Zi frumoasă. De ieşit afară cu copiii. Zi numai bună pentru bugetari. La mulţi ani!
Lacul fără cuvinte
Dacă s-a schimbat în bine ceva în sectorul 3 din București, în ultimii ani, cu siguranță trebuie să vorbim despre parcuri. Mă plimb prin parcurile gemene IOR și Titan de vreo 20 de ani (da, am o vârstă…). De multe ori mă opream, privind mizeria, dezordinea, lipsa de civilizație, și îmi imaginam cum ar putea să fie. Mi-era ciudă.
Deci nu pot decât să aplaud și să mă bucur, acum, și să mă mândresc cu parcurile mele. Dacă trebuie să spun repede unde mă simt european în București, răspund fără ezitare: în parcurile IOR* și Titan. Citește în continuare
Copii cu minte
Bunii mei prieteni,
Pentru că se apropie perioada pe care copiii o așteaptă cu cel mai mare interes (nu, nu e vacanța, ci Noaptea de Ajun, în care Moș Crăciun aduce cadouri!) și
pentru că sunt deja șase ani de când mijlocesc întâlnirea dintre copiii cuminți și Moș Crăciun (deci am ceva experiență în domeniu – textul ăsta îmi place) și
pentru că proiectul Copii cu minte merită să meargă mai departe
vă propun să fim parteneri în această frumoasă întreprindere (am mai făcut noi ceva-ceva prin 2009). Citește în continuare
Clasamentul, de la concepția lui încoace
Dragii mei, mai jos e clasamentul etapei Drepturile copilului conceput, din cadrul concursului de proză arhiscurtă Codul Bunelor Mamifere.
Clasament drepturile copilului conceput
1. ”Scrisoare de intenție” 12/3
2. Ce ți-e și cu evoluția 6/3
3. Copilul era viu, dar… 5/3
4. Copiii nimănui 3/2
5. Partaj 2/1
6-7. Acord final, Luat de suflet 1/1
Culorile
Un cârd de gâște ridică praful de pe uliță, chiar lângă gardul bătrânului Zsigmond Laár. Gard e mult spus. Ulucile, ca o uriașă gură știrbă, abia stau la un loc. Te miri ce le ține laolaltă. Poate culorile. O fi moș Laár un neica-nimeni (a risipit agoniseala de-o viață în șapte ani, de când e văduv), dar sufletul de artist încă nu și l-a băut cu totul. Lunar, când primește bani de la fiu-său, cumpără patru găleți de vopsele și schimbă culoarea ulucilor, după un cod doar de el știut. Și de gâște.
In memoriam Veress Sandor

Placă comemorativă în memoria lui Veress Sandor, pașoptist maghiar care a locuit pe strada Colței. Foto: Calin Hera
O placă (comemorativă), ca atâtea altele din București. Se uită cineva la ele? Citește cineva ce scrie pe ele? Oricum, ”vecinătatea” spune multe despre cinstirea pașoptistului maghiar. Citește în continuare
Clasament logodne
Încet, dar sigur: vă prezint, mai jos, clasamentul etapei Inelul de logodnă din cadrul concursului de proză arhiscurtă Codul Bunelor Mamifere. O precizare: PA-ul de pe locul I a obținut una dintre cele mai răsunătoare victorii de etapă. Citește în continuare
Declarația de dragoste a unui microbist
Am văzut în gsp (tras de mânecă de dragoselu), mi-au plăcut versurile, vreau să păstrez această declarație de dragoste a unui microbist.
NOTĂ. Mai jos, versurile acestui cântec. Citește în continuare
Colț de stradă a Colței
Trec adesea, de când mi-am schimbat jobul, pe strada Colței. Până nu demult, mă întrista părăginirea Spitalului Colțea, pe care mi-l imaginam ca pe un palat ce poate să fie. De-o vreme, clădirea spitalului chiar are aspectul acela care mă face, uneori, să mă gândesc la Bucureștiul frumos. E faină chiar și privită din lateral 🙂 Citește în continuare
Cum şi-a vândut Filimon Dacia pe-o bere
Adunase bani la CEC, se înscrisese pe listă la Reşiţa (avea o pilă), primise Dacia după un an. O maşină galbenă. A iubit-o. În 1992 s-a făcut taximetrist. Erau totuna, el şi maşina. S-au adunat ceva bani, a pus instalaţie GPL, a moştenit via din Cadrilater, şi-a luat Opel. „Vinde-mi mie instalaţia”, i-a zis vărul Rică din Titu. „Ţi-o dau cu tot cu maşină”. S-au înţeles pentru 100 de euro. Pe drum, l-a oprit un poliţai. N-avea rovignetă. L-a costat trei milioane. Nuţule, s-a dus naibii suta aia de euro, dă şi tu o bere, i-a zis lu’ văru-său când a ajuns la Titu. Citește în continuare
Noapte de toamnă, de Topî
Murmur lung de streşini, risipite şoapte
Cresc de pretutindeni şi se pierd în noapte.
