Azi dimineată nu m-am putut opri, pur si simplu, si am ras sapte felii de pâine cu unt si cu pastă de măcese. Erau, unele, de pâine cu porumb si seminte de susan, altele de pâine de secară. Incredibil de bine a mers cu o cană de lapte cald cu cicoare. Incredibil! Asa ceva îti face ziua bună, măcar până la prânz.
03/10/2010
Principiul lui Prâslea cel Voinic
E bine ca, în viaţă, să te ghidezi după principii sănătoase. E necesar. Altfel, rişti să trăieşti degeaba. Principiile sănătoase sunt simple. Unul dintre ele poate suna cam aşa: bucură-te în prezent, având grijă să nu-l dezamăgeşti pe cel care ai fost în trecut şi să nu-i faci probleme celui care vei fi în viitor.
read more »
30/09/2010
Baza de date pentru definirea comunismului
Click pe fiecare slide (sic!) pentru imagine mărită!
Am postat acest sondaj CSOP „Atitudini şi opinii despre regimul comunist din România” pentru că am promis dincolo că o voi face si n-am reusit acolo. Iaca aici!
27/09/2010
Google la 12 ani
Am spus-o de câte ori am avut ocazia: îmi place grafica specială de la google. Azi chiar am suflat în monitor, dar numai asa, usor, să nu sting eu lumânarea aniversară a google.
Logoul de azi, când google aniversează 12 ani
Wayne Thiebaud, autorul logoului de azi. Aici sunt o droaie de desene de-ale lui
P.S. Mă folosesc de prilej ca să vă arăt ceea ce, poate, n-ati salvat: logoul din ziua Aghatei Christie.
Mi-a plăcut atmosfera din acest desen. Tie cum ti se pare, Oana? 😉
27/09/2010
Băiaşii se întorc
Povestea băiaşilor v-am mai zis-o, niţel, în urmă cu ceva vreme. V-o reamintesc, celor care o ştiu deja, pentru că, azi, EVZ publică un articol amplu despre ei. Da, colega mea Georgeta Petrovici a făcut un drum până la Pecs, împreună cu Adi Păclişan (n-a trebuit să-i spun de două ori 😉 ) şi s-a întors cu aceeaşi impresie puternică pe care am avut-o eu, fascinată de băiaşi.
Gaăiţi aici articolul din EVZ şi, mai jos, pe cel din 1993 (revista Expres).
E o fotocopie la propriu, făcută după revista Expres. Daţi click pe foto pentru o imagine mărită! Sper să aveţi parte de o lectură plăcută.
25/09/2010
Dilema de la ora 5
Dilema de la ora cinci: De ce nu se spune „hai să vorbim între patru buze”? (Sau între două guri, na!) De ce se preferă expresia „hai să vorbim între patru ochi”? Suntem asa de avansati mental încât presupunem că ne întelegem din priviri, fără să fie nevoie de cuvinte?
22/09/2010
Zâna Măseluţă se întoarce
Vine o vreme când dinţişorii de lapte ar vrea să plece. Sau poate nu vor ei, dar îi împing afară dinţii cei noi şi-i clatină zdravăn copiii care abia aşteaptă să se vadă că se fac mari.
Acela e momentul Zânei Măseluţă ( pe nou). Pe vechi, aruncam dintele căzut în spate sau peste casă (în vacanţele de la ţară) sau pur şi simplu se pierdeau undeva, după ce erau studiaţi atent de ochii curioşi ai copilului.
Am observat că mai mulţi adulţi împărtăşesc copilului temător de mare minune ce i se întâmplă mici secrete, din acelea pe care le ştie toată lumea. La rândul meu le-am spus copiilot chestia cu aţa cu care îţi legi dintele clătinat la un capăt şi clanţa de la uşă la celălalt, apoi chemi pe cineva să deschidă uşa. N-am pretins că eu însumi aş fi procedat aşa, în copilărie (aş fi minţit); le-am zis doar că e şi asta o metodă. Zilele astea am auzit însă cel puţin trei adulţi povestind că aşa făceau ei, ca şi cum ei ar fi iventat metoda (poate era un fel de a fi mai convingători sau poate ei chiar credeau asta; nu am pus întrebări suplimentare).
