Nu cred că a făcut-o el, doar dacă n-a dat o tură prin Las Vegas în weekend. Nu m-as mira dacă veti fi văzut această fotografie si altundeva, altcândva. În mod normal, tine mai mult de genul tabloid.

O public, totusi, pentru că aici este vorba despre un fenomen: deseori, odată ajunsi în străinătate, oricare ar fi ea, românii se comportă ca si cum ar fi singuri acolo, spun măscări, în gura mare, că si asa nu-i întelege nimeni. Wrong!, după cum spuneau strămosii nostri, dacii. Chiar dacă nimeni nu ar pricepe ce înjură (ăsta e cel mai răspândit mod de exprimare de gen), e clar că înjură, că vorbesc murdării. Si, în orice caz, pricep ei însisi. Important e să si înteleagă.

O mică sansă pentru românii care privesc de sus peste Prut: se pare că tipul a plecat din Basarabia. Cel putin asa sugerează abtibildurile de deasupra „numărului de înmatriculare”
P.S.Nu stiu cine a făcut fotografia.

23/08/2010

Un popă avea un câine. Studiu de caz

pufi1

Pufi a trăit cu mult timp după ce bunicul îmi recita despre câinele popii, dar și el a fost iubit. N-a mâncat un os de pește. De mașină a murit. Foto: Radu Hera

Un popă-avea un câine.
El pe câine l-a iubit,
Dar, mâncând un os de peste,
Bietul câine a murit.

read more »

Etichete: , ,