Ieri am stat acasă cu copiii. Au fost un eveniment memorabil, alcătuit din mai multe evenimente memorabile. Astfel:
1. Fiica mea m-a bătut la Memory. E uimitor cum reuseste să tină minte, mai bine decât mine, ce e îndărătul cartonaselor cu poze care se aseamănă. N-a fost o întâmplare, m-a bătut de mai multe ori la rând. A reusit să-l învingă si pe fiul meu, care e un pic mai mare. La Cash, mi-am luat revansa. Fiul meu a fost pe locul II la Cash. Si la dame l-am bătut pe fiul meu. E drept, el a jucat pentru prima oară. Mi-amintesc că nici tata nu se lăsa bătut când jucam sah. Adevărat, când eram mai mic, uneori începea meciul fără regină, apoi fără o tură, apoi fără un cal sau fără un nebun. Atunci când am scos prima remiză, am fost cel mai fericit băiat mare!
2. La un moment dat, copiii au început să topăie si să strige „Geoană minte ca un porc, Geoană minte ca un porc!”. I-am certat că vorbesc urât. Apoi m-am certat pe mine. Televizorul era pornit, pe stiri. Berceanu tocmai rostise, apăsat, celebra propozitie. Ar trebui pusă bulină pe stiri, cel putin atunci când vorbesc unii politicieni… Dar asta e doar o naivitate.
3. Am fotografiat câteva desene ale copiilor. Altele le-am scanat. Li le-am ridicat pe bloguri. Am voie să public si aici câte unul.
Peisaj cu flori, soare si inimioare
4. La un moment dat, am atipit. Copiii au fost atât de draguti, încât m-au lăsat să dorm aproximativ 30 de minute. Îmi amintesc că si tatălui meu îi plăcea să doarmă pe o canapea, în camera în care ne jucam noi, copiii, cu chiuituri. Se trezea atunci când făceam, subit, liniste.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 