Până la urmă, dinţişorul a fost scos cu mâna (după multe clătinături; ţin să menţionez: muuuulte!).
Ştiu că, pentru copil, ideea că vine o Zână, noaptea, îşi ia dintele şi lasă în locul lui un ban e mai tentantă decât interesul pentru valoarea acelui ban. Valoarea e dată de joc, de mister („dar ce face cu atâţia dinţişori?”). Mai ştiu şi că, azi-noapte, Zânul cu tricoul galben a căutat. la lumina telefonului mobil, mult şi bine. Dinţişorul nu fusese lăsat sub pernă, ci ţinut strâns în mână (până la un moment dat). Acum e totul OK, copilul râde în somn, ştirb şi fericit.
NOTĂ. Recomad şi Adevărul despre Zâna Măseluţă.
20/09/2010
Desenul cu familia la locul de joacă
Am scanat un desen făcut de Carina, la grădinită. Din păcate, nu l-am scanat prea bine – sunt probleme cu contrastul (stiu, LeP, tu mi-ai zis!). Sper însă să distingeti ce-i acolo, pentru că vă provoc la comentarii. Eu cred că e un desen foarte eco (copacul e mai mare ca blocul) si foarte orientat spre familie. Probabil că tati trebuie s-o tină mai mult în brate.
18/09/2010
Marş cultural solitar. Oarecum eşuat
Marşul cultural despre care vorbeam e aproape de final (în sensul că, la ora asta, finalul a avut loc). Din păcate, cei care au spus „vom fi mulţi” au vorbit doar aşa, naiv. O fi fost ideea prea exaltată, ori nu ştiu de ce, dar ia uitece spune organizatorul Laurian Stănchescu: „Sunt trist pentru că nu credeam că voi pleca singur la drum, şi nu credeam că voi rămâne singur pe drum”. Găsiţi aici mai multe.
Lucian Stănchescu, solitar, la Haţeg, în timpul marşului cultural Bucurşti-Sarmizegetusa. Foto: Remus Suciu
16/09/2010
Pata de miere se răspândeste
Un tânăr domn mi-a cerut cartea (în urmă cu niste săptămâni). Azi m-a anuntat că pe website-ul Forward Romania „si pe 3 retele de socializare” a apărut o recenzie a ei, semnată Julia Salanki. Am citit amplul articol si i-am multumit autoarei (pe care o invidiez că locuieste într-un oras atât de frumos, cum e Bistrita).
P.S.1 Mi-a plăcut că, în introducere, se vorbeste despre proza arhiscurtă 😉
P.S.2 Vă astept, sâmbătă, să vă arăt un nou poem. Abia astept să-l trec pe curat si să-l aranjez. Cred că „s-a copt”.
NOTĂ. Ca să vezi tărăsenie: înainte ca eu să public aici despre recenzie, ea era deja promovată pe polimedia 🙂
16/09/2010
Un PA pe YouTube
Mă gândesc că cei mai multi dintre voi ati văzut deja faza de mai jos. „E tare”, i-am zis amicului meu Horia, din Cluj, care mi-a trimis-o, „am mai văzut-o”.
„Stiu, bănuiam asta, dar e genul de fază PA (cum l-ai definit tu)… care îți spune ceva și despre ce s-a întâmplat înainte și care te face să te gândești și la ce urmează”, mi-a răspuns Horia.
De-aia zic: priviti gândindu-vă că vă uitati la un PA. E un film PA adevărat.
15/09/2010
Adevăr si tendentiozitate în articolul din Blick
În ziua meciului CFR Cluj – FC Băsel (gluma îi apartine unuia de la Radio ZU, mie mi-a zis-o Ghibu), Hotnews iese cu un articol nitel tendentios, spunând că elvetienii de la ziarul Blick au scris, încă si mai tendentios, că orasul Cluj e unul în care apa si energia electrică sunt un lux. Am dat fuga la articolul original.
