Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici.| Mersul lucrurilor |… la A venit PArza | |
| Calul moralist | mee… la Solidar cu cel mai bun prieten… | |
 | La Odeon! | Despre O… la Dacă Pergolesi ar fi avut… |
| PAct | meetSun.ro la Votaţi statuia preferată |
Plajă lângă Eforie. Foto: Călin Hera (2010)
M-a fascinat întotdeauna plaja aceea cu nisip fin, aparent pustie, aflată între staţiuni, despărţită de ghiol de o şosea şi de o cale ferată, dar udată (esenţial) de Marea Neagră. O ştiţi, aţi trecut cu toţii pe lângă ea de nenumărate ori (e aproape de Eforie).
Fotografii cu suporteri ai naţionalei de fotbal a României
Din capul locului, le cer scuze nemicrobiştilor că mă joc niţel. Diseară e o tragere la sorţi pentru stabilirea grupelor din preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal care va avea loc în Brazilia (2014).
Piţurcă îşi doreşte „cele mai slabe echipe posibile” (vezi aici declaraţia).
Am făcut un exerciţiu.
Iată cum cred că ar arăta cea mai convenabilă grupă: Norvegia, Muntenegru, Ungaria, România, Insulele Feroe, Andorra.
Iat-o şi pe cea mai grea: Spania, Franta, Cehia, România, Finlanda, Tara Galilor.
Până la urmă, se joacă, nu-i aşa? 😀
plouă mărunt atât de mărunt
încât ploaia intră în buzunare
făcând mici bălţi (trecătoare)
şobolanii urcă pe harta patriei
o ţară bogată şi frumoasă
ca o injecţie intravenoasă
iată un amurg temperat continental
ca într-o lecţie de geografie – şcoala veche
acum soarele apune la tevebingo (după ureche)
speranţe mai au acum doar naivii
care (uitând să plece) ţopăie prin întuneric
cu cheliile ca nişte girofaruri ridate feeric
coafurile lor simple sunt pete de culoare
ale ţării alăptate cu ploi cenuşii
în care (culmea) încă se nasc copii
"Tãul Spurcat din Cãldarea Judele". Foto: Remus Suciu
Ce-aţi zice de o alergare uşoară, cale de vreo 44,2 km, pe coclauri? Prin, să zicem, Munţii Retezat.
E că e?
Dan Zaharia, un prieten vechi, atât de vechi încât nu mi-l aduc aminte anume, dar ştiu că făcea parte din gaşca aceea (cu care schiam, iarnă de iarnă, la Râuşor; el era mai mic), mi-a scris că pune la cale o aşa mare minune.
Am cerut şi am căutat detalii şi sunt în măsură
Peisaj urban. Bârlad, 2011. Foto: Călin Hera
În mijlocul unor dezbateri aprinse despre bucuria de a trăi în România, unul dintre participanţi a aruncat provocarea: care sunt principalele cinci neajunsuri?
La început s-a făcut linişte. Toată lumea era nemulţumită, dar tuturor le era greu să enumere. Treptat, s-au ambalat, şi-au luat vorba din gură. Cinicii au tras concluzia: principalul neajuns e că românii se lamentează prea mult şi altceva nu mai apucă să facă.
Până acolo, însă, a rezultat că neajunsurile ţin de fibra poporului român, că, dacă n-ar fi existat, Mioriţa ar fi trebuit inventată (pentru că descrie) şi apoi radiată urgent (fiindcă influenţează, e ca un blestem, ca o marcă).
Principalele neajunsuri/metehne ar fi (într-o ordine întâmplătoare):
Pentru inginerul Popescu nimic nu e mai important decât s-o uite pe doamna expert PR. Dar sunt prea multe lucruri care-i amintesc de ea. Aseară, aşteptând să urce apa caldă până la etajul zece, s-a aşezat pe covoraşul de la baie (voia un duş fierbinte). Privind în gol, a văzut că perdeaua de la duş (cea cu păsări exotice) e ruptă. A rămas aşa din dimineaţa zilei de 12 octombrie când, deşi erau grăbiţi să plece la serviciu, nu şi-au putut rezista unul altuia. Tija de la duş a înlocuit-o a doua zi, dar perdeaua n-a observat până adineauri că e ruptă.
Atenţie, se vând mături! FOTO: Dan Necşa (iulie 2011)
La capătul unei scurte călătorii la Horezu (şi prin împrejurimi), au rezultat şi câteva fotografii care descriu un peisaj urban-rural, aşa cum sunt foarte multe aşezări din România. Fotografiile au fost făcute de bunul meu prieten Dan Necşa, care are un ochi proaspăt. Sau, poate, doi.
