Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici.| Mersul lucrurilor |… la A venit PArza | |
| Calul moralist | mee… la Solidar cu cel mai bun prieten… | |
 | La Odeon! | Despre O… la Dacă Pergolesi ar fi avut… |
| PAct | meetSun.ro la Votaţi statuia preferată |
Panou publicitar instalat în pasajul dintre staţiile de metrou Unirea 1 şi 2. Foto: Călin Hera (aug 2011)
Pe vremea lui Ceauşescu era Frucola (apoi Quikcola, dacă-mi aduc bine aminte). Când aveam norocul unei sticle de Pepsi, era sărbătoare (asta se întâmpla în special la mare sau la vreo petrecere a colegilor „cu pile”). Deci, îmi plăcea să beau Pepsi şi, dacă nu era nevoie numaidecât să predau sticla, o păstram. Cam aşa făceau mai toţi cunoscuţii mei.
O imagine deja celebră: Mireasa trântită în iarbă (detaliu). Foto: Călin Hera
Furatul miresei
femeie tânără ca o ultimă zvâcnire sunt
spune mireasa încă netrântită în iarbă
ca o fugă neurnită sunt
trebuie să mă ţin de ceva
să stau locului (dar îmi vine să zbor)
îmi vine să plutesc îmi vine să înnebunesc
să-mi iau câmpii uite-aşa
în sus aş pluti
ca o legare la pământ
ca un fulger invers ca un avânt
ca agăţată de un vrej de fasole
*
într-o parte e zidul
(ca în legenda meşterului Manole) în alta e iarba
m-au prins într-o horă mă joc de-a baba oarba
mi-au legat o dâră de aur aici pe inelar
mă-mpiedic în voaluri (deci fug în zadar)
Am primit de la prietena mea Claudia o poveste pentru copii. „Te rog mult, dă aripi acestei poveşti. Transmite-o celor care au suflete de copil, dar şi părinţilor cu odrasle isteţe”, mi-a zis. M-am tot gândit, iar locul cel mai bun aici e, cu siguranţă. Pentru că cititorii mei au odrasle mai isteţe decât ai lor. Ai voştri, la fel, aşa că puteţi să le daţi de veste.
Povestea, mai jos 😉
Fluture uriaş fotografiat într-o benzinărie pe Dealu Negru. Foto: Călin Hera
Aterizase, cine ştie când (dar relativ recent). Părea un planor colorat decent, în mijlocul asfaltului cenuşiu. Copiii s-au bucurat: e de jucărie! A rămas nemişcat până când m-am dus după aparatul de fotografiat. La fel, vreme de trei bliţuri. La fel, studiat atent de copii. Nu, nu e de jucărie. Dar de ce nu mişcă? Mi-a plăcut să cred, la plecare, că totuşi s-a mişcat, înainte de a deveni desen pe asfalt.
Casa acoperită de curcubeu, Hunedoara. Foto: Călin Hera (aug 2011)
Am fotografiat un curcubeu. Plouase, apoi a ieşit soarele şi am ştiut că el, curcubeul, va fi acolo. Se termina undeva pe deal, deasupra Pădurii Chizid. Hai să mergem la capătul lui, mi-au zis copiii, inocent. E mai sigur să-l fotografiem, am răspuns, ca un bătrân care nu mai ştie să viseze.
UPDATE. Fiica mea a ţinut să pună şi ea pe blog o fotografie de la curcubeu. Ceea ce am făcut.
călăreţul dă pinteni murgului bălan
e tot mai chipeş cu fiecare an
de călăreţ e vorba de puştiul cel bălai
pe care când îl vede domniţa strigă vai
şi-şi coperă năsucul cu o năframă albă
jupânul ei boierul îşi zdrăngăne o salbă
cătând prin colbul sur de dinspre miazăseară
e chipeş, nu zic (şi are mustăcioară)
dar nu ştiu care-i noima de i se zice Mare
când el măsoară cel mult vreo trei picioare
păi ce să zic mărite răspunde jupâniţa
şi repede roşeşte şi-i tremură cosiţa
Celebra cafenea hunedoreană, în care n-am mai intrat de 25 de ani. Foto: Călin Hera (aug 2011)
Am fotografiat zilele trecute un loc cu o rezonanţă aparte pentru mine. Aici am fost prima oară al o cafea, aici am văzut prima oară că în cafea se poate pune rom (sau votcă), aici am înghiţit fum de ţigară cu nemiluita, fără să zic pâs, fiindcă eram junior şi mă uitam la ei, ascultându-i cu gura căscată. Aici se bea cafea (şi se bea orice) în picioare. Nici nu mai ştiu cum se numea cafeneaua asta pe vremuri. Ştiu doar că toată lumea îi zicea „La Varice” şi, iată, aşa i-a rămas numele (presupun că acum e „privatizată”). Se află în Hunedoara, aproape de fosta cantină (acum degradată şi închisă), şi veneam aici, uneori, după furtunoasele şedinţe ale cenaclului literar Lucian Blaga, păstorit de Eugen Evu.
R., suflând în lumânări. Foto: M. Hera
UPDATE. Cel mai mult îmi place fotografia de pe blogul lui. O menţionez şi pe cea de la fluturaşi.
Naţional Arena, zona D, sector 109. Foto: Călin Hera (6 august 2011)
Impresii multe de după porţile deschise ale Naţional Arena. Cel mai impresionat e faptul că foarte puţini au crezut că în România se poate construi aşa ceva. OK, e treabă nemţească, dar orişicât. Ar trebui preluat modelul.
Într-un cuvânt, e frumos. E un loc în care îţi vine să mergi cu familia, cu copiii (dar trebuie ca organizatorii să rezolve cumva idioţenia aia cu locurile atribuite aleator; ideea nu e să socializezi într-atât încât tu să stai într-un loc şi soţia în altul, nu?).
Revin cu mai multe fotografii şi cu mai multe impresii. Că am.
ne punem bărbi pe faţă ne punem
riduri
ne punem păr alb lehamite sictireală
ne punem răguşeală
tuşim de la atâtea ţigări ne punem
dinţi galbeni
ne dăm jos dinţii ne cad gingiile
ne cad sânii ne cad cearcănele ni se scofâlcesc
unghiile
ne înnebunesc
ne oferă loc în autobuz (sau nu) ne enervează
nu ne arată respect
ne evită suspect
ne lasă deoparte ne cred surzi ne cred proşti ne cred
terminaţi
ne vor plecaţi
ne vor casele ne-au uitat gândurile
ne-am uitat gândurile retrăim amintirile
adormim pe scaun
ne trezim cu găinile
mai suntem vii
rămânem copii
Atunci când plouă şi tu ai vrea să fie soare, atunci când e frig şi tu ai vrea să fie cald, atunci când fulguieşte şi tu ai vrea să viscolească (sunt şi d-ăştia!), atunci când tocmai s-au copt cireşele şi ţie ţi-e poftă de struguri, atunci când…, în fine, aţi prins ideea, ei, bine, atunci când toate astea se întâmplă (sau doar unele dintre ele), există o oarecare probabilitate ca de vină să nu fie încălzirea globală.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 