Extraterestrul 239810022001.34jkldiu.99 fusese şef de promoţie la Academia de Extratereştri Perfecţi. Ştia tot despre tot. Putea să-şi ţină respiraţia timp de 59 de minute dacă-l scufundai cu capul într-un butoi cu bere rece la, să zicem, orele 14.00 într-o zi de iulie. Dar nu ştia să joace table. Învăţase bakgammon – nu l-ar fi bătut nici cel mai mare trişor din cartier, cu zarurile lui măsluite cu tot. Dar la table era altceva, pentru că în ecuaţia jocului intrau bretelele, chelia, burtica şi miştocăreala făcută de jucători şi de chibiţi.
Învăţase, e drept, rentz, whist, bridge, avea chiar un masterat în macao, dar când jucătorii de remy de pe băncile din faţa blocului l-au pus în jurul unei mese de şeptic, a început să se bâţâie. Atunci i s-a ars ceva, probabil.
Curând, şmecherii din parcare şi-au dat seama că extraterestrul 239810022001.34jkldiu.99 nu ştia să joace nici 66. Se uita la dube şi la ghinzi ca la planeta Pluto înainte de a fi decăzută din rang. În acea perioadă, dacă-i spuneai în faţă filcău, credea că-l înjuri de tromfi. Treptat, l-au trecut prin toate: au jucat cu el popa prostu’, păcălici, ţurcă, leapşa, lapte gros, pac-pac.
La finalul stagiului, extraterestrul 239810022001.34jkldiu.99 şi-a schimbat numele în Vasile şi s-a căsătorit cu Mărioara, care i-a fixat într-o după-amiază un umăr ieşit de la locul lui, apoi l-a invitat la Gogoaşa Înfuriată, să-i cumpere două cu gem, dar asta e altă poveste.
Lasă un răspuns