Rareori prin storuri o lumină scapă
De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă
Şi-mi trimite-n faţă raza ei răsfrântă…
Ploaia bate-n geamuri, streşinile cântă.
Dar treptat, cu larmă potolită scade
Cântecul acestui tremur de cascade.
Tot mai des în preajmă umbre vii răsar,
Ploaia peste case pică tot mai rar Citește în continuare
Ce nu e proza arhiscurtă
Doar cârcotasii pot spune despre chestia de mai jos „iaca ce e proza arhiscurtă!”. Cum ei există si cum noi avem simtul umorului, le ridicăm mingea la fileu, pentru a râde la urmă, mai bine 😉
Am primit asta de la Laurean, un, deja, clasic al PA-urilor din Pahico. Citește în continuare
Organele nu mai revine
Există greşeli şi greşeli. Aceasta este una dintre ele. Până la urmă, omul n-a dat în cap nimănui. A fost sincer. Poţi acuza pe cineva de prea multă sinceritate? Oricum, cred că dl comisar şef* n-a greşit din graba de a da rapid o rezoluţie. Dar poate mă-nşel. Citește în continuare
Îmi fac pagină pe facebook
Am zis să-mi fac pagină de facebook dedicată PA-urilor și mirărilor. O fi bine, o fi rău? Nu știu. Ceea ce știu e că există pagini grozave, așa că de ce n-ar intra și proza arhiscurtă în peisaj?
Până una-alta, pagina are un aspect rudimentar. Sunt convins că pot fi folosite multe șmecherii, astfel încât pagina să arate din ce în ce mai bine. Prin urmare, sunt deschis, foarte deschis, la sfaturi, povețe, învățături.
Oricum, pagina e salvată de un desen (din ce în ce mai celebru) făcut de prietena noastră din blogosferă, Roxana Soare.
Rapsodii de copilărie
O discuție cu o persoană foarte dragă mie mi-a amintit pasiunea pentru George Topîrceanu, pasiune trezită din două pricini sentimentale:
- aveam în casă destul de multe volume de versuri topîrceniene, diferite ediții, întrucât tatălui meu îi plăcea foarte mult viersul poetului
- o bună și frumoasă parte a copilăriei am locuit pe strada George Topîrceanu, deci aveam un ascendent moral imbatabil în fața amicilor de pe Laminatorului, Turnătorului, V.I. Lenin sau 23 August.
Iată o cântare care mă binedispune de fiecare dată, de fiecare dată. Citește în continuare
Acuarela de doi lei fără
Auzisem de pictorul care-şi vinde tablourile cu plata în rate. Sau de unul dintre ei. Or fi mai mulţi, nu zic. Ideea mi s-a părut cool Citește în continuare
Păunul Basarab
Iz pe Parfumului
Văd adesea clădirile de pe Anton Pann (e o scurtătură pe care o folosesc de multe ori). Mă întristează ceea ce văd. Aceeași impresie: frumusețea și parfumul de odinioară s-au dus naibii; îți trebuie oleacă de imaginație ca să o întrevezi. Și foarte multă detașare de prezent îți trebuie. Jumătatea plină a paharului e că aceste clădiri vor fi, în fine, achiziționate de samsari (vezi anunț în foto de mai jos), vor ajunge unde trebuie și le vor fi salvate fațadele. Jumătatea goală a paharului e că nu. Citește în continuare
Blănăria cu balcon
Am fotografiat* această fațadă de pe strada Colței într-o dimineață de sfârșit de octombrie (sau sfârșit de noiembrie). Mi-a plăcut să-mi imaginez cum a fost și cum ar putea să fie. Citește în continuare

