Una dintre cele 38 de fotografii care însotesc reportajul publicat de ziarul elevetian Blick în ziua meciului CFR Cluj – FC Basel. Recunoasteti: a) imaginea e dezolantă, b) peisajul e comun pentru ochiul românului. FOTO: Blick
Înainte de orice, să nu uităm că Blick e un tabloid, că jurnalistii ăia vin dintr-o tară în care nu se întâmplă mai nimic, totul merge ceas.
OK, articolul urmăreste, în mod vădit, aspecte socante pentru că vrea să vândă ceva cititorilor. (Dar vorbeste si despre centrul istoric, de exemplu). Partea cea mai naspa e că acele fotografii au fost făcute în Cluj. E drept, într-un cartier mizerabil. Dar e doar o accentuare a unei realităti, nu inventarea ei.
Eu cred că principala problemă, atunci când ne indignăm în fata unor astfel de articole, este aceea că nouă asemenea imagini ne par comune într-atât încât nici nu le mai vedem, desi le avem sub nas. O altă problemă e una cu iz provincial: pretindem, în sinea noastră, că altii ar trebui să se preocupe de „brandul nostru de tară”, desi noi ar trebui să fim primii revoltati. Părerea mea.
P.S. Hai CFR!
13/09/2010
Cum vă place România?
Aflu, via Mediafax, că fostul meu coleg, ani în sir, de la Pro TV, Cătălin Radu Tănase, va apărea într-un film cu Jean-Claude Van Damme.
Filmul „Weapon” s-a filmat în studiourile MediaPro (e tare Adrian Sârbu!). L-a un moment dat, Cătălin si-a prezentat omagiile, a spus cine e si ce vrea, asa că vedeta americană, citez, „a acceptat să facă câteva fotografii” cu vedeta Pro Tv.
„Nu mă aşteptam, în schimb, la ce avea să urmeze. Din reflex, ţineam în mână microfonul cu sigla Pro TV. La un moment dat, zâmbitor, mi-a smuls microfonul din mână şi mi-a luat el mie un interviu. Ce credeţi că m-a întrebat? Cum îmi place România?”, continuă Cătălin.
Adevărul e că, nu stiu de ce, ne simtim obligati să-i întrebăm pe străini chestia asta, ca si cum chiar ne-am mândri cu tărisoara noastră. E provincialism sau doar amabilitate?
Recent am avut ceva treabă prin Călărasi. La un moment dat, fiind eu destul de stresat de trebile ce le aveam de rezolvat, mergeam cu masina pe un bulevard central, însotit de o distinsă doamnă care, ca să umple tăcerea, probabil, m-a întrebat: „Si, vă place Călărasiul?”. Am cam tăcut, pret de 10-15 secunde, concentrat pe nu stiu ce intersectie, asa că, probabil pentru a repara situatia, doamna a continuat (acum simteam o oarecare mândrie): „Stiti că i se zice Orasul Trandafirilor?”. Nu stiam si nici nu mi se părea ceva evident. „Da?”, am zis. Apoi am văzut că benzile de circulatie ale bulevardului cu pricina aveau, într-adevăr, o zonă verde cu trandafiri într ele. „A, uite, sunt trandafiri pe aici, cred că miroase plăcut primăvara-vara”. Cred că am zis ceva OK, pentru că doamna cu care eram în masină mi-a povestit cum miroase a trandafiri.
09/09/2010
Mi-au pus miere în ceai
Bunul meu prieten, Mihail Gălătanu, mi-a lăsat un mesaj sec pe mess, zilele trecute: „ai văzut mentionarea ta?”.
N-am stiut despre ce e vorba. Azi-dimineată mi-a telefonat. Si mi-a adus aminte de întrebarea căreia nu-i răspunsesem. Când am ajuns la birou, am găsit si linkul. E din Observator cultural. Un articol al lui Daniel Cristea-Enache, în care criticul face o selectie a cărtilor apărute anul ăsta în România. La categoria „Debut” sunt trecute trei titluri. Printre ele, cartea mea.
Daniel spune, si am simtit asta pe pielea mea, că „orice titlu românesc publicat anul acesta a echivalat cu un mic act de sfidare la adresa crizei economice si financiare”.