Mai jos, o colecţie de fotografii din această serie.
Îmi face plăcere să vă anunţ că hyperliteratura (grupul despre care vă vorbeam zilele trecute) organizează un megaconcurs literar. Sunt două secţiuni: poezie şi roman (proza scurtă nu intră în discuţie, iar proza arhiscurtă nici atât…). Concursul e deschis doar pentru membrii comunităţii hyperliteratura (dar se poate înscrie oricine) care n-au publicat încă un volum propriu, iar premiul e publicarea pe hârtie a volumului, promovarea lui şi 6% din fiecare exemplar vândut. Mai multe detalii aici. Baftă!
Pod peste râul Siret, lângă Bârlad. Foto: Călin Hera (iulie 2011)
Acest pod mi-a apărut în faţă dintr-o dată, neaşteptat. Lung, îngust (te miri că-ncap două maşini, dintre care una e TIR, una lângă alta), „acoperit” cu calea ferată. M-am gândit un pic la Podurile din Madison County, apoi am zis să fac o fotografie. Am făcut mai multe, dar cam mişcate. A rămas asta, în care podul pare pustiu. Impresie eronată, fireşte.
Cruci trimise la lemn vechi la marginea cimitirului din Romanii de Sus, judeţul Vâlcea. Foto: Călin Hera (2010). P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
Inscripţie pe o cruce
aici mi-s părinţii
aici sunt copiii
asta mi-e cartea
asta mi-e moartea
Oferta zilei la o terasa de pe strada Smârdan, Bucureşti. Foto: Călin Hera (iulie 2011)
Postez această fotografie pentru mesajul ei, mesaj căruia nu-i găsesc dezlegarea. În ce constă oferta? Dumiriţi-mă, rogu-vă!
Extraterestrul 239810022001.34jkldiu.99 fusese şef de promoţie la Academia de Extratereştri Perfecţi. Ştia tot despre tot. Putea să-şi ţină respiraţia timp de 59 de minute dacă-l scufundai cu capul într-un butoi cu bere rece la, să zicem, orele 14.00 într-o zi de iulie. Dar nu ştia să joace table. Învăţase bakgammon – nu l-ar fi bătut nici cel mai mare trişor din cartier, cu zarurile lui măsluite cu tot. Dar la table era altceva, pentru că în ecuaţia jocului intrau bretelele, chelia, burtica şi miştocăreala făcută de jucători şi de chibiţi.
Am primit, în această dimineaţă, un mesaj de la un tip care mă uimeşte adesori: „dragi cetateni pasionati de scris, s-a deschis facebook-ul literar http://hyperliteratura.ro/”.
Am zis să văd ce-i. Am văzut, am făcut un grup Proză Arhiscurtă 😉 şi pare să fie ceva fain. Deci, v-am dat de ştire şi, cine ştie, poate ne întâlnim şi pe acolo.
Câteodată, domnului Lică îi e atât de somn încât începe să sforăie înainte de a se băga în pat. Sforăitul, îşi zice dl. Lică, n-are niciun haz dacă nu deranjează pe nimeni. Sforăitul trebuie împărtăşit. E drept, uneori dl. Lică sforăie suficient de tare încât să se trezească pe sine însuşi.
Odată a vrut să monteze o cameră video ca să verifice o teorie, fiindcă există două şcoli de gândire: una care zice că te trezeşti la primul sforăit, alta potrivit căreia trebuie să treacă cel puţin cinci-şase sforăituri. Dar l-a luat somnul.
Dl. Lică nu se apleacă să ridice mărunţiş de pe jos. N-are o pensie grozavă, nu-i lenevos; n-o face din principiu: vor fi alţii mai amărâţi, cărora chiar le prind bine 10 bani. Dar azi a întors capul când i-a căzut o monedă din buzunar (primise rest). Era intrigat: n-auzise niciun zgomot. Ei bine, moneda pur şi simplu se înfipsese în asflatul topit, atât era de cald afară! Aşa şi-a dat seama dl. Lică de ce înaintează atât de anevoios, ca-ntr-un coşmar în care vrei să alergi, dar ceva te ţine. Măcar las amprente pe trotuar, se arată el optimist.
Instantaneu din La Boqueria, celebra piaţă din Barcelona. Foto: Călin Hera (mai 2011)
M-am gândit să vă răcoresc niţel (încă nu s-a lăsat dogoarea, dar e chestiune de ore, şi încă puţine). Aşadar, vă rog să vă alegeţi câte un pahar cu suc din fotografia de mai sus, să-mi spuneţi ce aţi ales şi cum e (poate fi chiar şi în 500 de semne, ca un epilog la PAfoto’).
Călin Hera. PA-uri şi mirări 