Vedere din Hunedoara. Profilul meu fotografiat în curtea Castelului, lângă afișul de lansare a cărții „Îmi pun singur miere în ceai” (2010). Foto: Octavian Hera (MfC)
27/04/2017
Metroul de dimineață
… boss-ul metroului pe care scrie PRECIZIEI închide ușile când mă aflu la doi metri de vagon. Dacă aș fi fost mai tânăr și mai bucureștean, aș fi țâșnit ca într-un film cu Tom Cruise. În schimb, am parcurs agale cei doi metri. Prinsesem privirea tipului de la butoane și știam că mă pot baza pe ceea ce bărbații numesc camaraderie. „OK, boss”, mi-a transmis.
26/04/2017
Parcurile lunii aprilie, de-a lungul anilor
Ulpia Traiana Sarmizegetusa rămâne o demonstrație de inginerie și civilizație romană și un loc în care poți petrece trei ore plăcute și folositoare. Foto: Călin Hera
20/04/2017
Povestea de dragoste perfectă
E bine să întâlnești femeia potrivită în locul potrivit, la momentul potrivit. Cei patru prieteni au ajuns la această concluzie de parcă ar fi descoperit PDP (Povestea de Dragoste Perfectă). Ciocnesc. Se bucură. Apoi le cad fețele. În loc să fie cu femeia potrivită, beau bere la cârciumă, într-o zi rece și ploioasă. Citește în continuare
19/04/2017
Cai. Și oameni
Sărbătoare ecvestră la Regatul Cailor, acolo unde anul trecut avea loc Balcaniada. Foto: Calin Hera, 2016 (MfC)
12/04/2017
Cum să ții post pe Facebook
12/04/2017
Probabil cele mai frumoase plimbări
Tibi si Oc, în Muntii Retezat-Godeanu, august 1992. FOTO: Călin HERA
10/04/2017
Romeo, Julieta și adevărata scenă a balconului
Cântam, ca de atâtea ori, sub balcon. Îndrăgostit lulea eram. Cântam cu resemnare. Știam că-i place, aproape c-o vedeam roșind pe după perdele, dar își, cum se spune, ascundea sentimentele. În seara aceea era răcoare și mă ustura un pic gâtul, dar mai mult așa, ca o presimțire. Venise ca de obicei să-mi ceară o țigară, un ban de-o băutură, să mă tapeze de ceva. De Romeo zic.
09/04/2017
Gândire mare cât o zi de post
Ce-mi zicea un om care postește: numai cine nu mănâncă nu greşeşte.
07/04/2017
Nimic nu a mai fost ca înainte
Ea era plină de viață și mult, mult mai tânără. I-ar fi putut fi, la o adică, stră-strănepoată. El era mai stabil și avea clasă. Aceasta era prima impresie pe care o aveai atunci când dădeai ochii cu el. Realizai însă că așa e, cu adevărat, abia atunci când reușeai să-l cunoști pe dinăuntru. Cel puțin, așa i s-a întâmplat ei. Pentru că nimic nu a mai fost ca înainte de a-l fi cunoscut. Citește în continuare
05/04/2017
Vedere din Paris. Oameni la colț de Sena
05/04/2017
Frumosul din Crăpătura Adormită
Nu știu când și unde m-am născut, nici de ce, dar m-am maturizat repede. Atât de repede încât mi-a fost ciudă când a venit iarna și am intrat în starea de amorțire (într-o crăpătură a peretelui). Frumosul din Crăpătura Adormită, asta eram. Și mi se făcuse foame. Mi-ar fi țiuit urechile de foame (dacă aș avea urechi). Altfel nu-mi explic de ce m-am repezit bâzâind bezmetic la sânul dezgolit al femeii-care-oferă-îmbrățișări-bărbaților-triști-și-singuri, pe scurt M. (200 de lei bucata). A fost bine și sățios. Prea bine. De aceea am adormit acolo, pe sânul dezgolit. Noroc că M. n-a vrut să-l deranjeze pe client, un trist închipuit, că m-ar fi strivit c-o palmă! Citește în continuare
03/04/2017
A doua poveste a lui Somn Ușor
Am și eu viața mea, fără vreo legătură cu poveștile tâmpite despre Moș Ene. Atât că viața mea începe atunci când oamenii dorm. În rest, e la fel. Îmi imaginez și eu că sunt mai grozav decât ceilalți sau, dimpotrivă, că sunt Rățușca cea Urâtă. Faze, toane. Și, da, îmi place și mie când oamenii cu care lucrez zâmbesc. Care se trezesc dimineața și își spun: „Moaaamă, ce frumos am visat!”.
02/04/2017
A intervenit ceva
Trebuia să ne întâlnim la 6. Am ajuns la și cinci. Avusesem un mic accident. Un Ford nu acordase prioritate. Când am ieșit dintre fiarele încarcerante ale mașinii, simteam o durere deasupra ochiului stâng. „Du-te naibii!”, mi-a strigat șoferul Fordului. Am oprit un taxi și m-am dus la ea. Nu era gata. „Opresc aparatu’, șefu’?”. Las’ să meargă, coboară acu’, așa a zis. După o oră, m-a sunat să-mi spună că a intervenit ceva. Cred că asta a spus, nu auzeam bine. Îmi curgea sânge în urechi. Taximetristul m-a dus la Urgențe. Om bun. Dacă citește asta, să vină să-i plătesc cursa. Sunt tot la Salonul 2. Citește în continuare
30/03/2017
Despre oameni
Fetiței îi strălucesc ochii. Pentru ea, mami și tati, care au luat-o de la grădiniță, înseamnă Universul. Pentru ei aleargă pe aleile din parc, pentru ei se răsfață, se simte domnișoară. Domnul Profesor trece, urmat de un grup mare de elevi, care-i sorb cuvintele. Se vede că i-a acaparat. Îl respectă, dar e mai mult decât atât. Respectă ceea ce le spune, ceea ce îi învață. Ceea ce înseamnă el pentru ei. Doi tineri merg mână-n mână. Se privesc în ochi. Se opresc. Se sărută cu poftă. Merg mai departe, se opresc iar. Își sunt unul altuia jumătatea. Așa simt, se jură că e așa. Toate aceste Lumi trec pe lângă dl. Lică, oprit în loc. Dl. Lică zâmbește și pleacă agale. Seara, la bere, tace, deși prietenul Ilarion îl tot întreabă una-alta. Într-un târziu, spune ca pentru sine: „Și totuși nimeni nu e de neînlocuit”.
29/03/2017
Cum se trece strada în Shanghai
Trecere de pietoni în Shanghai, cu o doamnă voluntar pe post de semafor. Foto: Calin Hera
28/03/2017
Cele mai grele trei zile ale lui Ilarion
S-a întors acasă după trei zile și trei nopți în care nu dăduse niciun semn. În prima noapte, lui Ilarion îi trecuseră prin minte cele mai negre gânduri. Nu se poate să fi dispărut așa, fără să lase măcar de înțeles că pleacă. Sigur a pățit ceva! Apoi a fost furios. Era trei dimineața. S-a gândit că ea e bine-mersi cine știe pe unde, cine știe cu cine, și el stă și perpelește ca prostu’. S-a purtat mereu frumos cu ea, iar acum… Citește în continuare
Călin Hera. PA-uri şi mirări 