Profit de ocazie ca să vă arăt o fotografie de la lansarea care a avut loc în Bucuresti, de Florii. Apar, aici, alături de Mihail Gălătanu. Cred că fotografia a fost făcută de cell61. Dacă mă însel, corectati-mă!
P.S. Click pe foto, dacă doriti o imagine mărită ;)!
Una peste alta, nu credeam să fie atât de bine să-ti vezi numele într-o asa selectă companie. Da, vă recomand cartea mea. Si articolul lui Daniel Cristea-Enache, care e aici.
07/09/2010
Pana de gâscă se întoarce
Atentie: urmează o fotografie nerecomandată minorilor, femeilor cu copii în brate si cardiacilor
O surpriză pentru fanii celebrei proze arhiscurte „Pana de gâscă”: fotografii, în premieră, cu personajul principal
30/08/2010
Proaspăt întors din concediu
Îi recunosti dintr-o privire pe cei care se întorc din concediu. Au figura aceea de „proaspăt întors din concediu”. Sunt relaxati, destinsi (deseori, bronzati). Aduc cu ei câte ceva din locurile pe unde au fost.
„Mi-am zugrăvit tot apartamentul”, mi-a spus o colegă. O săptămână lucrase, împreună cu sotul. Mi-a spus că e obosită, parcă ar fi călcat-o trenul, dar multumită. Făcuse o treabă, economisise niste bani. Si, da, părea „proaspăt întoarsă din concediu”.
Mina asta relaxată, aerul ăsta normal doar câteva zile durează. La unii două-trei, la altii aproape o săptămână. Apoi le vine si lor rândul să-i observe pe cei proaspăt veniti din concediu si să le spună că arată bine, au un ceva aparte. „Dar trece”, adaugă, întelept.
25/08/2010
Un român la Las Vegas
Am primit de la tibike un mail cu titlul pe care l-am împrumutat pentru această postare. Am împrumutat si fotografia. Nu cred că a făcut-o el, doar dacă n-a dat o tură prin Las Vegas în weekend. Nu m-as mira dacă veti fi văzut această fotografie si altundeva, altcândva. În mod normal, tine mai mult de genul tabloid.
O public, totusi, pentru că aici este vorba despre un fenomen: deseori, odată ajunsi în străinătate, oricare ar fi ea, românii se comportă ca si cum ar fi singuri acolo, spun măscări, în gura mare, că si asa nu-i întelege nimeni. Wrong!, după cum spuneau strămosii nostri, dacii. Chiar dacă nimeni nu ar pricepe ce înjură (ăsta e cel mai răspândit mod de exprimare de gen), e clar că înjură, că vorbesc murdării. Si, în orice caz, pricep ei însisi. Important e să si înteleagă.
O mică sansă pentru românii care privesc de sus peste Prut: se pare că tipul a plecat din Basarabia. Cel putin asa sugerează abtibildurile de deasupra „numărului de înmatriculare”
P.S.Nu stiu cine a făcut fotografia.
24/08/2010
Cât costă o menajeră?
Pentru un cosaş plăteşti 80 de lei/zi, plus mâncare şi băutură. Teoretic, începe ziua de muncă la 5 dimineaţa. Practic, pe la 7, după ce îmbucă ceva. La 10 face o pauză de o jumătate de oră, când ia o mică gustare. Trage apoi până pe la 13, când mănâncă şi apoi se întinde puţin, la umbră. De la 15 la 17, mai bagă o tură. Apoi mănâncă bine, bea sănătos şi ne vedem mâine.
Cel puţin aşa am aflat astă-vară, în timpul cositului, undeva, pe dealuri olteneşti.
Pentru o menajeră care îţi face curăţenie în casă plăteşti 80-100 de lei/zi. Vine la 7.30 şi pleacă…, nu ştii când. Atunci când vii acasă de la birou, găseşti apartamentul curat (cel puţin acolo unde se vede; dacă tragi niţel canapeaua sau cauţi unghere mai ascunse, găseşti praf doldora, dar cine se uită acolo? Şi, apoi, e greu şi unde găseşti o femeie de încredere căreia să-i laşi casa pe mână?).
Sunt munci comparabile? Merită să dai aceşti bani sau să-i câştigi?
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
